Turris Oltul Turnu Măgurele visează la promovarea în Liga 1, tocmai a transferat golgheterul Ligii 2, însă a început cu stângul seria meciurilor amicale din această iarnă. Echipa antrenată de Erik Lincar a părăsit, miercuri, cantonamentul de la Izvorani și s-a deplasat la București, în Ghencea, unde a întâlnit Steaua, liderul Ligii a 4-a București, în fața căreia a pierdut cu 1-0.
„Militarii” conduși de Daniel Oprița au câștigat la limită prin golul marcat de Vlad Nițu în minutul 81. Mai importantă decât victoria Stelei în acest test este analiza pe care Erik Lincar a făcut-o pentru cititorii ProSport.
Cei aproape trei ani petrecuți în bezna Ligii a 4-a i-au îndârjit la maximum pe steliști. Motivați de usturătorul eșec de la finalul sezonului trecut, „militarii” și-au ranforsat echipa cu fotbaliști căliți în luptele dure de la vârful fotbalului românesc. Acest lucru a fost remarcat și de Erik Lincar, antrenorul adversarei de miercuri a steliștilor.
Erik Lincar: „Clasamentul le dă drept favorite pe UTA, Mioveni și Rapid. Suntem și noi acolo”
Antrenorul în vârstă de 41 de ani a revenit în această iarnă la cârma celor de la Turris după ce la mijlocul turului îi părăsise destul de brusc, după un conflict cu șefii clubului.
Partida cu Steaua a fost prima pentru Lincar de la revenire, iar tehnicianul spune că nu l-a interesat rezultatul, ci nivelul jucătorilor săi.
„Nu ai cum să fii fericit când pierzi, dar a fost primul meci și, la fel ca ei, am încercat să folosesc toți jucătorii. Tocmai de aceea nu mă voi stresa prea tare din cauza rezultatului.
Mă bucur să-mi revăd jucătorii și suntem pregătiți de muncă, pentru că avem lucruri de remediat ca să ajungem să fim la fel de puternici ca în vară.
În acest moment, clasamentul le dă drept favorite pe UTA, Mioveni și Rapid. Suntem și noi acolo, mai ales că avem un meci în plus de disputat”, a declarat Lincar pentru ProSport.
Steaua e „monstrul” Ligii a 4-a: „Ar face față cu brio la cerințele ligii a doua încă de acum”
Erik Lincar a analizat și adversara de astăzi, iar cuvintele acestuia sunt fără echivoc: Steaua e o superputere. Antrenorul echipei Turris susține că roș-albaștrii au forța să se bată inclusiv cu echipele fruntașe din al doilea eșalon și laudă transferurile pe care echipa lui Daniel Oprița și Iulian Miu le-a făcut în această iarnă.
„Oricum, trebuie să ținem cont că am întâlnit o echipă bună a Ligii a 2-a. Da, da, nu am greșit, pentru că ăsta e nivelul Stelei. Dacă stăm și analizăm, ei ar face față cu brio la cerințele ligii a doua încă de acum, cu echipa pe care o au.
Nu există niciun fel de comparație între ce se întâmplă acum la Steaua cu ce a fost în ultimele două sezoane. Au jucători cu experiență mare în primele două ligi. De exemplu, noi am vrut să-l luăm pe Mihăescu de la Petrolul, dar s-a dus la ei, în liga a patra. Asta ca să vă dați seama și de condițiile pe care le oferă. Apoi, i-au adus pe Zaharia, pe Băjenaru, pe Elek (n.r. – Băjenaru și Elek joacă de la începutul campionatului. Zaharia a fost adus acum, odată cu Mihăescu, de la Petrolul), cei doi fundași centrali, care au toți multe meciuri în Liga 1 sau în liga a doua.
După părerea mea, în doi ani ar trebui să îi vedem în liga a doua. Sincer, chiar cu echipa asta pe care o au acum, nu văd cum Steaua ar putea avea probleme în liga a treia. Într-adevăr, la nivelul ligii a patra situația e puțin înșelătoare, pentru că la final stai doar la mâna unui meci de baraj. Și degeaba bați tu tot, pentru că într-un meci cu presiune, cu stres, se poate ruina totul.
Însă echipa pe care noi am întâlnit-o astăzi cred că poate fi chiar cea mai puternică echipă care a jucat în ultimii mulți ani la nivelul ligii a patra în România. S-ar fi bătut de la egal la egal inclusiv cu Rapidul de acum două sezoane”, a conchis Lincar pentru ProSport.
În amicalul cu Turris Oltul, Steaua a folosit următorii jucători: Meilă – M. Neagu, Bactăr, C. Mihai, Ad. Ilie – Mihăescu, Andr. Neagoe, Val. Niculae, Robu, Fl. Răsdan – Elek
Rezerve: Iancu – Val. Bărbulescu, Enceanu, Băjenaru, Vl. Nițu, Antohi, Ban, Al. Zaharia.
Turris, prima repriză: Duțu – Buleică, Mitrea, Ct. Pîrvulescu, Bg. Matei, Sil. Pană, Moisie, Cr. Ciobanu, Serediuc, Haită, Sg. Negruț
Turris, a doau repriză: Dragoș Petrișor (Unirea Bascov), Samson, Călințaru, Sălcianu, Ispas, Cioinac, Pațurcă, Cr. Ciobanu, Tescan, Rob. Neacșu, Alb. Voinea (Ripensia)
Turris a revenit după acest joc în cantonamentul de la Izvorani, iar în următoarea perioadă are stabilite încă trei meciuri test. Sâmbătă, de la ora 11:30, o va întâlni la Cernica pe SCM Gloria Buzău, pe 30 ianuarie joacă cu Petrolul, iar pe 8 februarie o întâlnește pe Flacăra Horezu.
Articol scris de Nicu BĂ‚DESCU