Veteranul Alexandru Munteanu a reziliat cu Gloria Buzău și a semnat cu altă echipă. Mijlocașul de 35 de ani a și debutat, într-un amical

Andrei PASCU 07 Feb. 2023, 21:04 Liga 2

Alexandru Munteanu (35 de ani) a reziliat, în cele din urmă, contractul cu Gloria Buzău, dar a găsit imediat un nou acord, în Liga 3, în Seria 2, unde a semnat cu ocupanta locului 4, CSM Focșani.

Mijlocașul, cu peste 200 de meciuri în prima divizie și aproape 100 de apariții în Liga 2, reprezintă o lovitură pentru CSM Focșani, care speră la promovarea în divizia secundă.

Alexandru Munteanu, în Liga 3 după despărțirea de Gloria Buzău. Mijlocașul, la CSM Focșani

Originar din Mediaș, Munteanu a jucat o bună parte a carierei la Gaz Metan. A mers în vara lui 2017 la ACS Poli, iar în vara lui 2018 a semnat cu Dunărea Călărași. După un an a ajuns la Petrolul, în Liga 2, unde a jucat 11 meciuri, dintre care opt titular, în toate fiind înlocuit, și a dat un gol.

Apoi, a ajuns la Politehnica Timișoara, pentru care a jucat în perioada februarie 2020 – iulie 2021, iar ulterior semna cu Gloria Buzău, de care s-a despărțit zilele acestea, chiar buzoienii anunțând că se numără printre jucătorii cu care discută rezilierile.

În acest sezon, a prins 11 meciuri în Liga 2, 469 de minute, dar nu a reușit să marcheze. De-a lungul carierei, mijlocașul a reușit o promovare în Liga 1, cu Gaz Metan Mediaș, în 2016.

Alexandru Munteanu, utilizat în amicalul CSM Focșani – Sepsi OSK 2

Acum, în această iarnă, mijlocașul a semnat cu CSM Focșani. Chiar dacă echipa din Liga 3 nu a anunțat achiziția lui și nici Gloria Buzău nu a consemnat plecarea jucătorului în mod oficial, Liga2.ro a sesizat faptul că a evoluat în partida amicală pe care trupa din Focșani a disputat-o sâmbătă, împotriva Sepsi OSK Sfântu Ghorghe 2, câștigată cu 5-1.

CSM Focșani îl ține și acum ascuns pe noul antrenor al echipei, Ionuț Moșteanu, pentru ca acesta să-și încaseze în continuare bani de la Foresta Suceava, echipa care l-a dat afară și împotriva căruia a câștigat litigiul.

CSM Focșani, pe loc de play-off în Seria 2 a Ligii 3

După 15 etape disputate în Seria a 2-a a Ligii 3, CSM Focșani ocupă locul 4 cu 30 de puncte acumulate în 15 meciuri, la șase puncte în spatele liderului CSM Râmnicu Sărat și la doar două puncte, respectiv unul în spatele celor de la Metalul Buzău, ocupanta locului 2, respectiv Unirea Braniștea, clasata pe poziția a 3-a.

În prima etapă din 2023, a 16-a a sezonului regular, trupa din Focșani va întâlni Unirea Braniștea, pe terenul propriu.

Foto: CSM Focșani

https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-amical-cu-acso-filiasi-19259802

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cristian-blaga-a-fost-cedat-de-steaua-19259770

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-slatina-a-imprumutat-un-jucator-in-liga-3-19259752

https://liga2.prosport.ro/liga-3/gabriel-matei-campion-al-romaniei-cu-fcsb-a-semnat-in-liga-3-19259726

https://liga2.prosport.ro/liga-3/dunarea-calarasi-nu-a-acumulat-datorii-in-procedura-de-insolventa-19259707

 

 

 

Andrei PASCU 07 Feb. 2023, 21:04 Liga 2
Pe aceeași temă