Stadionul CFR nu mai e de două zile o bază sportivă importantă în istoria fotbalistică a Timișoarei. Arena ”leoparzilor” a devenit spital de campanie, iar de marți, 21 aprilie, primele Transportoare Amfibiu Blindate (TAB-uri) au sosit lângă Gara de Nord din Timișoara. Ulterior, s-a început montarea modulelor și a cortului militar, inclusiv săparea pe terenul de fotbal, pentru racordul la utilități. Protocolul legal prevede că în următoarele minimum șase luni, pe stadion nu se va putea face niciun antrenament. Președintele clubului de fotbal CFR Timișoara, Constantin Nedela, a povestiti pentru ProSport cum terenul principal al stadionului ridicat în 1949 nu va mai fi nicioată funcțional!
Spitalul de campanie, se numește în termeni tehnici Sistemul Modular Medical de Izolare și Tratament (SMMIT). Containerele sunt venite de la Centrul Farmaceutic Zonal Sebeș. În total, vor fi 56 de paturi, inclusiv patru de Terapie-Intensivă. Totuși, spitalele de campanie sunt, în principal, pentru cazurile ușoare și medii de coronavirus. Spitalul va avea unități de triaj, radiologie, sterilizare, laborator și zonă de decontaminare. În locație va fi instalat și un modul (tabără) de carantinare și izolare, cu o capacitate de 120 de locuri.
Totul a început în a doua zi de Paște, când prefectul de Timiș, Liliana Oneț, a fost la stadion, alături de președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, și alți membri ai Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. După ce au viziat stadionul CFR, au propus locația Ministerului Apărării Naționale, întrucât decizia pentru un spital de campanie la Timișoara era luată, dar autoritatea județeană a fost solicitată pentru a propune o locație propriu-zisă. Marți, deja s-au semnat actele.
”Marți am fost acolo, le-am predat toate cheile. S-a semnat un protocol între Ministerul Transporturilor și Ministerul Apărării Naționale, între Regionala CFR și Spitalul Militar Timișoara, concret. Baza sportivă a fost predată. Le-am arătat unde sunt lumina, canalizarea, gunoiul, curentul, se fac racordurile la utilități”, a povestit, pentru ProSport, președintele clubului CFR Timișoara, Constantin Nedela.
Practic, modulele vor fi instalate pe terenul 1, cel de joc. Terenul mare de antrenament din spatele tribunei doi este utilizat acum ca parcare pentru TAB-uri.
Constantin Nedela le-a propus să facă invers, să parcheze pe terenul principal și să monteze modulele pe cel de antrenament. ”Ei știu cel mai bine ce și cum, dar eu le-am propus să facă spitalul pe terenul mare de antrenament. Ei au montat spitalul și zona de triaj pe terenul 1. În spate au parcat mașinile din ce am văzut”, a explicat președintele clubului CFR.
În mediul online, unii timișoreni au criticat decizia pentru locația Stadionului CFR, foarte central. Spre deosebire de locația spitlaului MApN, la Arad, autoritățile locale au făcut un spital de campanie la Expo Arad, la marginea orașului.
Armata a săpat deja mult pe terenul principal, pentru racordul la utilități. Nedela spune că terenul nu mai putea fi niciodată readus într-o stare bună.
”Chiar dacă terenul nu era așa îngrijit în ultimii ani, el era într-o stare cât de cât mai bună ca altele din oraș, pentru că avea drenajul foarte bun făcut de la început. Era piatra pusă sub nisip, era un sistem foarte bun, care acum s-a distrus, pentru că s-a sapăt pe verticală. Terenul nu va mai putea fi readus niciodată la starea inițială, doar dacă se va face un nou teren, de la zero!”, a explicat Nedela, pentru ProSport.
Interesant este că stadionul CFR va fi blocat de MApN cel puțin șase luni. ”Protocolul spune că s-a predat între șase luni și un an, pentru că ei au intenția să țină spitalul pentru un al doilea vârf probabil al epidemie, în toamnă. Noi am făcut solicitare la autorități, pentru că marți au fost aici și prefectul, și președintele de Consiliu Județean, și primarul, să primim un teren unde să ne putem antrena și juca meciurile oficiale. Oamenii sunt de bună-credință, au zugrăvit vestiarele, pentru că acolo își fac birouri. Nu fac stricăciuni, dar terenul nu va mai putea fi refăcut”, a mai spus Constantin Nedela.
La stadionul din Timișoara devenit acum spital de campanie jucau seniorii de la CFR, în Liga a 6-a, echipa Universității de Vest din Timișoara, în Liga a 4-a, dar și alte opt echipe de juniori.
Stadionul CFR era dat în concesiune, printr-un contract de comodat, sindicatului muncitorilor de la CFR, condus tot de Constantin Nedela. Contractul se prelungește de fiecare dată când se reînnoiește contractul colectiv de muncă al membrilor de sindicat. Acest lucru se întâmplă aproximativ la un și jumătate. Așadar, este imposibil de accesat fonduri europene pentru modernizarea bazei, întrucât acest lucru necesită un contract de minimum cinci ani. De asemenea, și investitorii privați sunt greu de convins în actualele condiții.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/inca-un-stadion-din-romania-devine-spital-de-campanie-mapn-a-luat-deja-decizia-oficiala-desi-arena-din-timisoara-e-o-ruina-19130331