FC Brașov a realizat în această iarnă șapte transferuri: portarul Laurențiu Popescu, fundașul Luka Maric, mijlocașii Marko Tesija, Răzvan Andronic, Bogdan Piper, Eduard Lambrinoc și atacantul Milcho Angelov. La prima vedere, lotul pare mai puternic decât în prima parte a sezonului, concurența pe posturi este acerbă, astfel că antrenorul Călin Moldovan are de unde alege.
Cei trei jucători croați par a fi jucători de bază în angrenajul gândit de Călin Moldovan.
Problema este că majoritatea jucătorilor transferați în această iarnă au venit târziu. Primul transfer a fost cel al portarului Laurențiu Popescu, venit sub formă de împrumut de la U Craiova, după ce în tur jucase la Poli Iași. Înaintea cantonamentului din Antalya au venit și croații Luka Maric și Marko Tesija, dar și Piper, Andronic și Lambrinoc. Ultimul sosit în tabăra brașovenilor este atacantul bulgar Milcho Angelov, cel care s-a alăturat lotului Brașovului în stagiul din Turcia.
Maric are șanse mari să facă pereche în centrul defensivei cu conaționalul său, Ivan Fustar. Problema lui Maric este că nu are ritm de joc, iar faptul că nu a jucat mai bine de 7 luni s-a observat și în meciurile de pregătire din Antalya unde a comis câteva greșeli.
În schimb, mijlocașul Marko Tesija pare un jucător care poate aduce un plus la mijlocul terenului. Lambrinoc s-a descurcat bine la primele jocuri amicale, la fel și Piper.
Andronic a început bine, apoi s-a accidentat și a ratat ultimele două jocuri amicale. În atac, El Azzouzi are concurență serioasă cu bulgarul Angelov, un jucător bătăios, dar și cu brașoveanul Bogdan Roșu.
Antrenorul Călin Moldovan spune că jucătorii nou-veniți au adus un plus de valoare echipei. ”Calitatea lotului a crescut prin transferurile făcute în această iarnă. Probleme va fi omogenitatea, pentru că majoritatea au venit târziu și este greu să legi relații de joc în două – trei săptămâni”, a spus Moldovan.
FC Brașov va juca sâmbătă primul meci oficial din 2022, în deplasare, la Poli Iași, în etapa a 17-a a Ligii 2, antepenultima din sezonul regular.
FC Brașov ocupă locul 16 în Liga 2 după 16 etape, cu 12 puncte, iar Poli Iași se află pe poziția a 12-a, cu 21 de puncte, ambele echipe având ca obiectiv menținerea în Liga 2.
Cornel Șfaițer, președintele Consiliului Director al Politehnicii Iași, i-a avertizat pe jucătorii săi să trateze cu maximă seriozitate meciul cu FC Brașov, pentru a nu avea surprize neplăcute. ”Eu am tras un semnal de alarmă privind importanța meciului cu Brașovul chiar de la reunirea echipei. Trebuie să tratăm cu maximă atenție acest prim meci din cele trei pe care le mai avem de disputat în sezonul regular. Întâlnim un adversar care dorește evitarea retrogradării, care va încerca să iasă din zona în care suntem și noi, din păcate. Ne așteaptă un meci foarte important, cu o echipă dintr-un oraș cu tradiție în fotbal, un oraș mare, care vrea să supraviețuiască în Liga a 2-a. Am încredere mare în staff-ul tehnic că va pregăti meciul cu Brașovul cu atenție, iar jucătorii sper că vor da dovadă de responsabilitate, bărbăție, atitudine, prospețime în joc”, a declarat Cornel Șfaițer pentru Liga2.ro.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/calin-moldovan-multumit-de-adversarii-pe-care-i-a-avut-fc-brasov-in-stagiul-din-turcia-chiar-daca-au-fost-unii-de-ligi-inferioare-horia-popa-discutie-aprinsa-cu-presedintele-marginean-19220249
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cornel-sfaiter-avertizeaza-jucatorii-politehnicii-iasi-mare-atentie-la-meciul-cu-brasovul-noul-presedinte-al-clubului-din-copou-e-sincer-in-privinta-campaniei-de-achizitii-19220241
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-si-csm-resita-au-fost-egale-in-meciul-amical-cu-care-cele-doua-echipe-si-au-incheiat-cantonamentul-din-antalya-echipa-lui-dan-alexa-a-revenit-de-la-0-2-19220162