După UTA, Bogdan Apostu se mai implică într-un proiect de suflet tocmai la el acasă. Impresarul născut la Hunedoara e piesă importantă a construcției fotbalistice de ”sub furnale”, ce dorește să reînvie spiritul Corvinului și mai ales să îi readucă pe ”alb-albaștrii” în prim planul sportului rege autohton.
Chiar astăzi, în sala de ședințe a Primăriei, se va oficializa numirea lui Florin Maxim pe banca celor de la CS Hunedoara, dar și prima achiziție a verii, experimentatul atacant, Sergiu Arnăutu. Totodată, în Consiliul de Administrație al clubului vor intra vechile glorii ale ”corbilor”, Ioan Andone și Remus Vlad.
Proiectul este girat de primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu și el se desfășoară în paralel cu construcția unui nou stadion, chiar pe locul vechii arene, pentru care s-au alocat deja bani de la Compania Națională de Investiții.
De prea multă vreme în anonimatul Ligii a 3-a (în sezonul trecut a ocupat locul 6 în seria a 9-a), CS Hunedoara dorește să schimbe macazul și să atace cu toate forțele promovarea în eșalonul secund. Preluarea echipei de Florin Maxim ar trebui să fie o garanție în acest sens, din moment ce fostul fundaș al celor de la Sportul Studențesc a izbutit să o urce pe Viitorul Șelimbăr în Liga 3-a fără a înregistra niciun eșec în stagiunea precedentă.
Apoi, sosirea la echipă a lui Sergiu Arnăutu reprezintă și ea un punct important de plecare. Ajuns la 31 de ani, puternicul atacant a trecut mai mereu de 10-15 goluri stagionale la echipele la care a evoluat în trecut: Chimia Brazi, Drobeta Turnu Severin, CS Mioveni, CSM Râmnicu Vâlcea, FC Tiraspol, Juventus București, FC Baia Mare, Luceafărul Oradea, Petrolul Ploiești și Concordia Chiajna. Numai în ultimele trei sezoane a marcat, a reușit 31 de goluri în Liga 2-a pentru Petrolul și Concordia.
După modelul UTA, Bogdan Apostu și Florin Maxim sunt cei care vor stabili campania de achiziții. Din informațiile noastre, gruparea hunedoareană a bătut deja palma cu trei fotbaliști străini, dar există negocieri importante și cu alți fotbaliști importanți laacest nivel. Reunirea echipei este prevăzută pentru luni, 12 iulie.
Noul proiect prinde contur chiar în anul centenar al celor de la Corvinul Hunedoara. În acest sens, Consiliul Județean Hunedoara și cel al Consiliul Local al Municipiului Hunedoara și-au unit forțele pentru a organiza un eveniment de top la începutul lunii septembrie.
Reflectoarele vor fi pe Gică Hagi, Gică Popescu sau Adi Ilie și alte piese grele ale naționalei 1990-2000, care vor disputa un meci demonstrativ cu Corvinul Hunedoara (1980-1990), pe banca căreia va sta chiar Mircea Luceascu, omul de care se leagă marile performanțe ale trupei corviniste. În program e prevăzut și un concert al trupei Compact.
https://liga2.prosport.ro/liga-3/soimii-lipova-a-demarat-pregatirile-cu-mai-multe-noutati-in-lot-clubul-aradean-s-ar-putea-intoarce-acasa-inca-din-startul-noului-sezon-de-liga-3-19191503
https://liga2.prosport.ro/liga-3/oficial-dorinel-munteanu-prezentat-la-sc-otelul-reactie-emotionanta-a-antrenorului-dupa-semnarea-contractului-19191485
https://liga2.prosport.ro/liga-3/pandurii-s-a-reunit-cu-32-de-jucatori-dintre-care-doar-noua-din-lotul-alaturi-de-care-a-retrogradat-gorjenii-vor-disputa-un-amical-cu-universitatea-craiova-19191446