Al treilea test din această iarnă programat de Adrian Falub pentru jucătorii săi a adus și un prim succes pentru echipa din Liga 2. „U” Cluj s-a distrat, sâmbătă, în prima repriză cu Avântul Reghin, pentru ca în partea a doua să o lase mai moale să nu mai marcheze. S-a terminat 5-0, iar „studenții” au mai spălat din rușinile înregistrate în primele două jocuri amicale din acest an.
După 1-5 cu Debrecen și 2-7 cu Sticla Arieșul Turda, în acesta din urmă Adrian Falub utilizând jucători din cadrul clubului eligilibi pentru regula Under 20 din Liga 2, „U” Cluj și-a măsurat forțele, sâmbătă, pe terenul sintetic din Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu”, cu echipa Avântul Reghin, ocupanta locului 9 în Seria a 5-a a Ligii 3. Prima repriză a fost una de descătușare, în care „studenții” au marcat de nu mai puțin cinci ori. În partea a doua a partidei, însă, nu s-a mai dat niciun gol, ba chiar s-a trimis peste transversală o lovitură de pedeapsă, deși antrenorul a aliniat un „11” echilibrat ca valoare cu cel folosit în prima parte.
Multe goluri în prima repriză, niciunul în a doua, ba chiar un penalty ratat
La pauză, Universitatea Cluj avea deja scorul final bifat, după ce a marcat prin Dorin Goga (12 – șut din marginea careului, 39 – excelentă lovitură de cap), Cristian Gavra (13), Sebastian Mailat (27 – după o acțiune pe stânga finalizată cu șut la colțul lung) și Cătălin Ștefănescu (35), ultimii doi fiind achiziții din această iarnă, de la CFR Cluj, respectiv Petrolul. În plus, Neciu a lovit bara într-un moment în care scorul era 3-0.
În partea a doua, principalele ocazii le-au avut Mihalcea și Pop, acesta din urmă trimițând peste transversală, la ultima fază a jocului, o lovitură de pedeapsă.
Cei rezervați față de corectitudinea desfășurării primelor două amicale ale echipei „U” Cluj, când s-a pierdut la scoruri mari după ce clujenii au marcat de fiecare dată primii, pot fi la fel de circumspecți și acum. Un joc cu multe goluri marcate în prima repriză, iar în a doua în care nu se mai înscrie niciodată, ba chiar se ratează un penalty, atrage cote frumoase și câștiguri și mai mari pentru pariorii inspirați sau cunoscători.
Falub spunea după jocul cu Sticla Arieșul, înaintea căruia, cu o zi, se răzgândea să mai utilizeze jucătorii din prima echipă, ci tineri din cadrul clubului eligibili pentru regula U20, deci nici măcar cei puțin folosiți în testul cu Debrecen, așa cum a anunțat clubul pe Facebook, că cei care fac speculații față de corectitudinea Universității Cluj sunt demni de disprețul său.
„Câtă vreme voi fi manager sportiv aici, vă garantez că Universitatea Cluj va fi implicată doar în două pariuri: cel al promovării în sezonul viitor și cel al formării de jucători în propria Academie. Orice alte speculații sunt, pentru mine, demne de dispreț. Și așa ar trebui să fie pentru toți, în lipsa unor informații banale, culmea, accesibile oricui”, a spus antrenorul Adrian Falub, care are și funcția de manager sportiv în cadrul clubului clujean.
Adrian Falub: „Încercăm să mai aducem niște jucători, ca să putem fi competitivi”
Adrian Falub a remarcat și el că a doua repriză a fost foarte slabă și a spus că, momentan, lotul de care dispune nu este unul echilibrat. Antrenorul Universității își mai dorește anumite achiziții, fără să specifice măcar posturile unde are nevoie, și, totodată, a declarat că în doi-trei ani, cu jucătorii proveniți de la club se va construi o echipă puternică. Răbdare din partea suporterilor să existe, având în vedere că promovarea în Liga 1 e ratată pentru al doilea an consecutiv.
„Cred că am făcut o primă repriză bună. A doua repriză a fost foarte slabă. Cred că avem o echipă bună, dar nu avem încă un lot echilibrat. Oricum, cred că mai trebuie să facem niște transferuri. Încercăm să mai aducem niște jucători, ca să putem fi competitivi. Adică, ce ne propunem noi pe termen scurt, mediu și lung, să facem o echipă pe termen scurt și mediu care să poată să se bată cu șanse reale la promovare anul viitor și pe termen lung să creștem niște jucători care trebuie să fie scheletul echipei în următorii trei-patru ani. S-a dovedit că la „U” Cluj au fost rezultate când în echipă erau mulți jucători crescuți în propria pepinieră. Și noi trebuie să creștem jucătorii ăștia. Sunt, acum, destui jucători tineri, născuți 2004, 2005, 2002, care cred eu că, în doi-trei ani, cu siguranță o să ne ajute să facem o echipă puternică aici la Cluj. Suntem în discuții cu niște jucători, iar acum este foarte dificil să îi luăm. Au fost mai mulți în discuții și nu am reușit să transferăm chiar, așa, pe cine am vrut, dar eu sper ca până începem campionatul, sau cel puțin până ne întoarcem din cantonament, să avem lotul format”, a spus Adrian Falub după meciul cu Avântul Reghin.
„U” Cluj, prima repriză: Gorcea – Inacio, Telcean, Andr. Mureșan, Neciu – Dican, Bg. Barbu – Ștefănescu, Goga, Mailat – Gavra
„U” Cluj, a doua repriză: Dur-Bozoancă – R. Takacs, Pașcalău, Art. Crăciun, Taub – Penescu, Văsălie – Al. Pop, Vl. Mihalcea, Nic. Pîrvulescu – M. Coman
După cum se poate observa, Falub nu l-a mai testat în acest meci pe mijlocașul spaniol Sergio Llamas, utilizat în jocul cu echipa din Turda.
„U” Cluj pleacă luni, 27 ianuarie, în cantonament în Cipru, unde va sta până pe 7 februarie.
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto și video: FC Universitatea Cluj