Steaua a fost învinsă în Ghencea, în etapa a 15-a, de formația Corvinul Hunedoara, la limită, scor 0-1. ”Militarii” s-au recunoscut învinși de locul 2 din clasamentul din Liga 2, iar antrenorul Daniel Oprița a fost supărat din acest motiv.
Steaua venea după o victorie clară în runda trecută, contra Progresul Spartac, scor 6-1. În același timp, după alte două victorii la rând.
Formația din București spera să scoată cel puțin un punct după ce meciul a început, după cum a văzut Daniel Oprița că se desfășoară duelul. Însă, o eroare din defensivă a costat iar Steaua, care legase două victorii la rând în Liga 2, 1-0 cu FK Miercurea Ciuc înaintea întâlnirii cu Progresul Spartac.
Singura reușită a confruntării de joi seară a fost contabilizată în partea secundă, în minutul 48, când pentru Corvinul Hunedoara a punctat Marius Lupu, simplu, din fața porții, din cinci metri, cu capul, după o centrare a lui Velisar. Portarul Stelei, Frânculescu, a ieșit greșit pe centrare.
Pe lângă eroarea din defensivă, Daniel Oprița se aștepta la mai mult și în atac, unde echipa sa se bazează, în mare parte, doar pe reușitele lui Bogdan Chipirliu.
”Un meci cu o echipă bună, poate cea mai bună echipă pe care am întâlnit-o. Au avut și ei situații în afară de golul marcat, dar am avut și noi pe final ocazii bune, destul de mari, puteam să egală, poate un rezultat de egalitate era echitabil, dar ăsta e fotbalul, se întâmplă, am încercat. Ăsta e fotbalul! Azi, nu trebuia… era un meci pe care trebuia să îl câștigăm, să avem șanse mari de play-off. Dar, luptăm în continuare, va fi mai greu, dar avem speranțe. Mai sunt patru meciuri și avem puterea să le câștigăm.
Trebuie să mergem mai departe, e păcat de acest meci. Cel puțin un punct trebuia să obținem, am fost naivi, a fost o eroare… portarul a ieșit greșit, am luat gol. Pe final am avut ocazii mari, puteam egala, dar și ei puteau să ne prindă. Cumva e normal, am fost conduși, am ieșit la joc, am lăsat spații unei echipe care pleacă bine pe contraatac.
Corvinul e o echipă de muncitori, trebuie să îl felicit pe Maxim! Face o treabă foarte bună. Trebuie să fim fair-play, am pierdut. E destul de greu pentru că am improvizat și pe anumite poziții, ne-au lipsit doi jucători.
Am făcut doar trei schimbări, nu am mai avut jucători de atac, iar subțirimea lotului s-a văzut în momentele acestea. Dar, nu trebuie să ne plângem. Trebuia să rezolvăm acest meci pentru că era ultimul din acest an”, a spus Daniel Oprița la microfonul DigiSport.
Bogdan Chipirliu demonstrează că și în acest sezon duce greul în atac pentru formația sa. Are 12 goluri în acest sezon de Liga 2, iar Steaua a marcat 29 în total, în cele 15 etape scurse din campionat.
Bogdan Chipirliu pare că poate să devină din nou cel mai bun marcator din Liga 2. S-a situat pe locul 1 și în precedentele două ediții ale campionatului, cu 15, respectiv 17 goluri înscrise pentru Steaua.
Însă, atacantul ar vrea să schimbe echipa, să plece de la formația ”militară”. Ia îl calcul transferul, dar Daniel Oprița nu are informații dacă atacantul va și părăsi Ghencea sau nu. Antrenorul a transmis că oamenii din conducere trebuie să se ocupe de astfel de aspecte.
”Nu am discutat cu Chipirliu, fiecare din jucători trebuie să discute cu conducerea. Am nevoie de un jucător ca el, dar dacă e vrea să plece, nu pot să îl opresc. Poate își dorește să meargă mai sus.”, a spus Daniel Oprița despre Bogdan Chipirliu.
Steaua este pe locul 6 în clasamentul Ligii 2 momentan, cu 22 puncte acumulate în 15 partide, la egalitate cu CSM Ceahlăul, locul 7, dar care nu a evoluat în această rundă a 15-a. Etapa trecută, Steaua a trecut, pe teren advers, de Progresul Spartac, scor 6-1.
În etapa a 16-a din Liga 2, prima din 2024, care va avea loc în a doua parte a lunii februarie, Steaua va întâlni, pe teren advers, CSM Reșița. Însă, ”militarii” mai au un meci în acest an, cu CSM Alexandria, în etapa a 3-a a fazei grupelor din Cupa României, pe terenul formației din Teleorman.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-corvinul-al-doilea-meci-din-etapa-a-15-a-a-ligii-2-19294670
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cfc-arges-incheie-un-an-dezastruos-cu-un-meci-cu-csc-dumbravita-19294734
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-resita-a-terminat-anul-2023-cu-o-remiza-cu-csc-selimbar-19294755
https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-mihalcea-nu-pleaca-de-la-unirea-slobozia-19294757
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-corvinul-al-doilea-meci-din-etapa-a-15-a-a-ligii-2-19294670