Unirea Slobozia are șase din șase după victoria cu CS Comunal Șelimbăr, Adrian Mihalcea e îngrijorat: ”O echipă mai experimentată ne punea mari probleme”. Ce l-a deranjat

Unirea Slobozia are șase din șase după victoria cu CS Comunal Șelimbăr, Adrian Mihalcea e îngrijorat: ”O echipă mai experimentată ne punea mari probleme”. Ce l-a deranjat

Unirea Slobozia are șase puncte din șase posibile după primele două etape de Liga 2. În runda secundă a campionatului, formația lui Adrian Mihalcea a trecut, din nou, la fel ca în prima etapă, de o nou-promovată, CS Comunal Șelimbăr. S-a terminat 2-0, cu câte un gol pe repriză din partea Unirii Slobozia.

Adrian Mihalcea: ”Trebuie să continuăm pe aceeași linie și să adunăm victorii”

În ciuda victoriei și adjudecării celor trei puncte, Adrian Mihalcea a avut câteva lucruri pe care le-a reproșat jucătorilor săi. Anumite faze, atât de atac cât și de apărare, nu au fost tratate așa cum și-ar fi dorit, dar speră ca în etapa următoare să nu se mai întâmple aspectele care i-au displăcut.

Mihalcea a avut o reacție interesantă la finalul confruntării de la Slobozia, anume că Unirea ar fi putut să nu se impună în partida de sâmbătă, din etapa a 2-a, dacă ar fi dat peste o echipă cu experiență în Liga 2.

Un meci extrem de dificil, știam că cei din Șelimbăr au jucători experimentați. Au avut momente bune, au condus jocul, iar noi ne-am retras prea mult, dar per total, ca număr de ocazii, cred că e o victorie meritată. Însă, trebuie să mai lucrăm un pic și am vorbit asta cu băieții, la atitudine.

Dar îi felicit pe jucători, au depus un efort foarte mare. În mare parte, s-au achitat de sarcini. Trebuie să fim mai atenți pe viitor, o echipă mai experimentată de Liga 2 ne-ar fi pus azi mari probleme. E însă un traseu bun, e a doua victorie, trebuie să continuăm pe aceeași linie și să adunăm victorii în continuare”, a declarat Adrian Mihalcea pentru Liga2.ro.

Adrian Mihalcea a trebuit să schimbe din mers, Răzvan Greu și Christ Afalna s-au accidentat 

Unirea Slobozia nu a avut tot lotul valid pentru confruntarea cu CS Comunal Șelimbăr. Mihalcea a primit două lovituri înaintea partidei, pierzându-i pe jucătorii Răzvan Greu și Christ Afalna. Primul a ”căzut” vineri, cu o zi înaintea meciului, iar al doilea înaintea fluierului de start.

Nu aș fi vrut să vorbesc despre lucrurile acestea, dar ieri am pierdut un jucător extrem de important, azi l-am pierdut înainte de meci pe al doilea. Cumva, am schimbat doi jucători importanți imediat. Nu că aceia care au intrat nu și-au făcut datoria, dar faci o strategie și gândești jocul 90 de minute într-un fel, ne-ar fi putut costa.

Îi felicit pe cei care au intrat și să sperăm că accidentații nu au probleme mari, pentru că anul acesta ne bazăm pe lot. Azi au lipsit doi, au intrat alți doi, unul a marcat, altul a dat pasă de gol. Copiii care au intrat au făcut un meci foarte bun, Savu chiar a scos un 11 metri, deci suntem destul de echilibrați.

Nu ne rămâne decât să ne recuperăm acum”, a completat Adrian Mihalcea.

Adrian Mihalcea, analiză a meciului următor, cu FC Brașov 

Acum, pentru Unirea Slobozia urmează tot un meci cu o nou-promovată, în etapa a 3-a a Ligii a 2-a. Va juca în deplasare cu FC Brașov, iar Adrian Mihalcea a vorbit, scurt, despre acea partidă.

Suntem bucuroși pentru cele trei puncte, dar de acum ne gândim la meciul următor. Un meci la fel de greu, la fel ca și cele de până acum, cu o nou-promovată. Dar eu nu mă gândesc că sunt nou-promovate, mă gândesc că sunt echipe de Liga 2 și vedeți ce se întâmplă dacă nu tratezi tot meciul cu aceeași concentrare.

Mergem într-o zonă în care lumea iubește fotbalul. Vom juca pe un teren bun și lucrul acesta mă bucură. Sper să continuăm pe acceași linie, cu rezultate pozitive”, a mai spus Adrian Mihalcea pentru Liga2.ro, după Unirea Slobozia – CS Comunal Șelimbăr 2-0.

În prima etapă a Ligii a 2-a, Unirea Slobozia a învins Unirea Dej, în deplasare, cu 2-0. De partea cealaltă, CS Comunal Șelimbăr a trecut la debutul în noul sezon al campionatului de Dacia Unirea Brăila cu 3-1, acasă.

Foto: Petronel Tudor 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/metaloglobus-petrolul-se-joaca-de-la-ora-1300-ploiestenii-au-castigat-ultimele-doua-intalniri-cu-bucurestenii-19194817

https://liga2.prosport.ro/seria-1/transferul-asteptat-de-florentin-petre-s-a-perfectat-dacia-unirea-braila-a-adus-un-fundas-care-sezonul-trecut-a-fost-legitimat-la-metaloglobus-19194788

https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-continua-transferurile-si-dupa-startul-campionatului-un-mijlocas-francez-trecut-pe-la-fosta-farul-si-dunarea-calarasi-a-semnat-cu-gorjenii-19194777

 

 

Pe aceeași temă