Dubla dintre Gloria Bistrița Năsăud (locul 2 în Seria 10 a Ligii 3) și Corvinul Hunedoara (locul 1 în Seria 9 a Ligii 3) este, poate, cea care atrage cel mai mult atenția dintre confruntările din semifinalele barajului pentru promovarea în Liga 2. Duelul tur va avea loc pe terenul Gloriei.
Ambele cluburi au investit serios în acest sezon, din dorința de a urca în divizia secundă. Corvinul Hunedoara a avut buget consistent și sezonul trecut, dar a pierdut finala pentru promovare cu Minaur Baia Mare, pe când Gloria Bistrița Năsăud a anunțat și ea, vara trecută, un buget care să o plaseze în rândul favoritelor la victoria în baraj.
Adrian Falub, antrenorul echipei Gloria Bistrița Năsăud, a afirmat înaintea confruntării tur, de miercuri, 24 mai, că dubla cu rivala din seria vecină va fi una foarte strânsă, dar că are încredere că jucătorii vor reuși să continue prestațiile solide din sezonul regular și din play-off.
În ultima rundă din play-off, Gloria Bistrița Năsăud a trecut de FC Bihor Oradea, câștigătoarea seriei, pe teren propriu, scor 3-1, iar cele două echipe au consemnat o diferență finală de patru puncte.
Falub a făcut apel la mândria orașului, la faptul că jucătorii săi trebuie să dea totul pentru a duce fotbalul din Bistrița Năsăud cât mai sus, în primă fază în Liga 2, iar ulterior poate în prima divizie.
”Suntem pe un drum bun, care ne poate duce spre mai multe performanțe. Avem un grup bun din punct de vedere tehnic dar și uman, sunt mândru că avem un vestiar care pe lângă faptul că are valoare din punct de vedere fotbalistic are și din punct de vedere uman, ceea ce este extraordinar.
Știm cu toții că va fi un meci greu, întâlnim un adversar puternic care a bătut toate recordurile în Liga a 3-a în ultimii doi ani, este un club bine organizat, cu mai multă experiență ca noi pentru că a jucat și anul trecut baraje. Acasă noi am făcut meciuri bune și foarte bune, acest teren este magic pentru noi ca să spun așa, a venit din ce în ce mai multă lume.
Am încredere în jucători că se vor bate și că vor da totul pentru o calificare, ceea ce ar fi un lucru extraordinar, practic am rescrie istoria clubului, care cumva trebuie să ajungă înapoi unde i-a fost locul. La Bistrița nu e o atmosferă așa incendiară, dar la acest meci m-aș bucura ca și arbitrului să îi tremure fluierul și la adversari picioarele.
Sunt meciuri pentru comunitate, meciuri pentru Bistrița, nu pentru Falub antrenor. Suntem toți o comunitate care își dorește ceva și când vibrezi cu toată energia, cu tot sufletul, lucrurile se împlinesc, nu promovează numai jucătorii, promovează de la omul care tunde terenul până la cel mai important om din club, împreună cu spectatorii”, a spus Adrian Falub despre partida cu Corvinul Hunedoara, din tur.
Antrenorul formației din Hunedoara, Florin Maxim, e convins că vor fi meciuri foarte disputate cu Gloria Bistrița Năsăud, adversarii evoluând și ei deschis și oferind momente bune de joc până acum.
Corvinul Hunedoara va juca la victorie și partida tur, din deplasare, dar și confruntarea de acasă, din retur, programată să aibă loc la 27 mai, sâmbăta care vine.
”Două meciuri dificile, ambele echipe sunt bune. Am analizat adversara, dar ambele echipe au jucători cu experiență. Vor fi, cred, două jocuri plăcute, pentru că propunem fotbal și asta se vede la fiecare meci. Vrem să construim, punem accent pe unele detalii. La fel și Bistrița, deci se întâlnesc două echipe importante.
Cred că micile detalii vor face diferența, concentrarea jucătorilor, implicarea lor. Eu am văzut jucătorii mei bine pe tot parcursul sezonului, au fost în creștere. Am rulat întreg lotul, dar am câștigat meciurile.
Au fost și partide în care am suferit, nu a fost ușor, dar am absorbit presiunea adversarilor și am terminat fără înfrângere. Eu cred că după primul meci cu Bistrița nu se va tranșa nimic. Micile detalii vor face diferența, sper să ne prindă proaspeți, încrezători la meci și cred că vom avea prestații bune.
Din ce am văzut, Bistrița nu se închide, joacă ofensiv, direct, nu cred că vor fi meciuri în care ne vom închide, pentru că ambele echipe vor să marcheze.
E bine că vom avea suporteri la Bistrița, până la urmă de aceea e frumos fotbalul, să fie un stadion plin. Și Bistrița are suporteri mulți, ca noi, deci mă aștept să fie stadionul plin”, a spus Florin Maxim.
Corvinul Hunedoara a terminat Seria 9 a Ligii 3 fără înfrângere, cu 77 de puncte, la mare diferență de locul 2, Unirea Ungheni, care a adunat ”numai” 42 de puncte. Gloria Bistrița Năsăud a finalizat Seria 10 pe locul 2, cu 56 de puncte, iar pe locul 1 s-a clasat FC Bihor Oradea, 61 de puncte.
Foto: Gloria Bistrița Năsăud
Video: Corvinul Hunedoara și Gloria Bistrița Năsăud
https://liga2.prosport.ro/liga-3/acso-filiasi-intalneste-csm-resita-in-barajul-pentru-liga-2-19272308
https://liga2.prosport.ro/liga-4/cso-turceni-si-a-pastrat-titlul-judetean-la-gorj-oltenii-vor-intalni-campioana-de-la-caras-severin-in-barajul-pentru-promovarea-in-liga-3-19272286
https://liga2.prosport.ro/liga-3/au-fost-stabilite-gazdele-barajelor-de-promovare-in-liga-2-faza-semifinala-a-barajului-incepe-miercuri-19272272
https://liga2.prosport.ro/liga-3/final-de-play-off-in-liga-3-iata-cele-zece-meciuri-din-faza-semifinala-a-barajului-de-promovare-in-liga-2-cand-au-loc-turul-si-returul-si-cum-se-fac-imperecherile-pentru-faza-finala-19271860
https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-ultima-etapa-din-play-off-si-penultima-din-play-out-24-de-meciuri-au-loc-astazi-19271594