Ripensia s-a impus la limită cu Dacia Unirea Brăila. Florin Fabian nu a fost tocmai bucuros: ”Toată lumea se aștepta la un scor-fluviu”

Anda DELIU 05 Mar. 2022, 16:08 Liga 2

Ripensia Timișoara s-a impus, sâmbătă, cu 1-0 contra Daciei Unirea Brăila, după un meci disputat pe arena Electrica, dominat covârșitor de roș-galbeni, care au și ratat numeroase ocazii. De altfel, vizitatorii au ajuns o sjngură dată să finalizeze, spre finalul jocului din etapa a 18-a a Ligii 2, penultima a sezonului regular.

În acest context, Florin Fabian și-a mărturisit mâhnirea că echipa nu a marcat mai mult.

Un singur gol, marcat de un fundaș central al Ripensiei

Dominarea ripensistă s-a văzut din debutul meciului. După ocazii irosite de Gavra, Ivancevic și Ene, în minutul 21 a venit și golul. Tânărul fundaș central Darius Țieranu a trimis în plasă după ce, inițial, tot Gavra a încercat să marcheze, iar defensiva brăileană nu a putut ”mătura” la timp mingea din careu, în contextul în care gazdele aveau mulți jucători urcați în suprafața de pedeapsă.

Deși pus în prim-plan, Cristian Gavra nu a avut mereu cele mai fericite finalizări la acest meci, debutul său la formația timișoreană fiind evident că perioada în care nu a avut club și-a pus amprenta asupra formei sale de joc. Cât despre Ivancevic, în minutul 41, a avut o ”bară”.

Repriză sterilă pentru bănățeni în partea secundă a jocului cu Brăila

Nici pauza nu a schimbat prea multe în joc, doar faptul că Ripensia nu a mai reușit să trimită mingea dincolo de linia porții apărate de Duțu. Ocaziile au continuat, poate cu un ritm ceva mai scăzut. Pe măsură ce trecea timpul, și spectatorii nu foarte numeroși erau tot mai exasperați că echipa favorită nu poate să se impună mai clar cu formația Brăilei.

Adversarii au avut în minutul 82 singurul șut pe poartă, al lui Petrache, fază la care Rus nu a avut probleme.

Mai trebuie spus că după meci, patronul Ripensiei, Dumitru Mihu, i-a băgat pe jucători în ședință, probabil supărat că s-a ratat atât de mult.

Florin Fabian, nemulțumit că echipa marchează greu

Antrenorul Ripensiei și-a exprimat dezamăgirea pentru faptul că echipa înscrie atât de puțin. ”Un meci cum anticipam. Contra unei echipe a Brăilei care s-a apărat supra-aglomerat. Important e că ne-am creat ocazii. În schimb, ceea ce nu-mi place este că ratăm cu nonșalanță aceste ocazii și, ca un paradox, eu fiind un antrenor ofensiv. Am șapte meciuri de când sunt aici, și în șase nu am primit gol. Iar eu încerc să înscriem! Sper că vor veni și golurile, sunt convins, dar sunt dezamăgit, pentru că tratăm situațiile de gol cu nonșalanță și le-am cerut jucătorilor să fim superconcentrați în fața porții. E adevărat că nici terenul nu ne avantajează, fiind unul cu probleme. Însă, nu convins că etapele următoare vom reuși să înscriem. Sper că și Cristi Gavra va fi pus la punct cu pregătirea fizică și va reuși să fie omul de gol de care Ripensia are envoie”, a spus Florin Fabian după meci.

Multe cornere pentru Ripensia, dar degeaba

Firește, dominând clar meciul, Ripensia a avut și un raport favorabil de cornere, însă asta nu a ajutat-o să mărească diferența. Antrenorul știe că problema e una de inspriație.

”Punct accent pe faze fixe. Și joi și vineri avem faze fixe, le exersăm. Dar important la faze fixe sunt, din punctul meu de vedere, execuția și atacarea mingii. Mai avem de muncit. Eu încerc și cred că am reușit să schimb fața echipei de când am venit, însă pretențiile mele sunt mari, și cred că și a celor care vin să vadă Ripensia, pentru că la fotbalul trebuie să înscrii. Astăzi sunt convins că toată lumea se așteapta la un scor fluviu. Dar nu e ușor să joci contra unei echipe care vine, luptă pentru fiecare minge. Ei au aruncat doar mingea înainte. Iar noi trebuia să avem o viteză de gândire în plus și să avem mai multă inspirație și decizie la finalizare, atât. Pentru că ocazii ne-am creat astăzi”, a mai precizat Florin Fabian.

Cristian Gavra nu e pregătit fizic

În prezent cel mai experimentat jucător din lot, Cristian Gavra e afectat în evoluția sa de faptul că a venit târziu la echipă, aproape când perioada de pregătire de iarnă s-a încheiat, iar acest lucru îl costă mult din forma sportivă.

”Cristi nu e pus la punct cu pregătirea fizică. A absentat mult. A venit la noi de două săptămâni. Am încercat să-id au astăzi minute de la început, contra unui adversar accesibil și sper ca din etapele următiare să revină la parametri mai buni”, a punctat Fabian despre Gavra.

Ripensia e pe 10 în Liga 2, Brăila rămâne pe locul 19

Ripensia, cu 25 de puncte, a urcat pe locul 10 în Liga 2. Runda viitoare, ultima din sezonul regular, va avea un meci foarte greu, la Slobozia, cu Unirea (locul 8, 30 puncte), echipă care îi trezește amintiri triste lui Florin Fabian. Pe terenul de ls Slobozia, Fotbal Comuna Recea, cu Fabian antrenor, a pierdut în sezonul trecut barajul de menținere în Liga 2, iar echipa s-a desființat apoi.

De partea cealaltă, Dacia Unirea Brăila rămâne cu 2 puncte tot pe locul 19, iar săptămâna viitoare va primi vizita Unirii Dej (locul 11, 25 puncte).

RIPENSIA TIMIȘOARA – DACIA UNIREA BRĂILA 1-0

Darius Țieranu 21′

Ripensia: I. Rus – Sturzu, Țieranu, Lalic, Gladun – Piftor (Mihart 84’), Vidrăsan (Stoi 57’), Tud. Călin (cpt.)(Val. Macrițchii 84’), Ivancevic (Golda 72’) – Mih. Ene – Gavra (Matiș 57’)
Rezerve neutilizate: Șt. Dobre – Rogac, Rz. Morariu, Fridrich
Antrenor: Florin Fabian

Dacia Unirea: Duță – Șt. Sava, Mocanu, Moroianu, Bădilaș, Petrache – Ziepop (cpt.)(Bg. Petre 90+1′), Zoua (Passi 67’), Val. Robu (Cr. Leu 90+1′) – Vartolomei (Palade 59’), Duțu (Boroșu 67’)
Rezerve neutilizate: Butunoiu – C. Gheorghiu
Antrenor: Laurențiu Ivan

Stadion: Electrica (Timişoara – Timiş); Arbitru: Sorin Vădana (Cluj-Napoca); Asistenți: George Suciu (Câmpia Turzii) și Marius Bălan (Cluj-Napoca); Rezervă: Andrei Lucian Ţiţii (Şura Mică – Sibiu); Observatori: Cristina Babadac (Alexandria) și Cristian Petrean (Hunedoara).

Foto: Sebastian Tătaru / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-18-cinci-meciuri-incep-de-la-ora-1100-dincele-cele-zece-echipe-care-intra-la-joc-doar-una-mai-are-sanse-la-play-off-unirea-slobozia-19221698

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ko-in-trei-minute-fc-brasov-s-a-prabusit-cu-metaloglobus-calin-moldovan-e-inexplicabil-inceputul-de-joc-am-luat-doua-goluri-pe-greseli-19221853

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-nu-e-incantata-in-toate-privintele-dupa-ce-a-zdrobit-dunarea-calarasi-ilie-lemnaru-atrage-atentia-e-dificil-sa-ma-exprim-unele-echipe-fac-figuratie-nu-trebuie-sa-ne-culcam-19221849

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-dej-a-mai-bifat-o-victorie-si-se-indreapta-catre-indeplinirea-obiectivului-impresiile-lui-dragos-militaru-dupa-succesul-cu-viitorul-pandurii-mesajul-pentru-fani-si-analiza-ultimei-etape-din-s-19221776

Anda DELIU 05 Mar. 2022, 16:08 Liga 2
Pe aceeași temă