Poli Iași ar putea colabora în sezonul viitor cu impresarul Antonio ”Pufi” Stoian. Fost portar la Poli Iași la sfârșitul anilor ’90, când a făcut echipă, printre alții, cu foștii oficiali ieșeni Ciprian Paraschiv și Adrian Ambrosie, Stoian este cel care a adus în ultimii ani în Liga 1 mai mulți jucători străini necunoscuți, fără cărți de vizită, dar care au confirmat. Exemple în acest sens sunt Mevlja, Ofosu, Puljic, Palic, Soiledis sau Meleke, toți având evoluții bune la echipele la care au activat.
”Pufi” Stoian spune că oficialii din Copou i-au solicitat ajutorul pentru alcătuirea lotului de jucători și este dispus să ajute Poli pe partea de impresariat.
”Deocamdată, până nu se știe cine va fi noul președinte la Poli Iași, ce organizare vor avea, sunt în stand-by. Dar în momentul în care se va stabili cine va conduce clubul o să avem o colaborare pe parte strict de jucători. Implicarea mea va fi strict pe partea de jucători, ca impresar, nicidecum să am o funcție. Nu am nicio implicare în cadrul clubului. Știu că se vrea un refresh la echipă la nivel de staff tehnic, se încearcă să se aducă jucători mai tineri, de perspectivă, cu calități, pentru un eventual transfer. Care să joace o perioadă la Iași și, de ce nu, dacă va confirma, să fie și vândut, iar clubul să facă și bani pe el. Dar deocamdată, până nu se stabilește cine va fi la nivel de conducere, aștept”, a declarat, pentru Liga2.ro, agentul Antonio ”Pufi” Stoian.
Acesta a mai spus că poate aduce la Iași jucători de calitate, și români, și străini, care să se încadreze în media salarială a ligii secunde. ”Eu am colaboratori foarte serioși la nivel de Europa, lucrez cu agenți din Franța, Belgia, Olanda, Grecia sau Portugalia, sunt oameni cu care lucrez de aproape zece ani de zile. Când am această cerință, le spun bugetul, condițiile oferite de club și ei încearcă să-mi dea profilul unui jucător pe acel buget. Evident, facem și o selecție, să trimitem jucători de calitate și de perspectivă. Și jucători români, și străini. Dar în special străini cu pașaport european, maxim de până la 25 de ani. Spre exemplu, sunt jucători de perspectivă din Portugalia care au fost crescuți pe la Porto sau Sporting, au reale calități, dar încă nu sunt la nivel de Porto sau Sporting”, a explicat Stoian, care a amintit de jucătorii pe care i-a adus în Liga 1 la FC Botoșani, Dinamo și alte formații: ”Contează foarte mult și criteriul de selecție. Când aduci un jucător trebuie să știi ce aduci. Spre exemplu, la Dinamo am adus un Mevlja. Dinamo l-a luat liber de contract, l-a ținut un an și l-a vândut cu 600.000, cu 20 la sută revânzare. L-a dat la Rostov, care după un an l-a dat la Zenit pe 8 milioane. Dinamo a făcut și bani de pe urma mea. Puljic, Palic, Ofosu, Ongenda sau Soiledis sunt jucători care nu au nevoie de nicio prezentare. Au calitate și au și confirmat.”
Impresarul buzoian este de părere că în Copou se pot pune bazele unei echipe competitive, chiar dacă timpul nu este aliatul Iașiului în acest moment. Noul sezon de Liga 2 începe la 31 iulie, iar Poli nu are în acest moment un staff și nici jucători.
”Eu zic că la Poli Iași se poate forma o echipă bună. Dacă sunt foarte bine organizați. Îți trebuie un președinte cu experiență, contează și stafful de antrenori. Nu pui un antrenor de dragul de a pune unul care să ia doar salariul de 3.000 sau 4.000 de euro pe lună și să vină la 10 la antrenament și să plece la 12. Ai nevoie de un antrenor cu un trecut, valoros, cu o anumită performanță și împreună stăm și analizăm și aducem jucători pe posturi, de calitate. Chiar dacă bugetul e minim”, a conchis Antonio Stoian.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-s-a-stabilit-noua-conducere-a-clubului-poli-iasi-cine-face-parte-din-adunarea-generala-noua-componenta-a-comitetului-director-si-cine-va-fi-manager-general-19189173
https://liga2.prosport.ro/seria-1/primarul-mihai-chirica-atac-dur-la-adresa-consilierilor-care-nu-sunt-de-acord-cu-propunerile-pentru-conducerea-lui-poli-iasi-ei-nu-vor-nici-macar-echipa-in-liga-4-reprezentantii-p-19189210
https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-ambrosie-se-desparte-de-poli-iasi-dupa-11-ani-reactia-fostului-presedinte-si-urarea-sa-pentru-noua-conducere-19189230