Polimobilul revine în Copou! Poli Iași are din nou autocar personalizat, de ultimă generație

Narcis POHOAȚĂ 05 Feb. 2022, 21:43 Liga 2

Politehnica Iași are din nou autocar personalizat, de ultimă generație. Conducerea clubului ieșean a anunțat prelungirea parteneriatului cu compania Tarsin, care a pus la dispoziția echipei un autocar branduit în culorile alb-albastre.

Astfel, echipa pregătită de Costel Enache va face deplasările cu un autocar modern Setra 516HD, cu 53 de locuri și motor Euro 6, fabricat în Germania.

Poli Iași are un nou autocar, unul personalizat

Polimobilul a fost colantat în halele CTP de Strarom Iași, iar grafica a fost realizată de Brandweb Iași.

Pe autocarul alb-albastru se regăsesc logo-ul cu cei doi căluți, Palatul Culturii, simbolul Iașiului, iar pe ușile din față și în partea din spate sunt scrise numele principalilor parteneri ai clubului ieșean. Pe lunetă sunt scrise versurile:

”Iașule, Iașule, mândră cetate,
Numele tău țara străbate!”

”Mulțumim firmei Tarsin pentru faptul că a rămas alături de noi, în cel mai greu moment pentru fotbalul ieșean de după Revoluție. Îi mulțumesc personal și domnului Cornel Lucescu pentru faptul că din parteneriatul cu Politehnica Iași vom ieși împreună învingători. Este un moment foarte important pentru noi faptul că vom merge în fiecare deplasare cu un autocar modern, inscripționat în culorile clubului”, a declarat managerul clubului ieșean, Florin Briaur.

La rândul său, managerul companiei Tarsin, Cornel Lucescu, a declarat: ”Compania Tarsin este alături de Politehnica Iași în noul proiect în care se vrea promovarea în Liga 1. Suntem alături de ei, iubim orașul, am fost alături de echipă și vom fi în continuare, până vom promova în Liga 1. Așteptăm suporterii să fie alături de noi, pentru a promova în liga 1.”

https://www.youtube.com/watch?v=mBrF9w9IKsU

https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-enache-in-cautarea-unui-mijlocas-lateral-un-englez-si-un-francez-vor-fi-testati-in-amicalul-cu-bucovina-radauti-19218559

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-primarul-iasiului-anunt-despre-bugetul-politehnicii-iasi-mihai-chirica-tragem-pentru-promovare-nu-ne-batem-joc-proiectul-domnului-cornel-sfaiter-are-promisiunea-mea-19218512

https://liga2.prosport.ro/seria-1/noii-stranieri-ai-politehnicii-iasi-printre-marcatori-in-derby-ul-judetean-cu-stiinta-miroslava-costel-enache-asteapta-in-probe-un-belgiano-turc-si-un-englez-19218337

Narcis POHOAȚĂ 05 Feb. 2022, 21:43 Liga 2
Pe aceeași temă