La un an și jumătate distanță, autocarul echipei UTA a fost vandalizat din nou de suporteri rivali ai clubului arădene. În toamna lui 2020, susținătorii Rapidului au fost cei care au vopsit în vișiniu autocarul ”Bătrânei Doamne”, cu ocazia deplasării echipei lui Laszlo Balint la București, pentru meciul cu Dinamo, pentru ca în această noapte, să vină rândul fanilor lui ”U” Cluj să ”picteze” peste folia ”roș-albă”.
UTA joacă în această după-amiază (ora 17:30), la Cluj, cu CFR, și s-a cazat de ieri la Hotelul Sunny Hill dintr-o zonă mai liniștită a orașului de pe Someș. În această dimineață, șoferul Sabin Faur a avut neplăcuta surpriză să găsească autocarului clubului inscripționat cu mesaje triviale vopsite în gri, plus numărul 1919, adică anul înființării Universității Cluj.
Cele două galerii sunt vechi rivale, iar susținătorii lui ”U” nu au pierdut ocazia să facă o aroganță formației utiste, la prima deplasare a lui Ionuț Badea în calitate de antrenor al echipei.
Cazul a ajuns și în atenția Poliției din Cluj, care l-a audiat deja pe șoferul autocarului. „Din păcate, ne confruntăm din nou cu un caz de vandalism, am trimis deja toate pozele pe care le avem domnilor polițiști, care au și fost la hotelul nostru pentru a începe o anchetă. Ne dorim ca cei responsabili să plătească, fiindcă ne va costa ceva bani să acoperim toate urmele lăsate susținătorii iresponsabili ai une echipe rivale”, spune Dorin Stana, team-managerul ”Bătrânei Doamne”.