În runda a doua din play-off-ul Ligii 2, ASU Poli joacă în deplasare la Craiova, cu ”FC U”, sâmbătă, de la ora 14:00. Dan Alexa spune, în continuare, faptul că vrea ca elevii săi să nu joace sub presiune, ci dezinvolt.
În schimb, experimentatul atacant Mircea Axente a vorbit despre faptul că pentru echipă e totuși important să adune și succese, pentru că acum este în play-off pe locul 5, unul care nu duce nici la promovare, nici la barajul de promovare, ci asigură menținerea în Liga 2.
Pentru acest meci de pe ”Ion Oblemenco”, Dan Alexa are tot lotul valid. El va fi în continuare în tribună și la acest joc, în care își va ispăși ultima etapă de suspendare dintr-un total de trei.
”Ne așteaptă un meci greu. Craiova e o echipă care de când a început sezonul și până acum a fost mereu pe primele 2-3 locuri. E o echipă puternică, foarte bine organizată de la venirea lui Eugen Trică. Este un meci dificil. Acel meci din Cupă, în care noi am câștigat, a avut un istoric aparte, ei au avut acea eliminare. Îmi doresc de la echipa mea să nu aibă presiune și să joace dezinvolt. Suntem echipa care ne dorim să producem marea surpriză, dar cred că presiunea este pe Craiova în acest moment”, crede Alexa despre jocul cu a doua clasată, la egalitate cu noul lider, Rapid.
Și Eugen Trică va fi în tribună la acest meci, după ce la partida cu CS Mioveni a văzut cartonașul roșu după fluierul final.
”Chirurgul” a explicat tactic, de ce ”FC U” Craiova de acum este mai periculoasă decât atunci când era antrenată de Ovidiu Stângă, perioadă de trei meciuri în care, de altfel, și rezultatele au fost mai slabe.
”Joacă mult mai direct, nu mai fac greșeli. Stângă le cerea foarte mult să joace și să riște. Puteai găsi spații în spatele fundașilor. Cu Trică s-a schimbat, joacă cu doi atacanți, joacă mult mai direct, nu-și asumă multe riscuri și sunt puține situații pentru adversar. Meciul de la Mioveni a fost mai închis. Aceasta este forța lor. Este o echipă foarte puternică în duelurile unu la unu. Este o echipă robustă, și asta poate face diferența la fazele fixe și la cele de joc. Au jucători buni, sigur, și-au permis asta. Au cel mai mare buget. Bravo lor că pot și-și doresc să promoveze. Dar și noi suntem o echipă care atunci când e organizată și determinată poate câștiga orice meci”, a mai punctat Alexa.
Mircea Axente crede că alb-violeții trebuie să fie atenți la erorile oltenilor din acest joc, pentru a le specula.
”Mergem cu încredere la Craiova, după jocul bun de la Călărași. Suntem conștienți că ne așteaptă un meci foarte dificil. Vrem să arătăm că suntem o pretedentă la promovare. Pentru asta trebuie să jucăm fotbal, să arătăm determinare, să speculăm orice moment al jocului și greșelile adversarului. Din punctul meu de vedere, avem un ascedent moral, nu ne-au învins cei de la Craiova. Va trebuie să speculăm la maximum greșelile lor, pentru că toată lumea joacă foarte bine defensiv. Se găsesc foarte greu spații și breșe în apărarea adversă. Eu sper să fie un meci frumos ca cel de la Călărași, și să fie și multe goluri”, a spus Axente, atacant autor al unui singur gol în acest sezon de Liga 2, în 20 de meciuri în care de 13 ori a fost titular. A marcat în victoria cu Ripensia cu 2-0.
În acest moment, înainte de disputarea etapei a 2-a a play-off-ului Ligii 2, ”FC U” Craiova ocupă locul 2, cu 36 de puncte, dar e la egalitate cu liderul Rapid, care are un golaveraj superior: 1-0 față de 0-0. ASU Poli, cu 33 de puncte, ocupă locul 5 din 6.
Meciul de pe ”Ion Oblemenco” are loc sâmbătă, de la ora 14:00.
Foto: ASU Politehnica Timișoara
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/gest-superb-al-alb-violetilor-asu-poli-va-primi-personalul-medical-la-meciurile-sale-gratuit-ca-spectatori-motivele-deciziei-19177965
https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-etapelor-2-si-3-din-play-off-ul-ligii-2-pe-cele-sase-echipe-care-lupta-pentru-promovare-le-asteapta-o-runda-intermediara-saptamana-urmatoare-19177872