Mihai Stoichiță le-a dat dreptate arbitrilor la faza penalty-urilor repetate în derby-ul Petrolul – Rapid. ”Nu vreau să îi supăr pe cei de la Rapid, dar am văzut reluările.” Modul în care crede că UTA poate promova fără să câștige

Marius ANGHEL 12 Jul. 2020, 13:11 Liga 2
Mihai Stoichiță le-a dat dreptate arbitrilor la faza penalty-urilor repetate în derby-ul Petrolul - Rapid. ”Nu vreau să îi supăr pe cei de la Rapid, dar am văzut reluările.” Modul în care crede că UTA poate promova fără să câștige

Printre puținii spectatori prezenți la meciul derby dintre Petrolul și Rapid (scor 0-0), desfășurat fără public sâmbătă seară, pe ”Ilie Oană”, s-a numărat și Mihai Stoichiță (66 de ani). Directorul tehnic al FRF a comentat, la finalul întâlnirii, faza controversată cu penalty-urile în care brigada de arbitri a dictat repetarea de două ori. Federalul le-a dat dreptate arbitrului asistent Ferencz Tunyogi (Zalău) și centralului Iulian Dima (București), considerând că au luat deciziile corecte la intervențiile lui Mihai Popa.

Mihai Stoichiță n-a mai văzut un meci cu trei penalty-uri repetate și ratate, cum a fost la Petrolul – Rapid

Mihai Stoichiță a spus că portarul Mihai Popa a greșit la penalty-urile executate de Sergiu Arnăutu și Laurențiu Marinescu, când a și parat, spunând că a urmărit reluările imediat după deciziile arbitrilor.

Federalul a comentat și faptul că Petrolul n-a putut înscrie în fața Rapidului, deși a avut și doi jucători în plus pe teren, după eliminările lui Rareș Lazăr (28) și Mihai Popa (68).

”Am simțit că e meci aprig și disputat. 

Nu îmi aduc amintesc mai fi văzut trei penalty-uri repetate și ratate. Am senzația că a fost regulamentar. Nu vreau să îi supăr pe cei de la Rapid, dar am văzut reluările, că era un televizor la oficială, și s-a mișcat de pe linia porții (n.r. – Mihai Popa a pășit în față la penalty-uri, înainte ca adversarul să lovească mingea).

Nu a fost un meci spectaculos, dar a fost disputat.

Petrolul nu a știut să profite și să valorifice avantajul de doi jucători în plus și a avut destul timp. Dacă se merge așa, la 0-0, atunci UTA nu trebuie să mai câștige nimic”, a spus Mihai Stoichiță la finalul meciului Petrolul – Rapid 0-0.

Meciul Petrolul – Rapid s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, rezultat care a mai fost înregistrat în alte două din trei jocuri desfășurate în play-off.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/mihai-popa-rupe-tacerea-dupa-ce-a-aparat-doua-penalty-uri-in-derby-ul-cu-petrolul-iar-interventiile-sale-au-fost-anulate-ce-i-a-transmis-arbitrul-cand-l-a-eliminat-19139070

https://liga2.prosport.ro/seria-1/laurentiu-marinescu-si-visul-urat-trait-cu-rapid-astept-sa-ma-trezesc-sa-cred-ca-nu-a-fost-adevarat-capitanul-lupilor-crede-ca-petrolul-este-blestemata-19139042

https://liga2.prosport.ro/seria-1/primvs-derby-pe-ilie-oana-de-la-ora-2015-petrolul-si-rapid-joaca-o-finala-in-play-off-ul-ligii-2-ce-au-spus-costel-enache-si-dan-alexa-despre-intalnirea-care-se-19138896

https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-enache-debusolat-dupa-ce-petrolul-n-a-putut-invinge-rapid-nici-11-contra-9-ne-am-grabit-ne-am-hazardat-nu-am-jucat-deloc-logic-antrenorul-a-decis-sa-si-tina-jucatorii-num-19139023

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dan-alexa-socat-dupa-meciul-cu-petrolul-nu-am-mai-trait-asa-ceva-antrenorul-rapidului-ia-la-tinta-arbitrajul-desi-recunoaste-ca-jucatorul-sau-a-gresit-si-le-raspunde-carcotasilo-19139015

Marius ANGHEL 12 Jul. 2020, 13:11 Liga 2
Pe aceeași temă