Petrolul nici nu a transpirat prea mult pentru un nou succes, în fața Ripensiei, care a pus prea puține probleme la Ploiești

Anda DELIU 17 Sep. 2021, 18:26 Liga 2

Petrolul a urcat pe primul loc în Liga 2 după victoria cu 2-0 bifată cu Ripensia, într-un meci în care elevii lui Nae Constantin nu s-au obosit prea tare. Armando Vajushi a deschis scorul, iar Mario Bratu a marcat direct din lovitură liberă.

Meciul a fost mai dominat de gazde decât o arată proporțiile scorului, mai ales că Ripensia nu a contat mai deloc în repriza a doua.

Diferența de valoare, vizibilă în favoarea Petrolului, în ciuda unor moment de curaj ale timișorenilor

În fața mult mai titratului adversar, Ripensia a început curajos meciul, cu două ocazii ale lui Valerii Macrițchii și Coulibaly. Diferența de valoare s-a văzut însă în minutul 11, când Coulibaly a pierdut absolut prostește o minge, iar Vajushi a fost atent, i-a furat-o și a tras plasat de la 18 metri central pentru deschiderea golului.

Pe măsură ce timpul a trecut, Petrolul a putut să fie tot mai relaxată și în controlul jocului. Mitrov a mai pus în pericol poarta gazdelor, iar Golda nu a știut să profite de o eroare a defensivei ”lupilor galbeni”. Raportul de forțe din teren a dus la consecința firească, și anume, că, din minutul 42, Petrolul a avut 2-0, după un gol direct din lovitură liberă înscris de Mario Bratu, după ce, anterior, și Diarra a avut o ocazie importantă, tot după un șut bun al lui Bratu.

Petrolul a dominat fără să mai înscris repriza a doua

Controlul asupra jocului a continuat și în repriza a doua pentru ploieșteni. Vajushi și Cebotaru au încercat și ei poarta bănățenilor. De altfel, a doua repriză a consemnat o evoluție mai degrabă inexistentă din punct de vedere ofensiv a ripensiștilor, care arată că nu pot fi o echipă care să pună probleme celor din partea superioară a clasamentului nici în acest sezon, la fel ca și în cele anterioare.

Pe acest fond de joc, Petrolul nu a mai forțat să-și mărească avantajul, dar a avut posesia și inițiativa jocului.

Pe finalul partidei, Stoi l-a pus la încercare cu un șut puternic pe Raul Avram, iar goalkeeperul ploieștenilor a respins artistic din vinclul drept.

PETROLUL PLOIEȘTI – RIPENSIA TIMIȘOARA 2-0

Armando Vajushi 11′, Mario Bratu 42′

Petrolul: R. Avram – Sg. Pîrvulescu, Huja, Manolache, Țicu (cpt.) – Cebotaru, Seto (M. Chindriș 65′) – M. Bratu (Mih. Constantinescu 84′), Tucaliuc (Jarovic 74′), Vajushi (Saim Tudor 65′) – S. Diarra (Măzărache 84′)
Rezerve neutilizate: Al. Radu – Alb. Olaru, Boțogan, Sil. Pană
Antrenor: Nicolae Constantin

Ripensia: I. Rus – Sturzu (Rob. Stoica 85′), Țieranu, Lalic (Gladun 46′), Fridrich – Coulibaly (cpt.), Vidrăsan (Ernest 46′) – Val. Macrițchii (Stoi 46′), Piftor, Mitrov – Golda (Taras 73′)
Rezerve neutilizate: Mosoarcă – M. Ion, Rz. Morariu, Andr. Macrițchii
Antrenor: Cosmin Petruescu

Stadion: ”Ilie Oană” (Ploiești – Prahova). Arbitru: Vasile Buzea (Buftea – Ilfov). Asistenți: Adrian Popescu (Craiova) și Răzvan Mihai Dobre (Şotânga – Dâmboviţa). Rezervă: Mihai Motan (Târgovişte). Observatori: Liviu Seceanu (Galaţi) și Adrian Petre (Buzău).

Cu acest rezultat, Petrolul a urcat pe locul 1 în Liga 2, cu 18 puncte, neputând fi depășită de nicio altă echipă până la finalul etapei a 7-a. Marți, de la ora 18:45, în 16-imile Cupei României, va primi vizita celor de la U Craiova 1948 SA (Liga 2). În campionat, sâmbătă, 25 septembrie, ploieștenii au o deplasare grea la Unirea Dej (ora 13:00), unde tocmai a pierdut Steaua.

Ripensia rămâne cu 9 puncte, pe locul 9 momentan, dar cu siguranță va pica în clasament. Joi, echipa timișoreană va primi vizita celor de la Dinamo (Liga 1), în 16-imile Cupei României. Meciul are loc de la ora 18:45, pe stadionul ”Dan Păltinișanu”. În etapa a 8-a a Ligii 2, Ripensia joacă duminică, 26 septembrie, de la ora 11:00, tot acasă, cu Concordia Chiajna.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-ripensia-se-joaca-de-la-ora-1600-echipa-ploiesteana-poate-prelua-locul-1-in-liga-2-dupa-sapte-etape-19201161

Anda DELIU 17 Sep. 2021, 18:26 Liga 2
Pe aceeași temă