Vulturii din Gorj, în premieră în Liga 3! A învins campioana din Liga 4 Mehedinți și în retur, revenind de la 0-2

Mircea OGLINDOIU 24 Jun. 2024, 17:05 Liga 4
Vulturii din Gorj, în premieră în Liga 3! A învins campioana din Liga 4 Mehedinți și în retur, revenind de la 0-2

Vulturii Fărcășești va juca în sezonul 2024/ 2025 în premieră în Liga 3, după ce a trecut, cu scorul general de 8-3, de campioana județeană de la Mehedinți, Viitorul Severin.

Ecuația promovării fusese rezolvată încă din meciul-tur, pe care gorjenii l-au câștigat cu 5-1 în deplasare, astfel că în returul de pe teren propriu nu se mai punea decât problema rezultatului final.

Vulturii din Gorj, în premieră în Liga 3!

Suprinzător, echipa severineană a condus cu 2-0 la Fărcășești, prin golurile marcate de Alexandru Țughin (11) și Augustin Puțintelu (55), și începuse să speră într-un miracol, dar “vulturii” gorjeni și-au întins aripile în ultima jumătate de oră a partidei și au întors rezultatul.

Ionuț Gruia (60), Ioan Berescu (63) și Gabriel Preoteasa (90+2) au avut victoria gazdelor, care din minutul 28 au avut superioritate numerică, după ce fostul atacant de la Foresta Suceava, Saleh Yahaya, a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene.

 

Antrenorul Andriucă nu mai continuă la Fărcășești: ”Returul a mai fost greu ca turul”

S-a încheiat 3-2 și echipa comunei Fărcășești începe deja să-ți facă planurile pentru Liga a 3-a. În primul rând va trebui să-și găsească un nou antrenor, dar să aducă și câteva îmbunătățiri propriului stadion, în vederea omologării pentru eșalonul al treilea.

În caz contrar, cel puțin o perioadă, Vulturii ar putea juca la Rovinari, oraș aflat la 11 km distanță de Fărcășești.

Pot spune că returul a fost mai greu decât turul. Am câștigat cu 3-2, după un joc mai slabuț al nostru, dar până la urmă importantă e victoria și, cel mai important, promovarea. Ne bucurăm că s-a promovat, e un eveniment pentru comună, pentru toată suflarea din Fărcășești, dar abia acum începe greul.

Urmează să am zilele acestea o discuție cu domnul primar, dar eu, în proporție de 90 la sută, nu voi rămâne. E prea mult pentru mine să mă duc la Liga a 3-a, fiindcă timpul nu-mi permite.

Nu pot să-mi las copiii (n.r. – deține clubul juvenil de fotbal Pandurașul Târgu Jiu). Antrenorul care va veni își va face planurile pentru Liga a 3-a. Rămâne de văzut care jucători vor mai rămâne, fiindcă e greu la Liga a 3-a. Posibil ca unii să continue doar la echipa doua, care va fi înscrisă probabil în Liga a 4-a Gorj”, a declarat antrenorul Constantin Andriucă, conform Radio Accent. Acesta mai antrenase în Liga 3 Viitorul Pandurii 2, în prima parte a sezonului 2022/ 2023.

Mehedințenii, sparring-partener pentru gorjeni, în baraje

Vulturii Fărcășești – Viitorul Severin a fost a 12-a confruntare la baraj între campioanele de la Gorj și Mehedinți. Gorjenii au avut însă câștig de cauză în 11 rânduri, singurul eșec fiind înregistrat în 2014, când Minerul Valea Copcii Mehedinți elimina Gilortul Târgu Cărbunești, scor 2-0, după prelungiri, pe Stadionul 1 Mai din Slatina. La vremea respectivă, barajele se disputau într-o singură manșă, pe teren neutru.

De altfel, campioanele de la Mehedinți au reușit de foarte puține ori să câștige barajele pentru promovarea în eșalonul al treilea. Din 1969, an în care au fost introduse barajele interjudețene, de la Mehedinți au promovat doar 10 echipe! Ultima a fost Viitorul Șimian, în 2021, după ce a eliminat Minerul Costești.

A fost însă un baraj inedit, pe timp de pandemie, jucat între campionele din Liga 4 și echipele aflate pe loc retrogradabil în Liga a 3-a. Tot din cauza pandemiei, doar 24 de județe au organizat un campionat pe repede înainte și au trimis  reprezentante la baraj, în urmă cu 3 ani.

Barajele pentru eșalonul al treilea dintre campioanele de la Mehedinți și Gorj:

  • 1972: Cutezătorii Orșova – Gorjul Târgu Jiu 1-2 și 1-5
  • 1981: Unirea Livezile – Parângul Novaci 2-3 și 1-1
  • 1988: Progresul Strehaia – Petrolul Stoina 3-1 și 1-5
  • 1992: Termo Dr. Tr. Severin – Metalurgistul Sadu 1-7 și 0-13
  • 1993: Severnav Drobeta Turnu Severin – Jiul Rovinari 0-1 și 1-2
  • 1994: Severnav Drobeta Turnu Severin – Petrolul Țicleni 1-1 și 0-2
  • 2001: Constructorul Drobeta Turnu Severin – Senaco Novaci 0-3
  • 2006: Unirea Vânători – Petrolul Țicleni 0-2
  • 2009: Agromec Șimian – Ralbex Turcinești 0-2
  • 2014: Minerul Valea Copcii Mehedinți – Gilortul Târgu Cărbunești 2-0
  • 2019: CS Strehaia – Gilortul Târgu Cărbunești 2-1 și 0-3
  • 2024: Viitorul Severin – Vulturii Fărcășești  1-5 și 2-3

Barajele pentru eșalonul al treilea, câștigate de campioanele de la Mehedinți:

  • 1969: Unirea Orșova – Lotru Brezoi (Vâlcea) 4-1, 0-1
  • 1977: Mecanizatorul Șimian – Oltul Râmnicu Vâlcea (Vâlcea) 2-0 și 0-1
  • 1982: Armătura Strehaia – Automecanica Reșița (Caraș-Severin) 5-0 și 0-4
  • 1986 : Înainte Vânju Mare – Jiul IELIF Craiova (Dolj) 4-1 și 1-3
  • 1996 : Termo Drobeta Tr. Severin – Arsenal Reșița (Caraș-Severin)    3-0 și 2-0
  • 1997 : Severnav Drobeta Tr. Severin – Flacăra Horezu (Vâlcea) 2-0
  • 2002 : Real Vânju Mare – Chimia Craiova (Dolj) 2-1
  • 2010 : Termo Drobeta Tr. Severin – FC Chișoda (Timiș) 2-1
  • 2014 : Minerul Valea Copcii – Gilortul Tg. Cărbunești (Gorj) 2-0
  • 2021 : Viitorul Șimian – Minerul Costești (Vâlcea) 2-1 și 3-4

Au fost și multe sezoane, 15 mai exact, în perioade diferite, în care campioane județene promovau direct, fără baraje. Ultima dată s-a întâmplat în 2005, iar de la Mehedinți a promovat atunci Agromec Șimian.

Aceasta s-a retras însă din Liga a 3-a la jumătatea sezonului, la fel cum au facut-o și următoarele 2 echipe de la Mehedinți care promovaseră la baraj, CS Termo Dr. Tr. Severin (2010) și Minerul Valea Copcii Mehedinți (2014)!

Baraj-retur, 2024:

Vulturii Fărcășești – Viitorul Severin 3-2 (0-1) Marcatori: Ionuț Gruia (60), Ioan Berescu (63) și Gabriel Preoteasa (90+2) / Alexandru Țughin (11) și Augustin Puțintelu (55)

  • Vulturii: D. Popescu – Iclănzan, G. Oiță (73 D. Cojocaru), Dăianu, Mainerici (76 Tudoran), Șelaru (58 I. Gruia), M. Pîrvulescu (58 Oprea), Scurtu, Preoteasa, Voinescu, Berescu (71 A. Constantin). Antrenor: Constantin Andriucă.
  • Viitorul: Amvame – Ilinca, Moutongo, Chican (63 Trandafir), I. Petcu (55 Puțintelu), Țughin, T. Munteanu (71 Preda), D. Vasilică (71 Olărean), Țughin, Bunea,  Lăcustă (71 Cilibiu), Yahaya. Antrenor: Dorian Vasilică
  • Arbitri: Alina Peșu (Craiova) – Octavian Bănică (Craiova), Doriana Udrea (Târgu Jiu)
  • Observator de arbitri: Eugen Roșu (Râmnicu Vâlcea)
  • Delegat de joc: Aurel Ionescu (București)
  • Stadion Comunal, Fărcășeți, spectatori 600

Foto: Vulturii Fărcăşeşti

Mircea OGLINDOIU 24 Jun. 2024, 17:05 Liga 4
Pe aceeași temă