Ripensia, dezlănțuită în fața Unirii Constanța. Iulian Muntean: ”Astăzi ne-a ieșit cam tot ce ne-am dorit”

Anda DELIU 22 Oct. 2022, 16:36 Liga 2

Ripensia nu a avut nicio emoție cu Unirea Constanța și a obținut cea mai categorică victorie din acest sezon, 4-0 pe teren propriu, rezultat cu care aproape că și-a corectat golaverajul negativ.

Preparatorul sportiv cu rol de antrenor principal Iulian Muntean a punctat că le-a atras atenția jucătorilor că dacă nu sunt atenți, satelitul neoficial al FCSB-ului, venit cu avionul în Banat, îi va taxa.

Două goluri pentru Ripensia în primele 8 minute

Deși a trebuit să-l schimbe pe Piftor din formula de start gândită inițial, Ripensia a avut un debut de meci aproape de vis. În minutul 6 a venit primul gol, după ce Udrea a ieșit, să-l pareze pe Mogoș, care a reușit să trimită la Gavra, iar de la acesta mingea a ajuns la Zimța, care a marcat de la 22 de metri, cu poarta goală.

Peste două minute, în fața aceluiași Zimța, Udrea a greșit și nu a reușit să respingă o acțiune din careul mic, iar mingea a lovit bara și din portar a ricoșat în plasă. Cu acest scor, Ripensia a mai avut o șansă mare când Gavra a centrat prin fața porții, dar Lalic nu a ajuns la minge, dar și pe finalul reprizei, cu un atac finalizat de Fridrich, cu balon respins peste. Unirea nu prea a reușit să conteze, chiar dacă antrenorul a făcut și o înlocuire în prima repriză.

Timișorenii au dominat categoric și repriza a doua

Pauza nu a adus aproape deloc modificări în jocul celor două echipe. Ripensia a continuat să domine categoric și să aibă ocazii. Gavra a avut șansele lui de a marca, dar nu a reușit în acest meci. Intrat la pauză, și Morariu l-a pus pe Udrea în dificultate în minutul 60, pentru că toată presiunea să ducă la marcarea golului cu numărul trei în minutul 67. Gavra a ridicat mingea peste apărarea adversă, iar de acolo, Nicolae Sofran a ridicat peste Udrea și a consemnat scorul de neprezentare.

Formația cu nume de Constanța, dar care își desfășoară activitatea la Clinceni a avut două ocazii, prin Mitrică și Malama, dar fără a putea marca. Ripensia a tot continuat să preseze, iar în minutul 82 a venit și ultimul gol. Faza a început-o Gavra, dar Udrea l-a ghicit, însă mingea a sărit la Mihart, care nu a iertat adversarul.

Iulian Muntean: ”Astăzi ne-a ieșit cam tot ce ne-am dorit”

Iulian Muntean, antrenorul de facto al Ripensiei, a spus că i-a avertizat pe fotbaliști să fie atenți și au procedat întocmai.

”Un joc bun. Astăzi ne-a ieșit cam tot ce ne-am dorit și multe goluri, și multe ocazii, și joc frumos. Trebuie să-i felicit pe băieți pentru cum s-au pregătit toată săptămână și faptul că au fost foarte focusați pentru acest meci. Am avut discuții cu ei și le-am atras atenția că dacă nu intrăm bine în teren, vom avea probleme, cum au avut și alte echipe în meciurlile cu Unirea. Pentru că pe cei de la Unirea, dacă îi lași să joace, îți pun probleme, joacă 90 de minute, nu au absolut niciun fel de presiune. Și dacă le iese, după aceea e foarte greu să-i întorci. Am avut și un pic de noroc, recunoaștem, cu golul marcat rapid. După care ne-am descătușat. A fost 2-0 foarte repede, după care, pentru copii a fost un pic mai greu”, a declarat cel trecut în acte preparator sportiv.

Ripensia în meciul cu Unirea Constanța: Toroc – Zamfirescu, Lalic, Fridrich, Gladun – Tud. Călin (Rob. Stoica 77’), Vidrăsan (Rz. Morariu 46’) – Sofran (Mihart 77’), Zimța (Dav. Ciurel 83’), Mogoș (Zetu 87’) – Gavra (cpt.). Rezerve neutilizate: Brașoveanu – Țieranu, Piftor, Andr. Macrițchii.

Vrea mai mult de la echipă în deplasare

Muntean a spus că e foarte bine că echipa evoluează bine acasă, dar vrea mai multe de la jucători și în deplaare.

”Noi ne propunem un restart după fiecare victorie, dar vedeți că mergem în deplasare poate că e un pic mai greu. Totuși, comparativ cu sezonul trecut, de data asta jucăm mult mai bine acasă. Avem trei victorii și toate au fost clare, un rezultat de egal și o singură înfrângere. Comparativ cu sezonul trecut, în care tot sezonul am reușit să adunăm doar două victorii. Probabil că și băieții își dau seama că dacă vrem să aducem lumea la stadion și să avem cât mai mulți spectatori, trebuie să avem evoluții concludente acasă. Dar asta nu scuză modul în care jucăm în deplasare. Sperăm de la etapă la etapă întotdeauna să schimbăm și să ne prezentăm tot așa și în meciurile de afară”, a precizat Muntean.

Zimța, Gavra, Mihart și Zetu, lăudații zilei

Altfel, Muntean a avut cuvinte de laudă pentru jucătorii Samuel Zimța, Cristian Gavra, Ianis Mihart, la primul său gol pentru roș-galbeni, și Cristian Zetu, aflat la debut.

(n.r. Zimța) A fost aproape de hattrick. Să nu-l uităm pe Cristi (n.r. Gavra), că a dat trei pase de gol, inclusiv la golul 4, a fost din șutul lui. Din păcate, nu a reușit să marcheze. Știu că își dorește foarte mult, dar a avut o evoluție senzațională astăzi. Am avut un debut, 5-6 minute. Speram că poate reușește și el să ajungă la finalizare. Ne bucurăm pentru el, pentru că a fost accidentat. În afară e debutul acela, am avut iarăși jucătorii tineri de aceiași vârstă ca și cei de la Unirea, care au intra mulți dintre ei în teren. Ne bucurăm pentru golul lui Mihart, pentru că e primul lui gol la Liga 2. Totodată, ne bucurăm că chemat la lot. Aproape la fiecare meci am debutat jucători tineri sau, cel puțin, i-am aruncat în teren”, a mai adăugat Muntean.

Cu 11 puncte, Ripensia e pe locul 15 într-un clasament intermediar, putând pica două poziții până la finalul etapei a 11-a. Runda viitoare, echipa timișoreană va juca în deplasare la Râmnicu Vâlcea, cu CS Comunal Șelimbăr, sâmbătă, de la ora 11:00.

Foto: Jozsi Leczki / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-11-de-la-ora-1100-se-joaca-la-dej-chiajna-timisoara-si-miercurea-ciuc-dinamo-are-meci-de-la-ora-1200-19250612

https://liga2.prosport.ro/seria-1/aniversarea-la-ripensia-cu-lansare-de-carte-s-a-mai-scris-un-capitol-despre-ultimul-deceniu-dar-nota-a-fost-pesimista-19250607

https://liga2.prosport.ro/seria-1/nationala-u18-a-romaniei-joaca-impotriva-serbiei-intr-un-sat-de-langa-timisoara-capitala-banatului-nu-are-un-stadion-cu-conditiile-pe-care-le-are-localitatea-in-care-primar-este-un-fost-arbitru-19249751

https://liga2.prosport.ro/seria-1/eugen-beza-nu-si-simte-postul-amenintat-la-selimbar-presiune-a-fost-si-cand-am-fost-pe-primul-loc-suntem-bine-din-punctul-meu-de-vedere-asteptarile-sale-inainte-de-jocul-cu-minaur-19250692

Anda DELIU 22 Oct. 2022, 16:36 Liga 2
Pe aceeași temă