Bogdan Chipirliu (30 de ani) este, în mod cert, unul dintre cei mai interesanți fotbaliști din Liga 2, având și în prima parte a acestui sezon, la fel ca stagiunea trecută, o prestație solidă, fiind, de altfel, pe locul 1 în clasamentul golgheterilor.
Poate că sunt și echipe din SuperLiga României cu ochii pe vârful lui Daniel Oprița, dar până în acest moment nu au existat discuții pentru transferul său, pentru plecarea de la Steaua și, eventual, o mutare în prima divizie.
Bogdan Chipirliu nu ia în calcul plecarea de la Steaua în această iarnă, dar e conștient că este greu de crezut că se vor plăti bani în schimbul său, în contractul cu ”militarii” fiind o clauză de transfer.
Deși nu e foarte mare suma respectivă, atacantul e realist și observă că în fotbalul românesc, în SuperLiga României mai exact, nu se plătesc bani în schimbul jucătorilor, ci se preferă achizițiile celor liberi.
”Sezonul trecut am ieșit golgheter, în acesta sunt din nou pe primul loc în acest clasament, dar și cu echipa. Nu știu dacă e cel mai bun sezon din carieră pentru că la Juventus București, când am promovat, am dat 31 de goluri într-un singur sezon.
Nu m-a sunat nimeni în această iarnă, poate se știe și că mai am contract și nu cred că m-ar lăsa să plec. Nici eu nu mi-aș dori acest lucru, dar aș vrea să putem promova. Nu știu dacă m-ar lăsa să plec, cred că și ei sunt mulțumiți de mine. Am o clauză în contract pe care e foarte greu să o plătească cineva.
Nici în Liga 1 nu prea se mai dau bani pe jucători. Nu e o clauză nici mică, nici foarte mare, dar în România e foarte greu să găsești o echipă care să cumpere jucători”, a declarat Chipirliu, conform Digi Sport.
Atacantul de 30 de ani, născut la Galați, a marcat de 11 ori în cele 14 partide în care a fost utilizat de antrenorul Daniel Oprița. În actualul sezon de Liga 2 a pierdut doar două partide, ultimele ale anului, cu FC Brașov și FC Buzău, din cauza unei accidentări.
Bogdan Chipirliu are trei goluri peste locul 2 din clasamentul golgheterilor, Angelo Cocian (Unirea Dej), și patru peste locul 3, Lorant Kovacs (FK Miercurea Ciuc). Pe plan personal, Bogdan Chipirliu vrea să repete performanța din stagiunea trecută, când a fost desemnat cel mai bun marcator al Ligii 2, cu 15 goluri, dar acum are toate șansele să își depășească performanța, să marcheze mai mult.
Oricum, pe lângă cele trei etape rămase de jucat din sezonul regular, Steaua va mai disputa alte 10 partide, fiind ca și calificată în play-off-ul campionatului. O parte din performanțele de până acum i-au fost atribuite de Bogdan Chipirliu lui Daniel Oprița, antrenorul care l-a pregătit pentru câțiva ani buni, cei doi colaborând și la Juventus București.
Bogdan Chipirliu a mai jucat, înainte de venirea la Steaua (în vara lui 2020), la FC Buzău, Astra, Juventus București, Oțelul Galați, ACS Poli Timișoara, AFC Fortuna Poiana Câmpina, Dunărea Galați.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/atanas-trica-ia-in-calcul-prelungirea-imprumutului-cu-steaua-19257061
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/iustin-raducan-a-marcat-golul-anului-2022-la-echipele-nationale-video-cu-reusita-stelistului-19257037
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/jucatorul-stelei-iustin-raducan-l-a-invins-la-voturi-pe-cicaldau-si-e-in-finala-golul-anului-2022-la-echipele-nationale-concureaza-cu-o-fotbalista-de-la-u-craiova-video-cu-goluril-19256972
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/stelistul-iustin-raducan-in-duel-cu-alexandru-cicaldau-pentru-finala-golul-anului-2022-castigatorul-va-concura-cu-reusita-isabelei-lazar-19256928
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-nu-e-sigura-de-play-off-dar-ovidiu-burca-nu-o-vrea-pe-steaua-in-grupa-de-promovare-nu-mi-se-pare-in-spiritul-fair-play-ului-intr-o-cu-totul-alta-maniera-va-juca-impotriva-unei-rival-19256761