Ce șanse mai are Petrolul la promovare? Valeriu Răchită e sceptic după remiza cu UTA. Turris Oltul, ironizată: ”Să promoveze Insula Belina în circuitul turistic”

Andrei PASCU 16 Jul. 2020, 16:55 Liga 2
Ce șanse mai are Petrolul la promovare? Valeriu Răchită e sceptic după remiza cu UTA. Turris Oltul, ironizată: ”Să promoveze Insula Belina în circuitul turistic”

Petrolul are șanse din ce în ce mai mici să promoveze în Liga 1 și la finalul acestui sezon, după ce și în sezonul trecut a ratat acest obiectiv. În primele două etape din play-off, ploieștenii au făcut 0-0 cu Rapid, pe ”Ilie Oană”, și 1-1 cu UTA, la Arad.

Valeriu Răchită: ”UTA și Turris sunt favorite. Dacă vor câștiga în meciul următor, eu zic că vor promova”

Valeriu Răchită, fostul jucător și antrenor al Petrolului, a vorbit la ProSport LIVE despre șansele pe care echipa sa de suflet le mai are la accederea în prima ligă. Este sceptic, pentru că primele două runde nu i-au dat încredere, iar evoluția echipei antrenate de Costel Enache trebuie să se schimbe radical pentru a putea promova. În opinia lui Răchită, șansele ca Petrolul să termine pe una din primele poziții sunt de 25-30 la sută.

Dacă Petrolul bătea la Arad, avea mari șanse să promoveze. Acum, șansele s-au diminuat. Eu cred că sunt undeva la 25 – 30 la sută. UTA și Turris sunt în pole position. Turris joacă acum cu Petrolul. Dacă vor câștiga (n.r. – se referă la Turris Oltul, care joacă pe teren propriu cu Petrolul), eu zic că UTA și Turris vor promova direct”, a spus Răchită.

Răchită ironizează Turris Oltul: ”Să promoveze Insula Belina în circuitul turistic”. Lincar, lăudat

În ceea ce privește echipele pe care le vrea în Liga 1, Valeriu Răchită le-a numit pe UTA și Petrolul. Are o favorită și pentru locul 3, de baraj, pe Rapid. Deși Turris Oltul este singura echipă din play-off-ul Ligii 2 care a reușit să câștige un meci, Răchită și-a permis să ironizeze gruparea pregătită de Erik Lincar. A recunoscut însă că fostul său coleg de la Steaua a făcut o echipă foarte bună la Turnu Măgurele, aplicând o tactică mult mai potrivită decât Petrolul și Rapid.

”Sunt mai multe echipe de tradiție în Liga a 2-a decât în Liga 1. Hai să le luăm: UTA, FC Argeș, Petrolul, Rapid, Farul Constanța. Ți-am spus cinci echipe. Spune-mi și mie cine e în Liga 1? Clinceniul, Voluntariul… (și începe să râdă și să ridice din umeri).

Hai să promoveze UTA, Petrolul și Rapid. Astea mi-aș dori să fie pe primele locuri. Și Turris-ul… lasă, să promoveze Insula Belina în circuitul turistic (n.r. – Insula Belina e aflată pe Dunăre, la graniţa judeţelor Olt şi Teleorman. Acum e subiect de anchetă în care apare și Liviu Dragnea, fost șef PSD, acum în închisoare, tată finanțatorului echipei Turris Oltul, Valentin Dragnea). Să nu mai promoveze ei, că nu au nici stadion, nu au nimic. E Lincar acolo, Erik, pe care îl cunosc, mi-a fost coechipier. E un ambițios, un profesionist și uite că au reușit să bată la Arad, ceea ce n-a reușit nimeni în sezonul regulat. Au o mare șansă acum. Are jucători pentru promovare, adică jucători cu foame de performanță, jucători de Liga 2 spre Liga 1, nu cum au adus Petrolul și Rapid, jucători din Liga 1 spre Liga 2. Și Turris și-a făcut temele bine. Uite că fără un buget foarte mare, a declarat Valeriu Răchită la ProSport LIVE.

Petrolul, la cinci, respectiv trei puncte de locurile direct promovabile

După ce a jucat două meciuri în play-off-ul din Liga 2, Petrolul este pe locul 4, cu 21 de puncte. Este la 5 puncte de liderul UTA și la trei de Turris Oltul, ocupanta locului 2 și viitoarea adversară. Ploieștenii sunt la egalitate cu Rapid și CS Mioveni, aceștia din urmă având un meci mai puțin disputat. Pe ultimul loc se află Campionii FC Argeș, cu 20 de puncte, dar tot cu un meci mai puțin jucat.

Echipa lui Costel Enache mai are la dispoziție trei meciuri să termine pe unul din primele două locuri, care garantează promovarea, și locul 3, care duce la meciul de baraj. Le va înfrunta pe Turris Oltul (deplasare), Campionii FC Argeș (acasă) și CS Mioveni (deplasare).

https://www.youtube.com/watch?v=z0Eu9YWr_po

https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-enache-ramane-cu-regrete-dupa-remiza-cu-uta-plecam-doar-cu-un-punct-care-inca-ne-mai-tine-matematic-in-sanse-cine-e-starul-la-petrolul-cum-trece-echipa-p-19139558

https://liga2.prosport.ro/seria-1/egalul-cu-petrolul-nu-o-destabilizeaza-pe-uta-sorin-bustea-e-sigur-baietii-trebuie-sa-stea-cu-capul-sus-pentru-ca-de-aceea-suntem-pe-primul-loc-noi-am-reusit-mereu-sa-ne-ridicam-19139524

https://liga2.prosport.ro/seria-1/inca-o-finala-in-play-off-ul-ligii-2-uta-petrolul-se-joaca-de-la-ora-1830-aradenii-si-ar-putea-pierde-de-tot-avantajul-ploiestenii-risca-sa-iasa-din-calculele-promovarii-19139403

Andrei PASCU 16 Jul. 2020, 16:55 Liga 2
Pe aceeași temă