Readus la Ploiești ca un transfer triumfător, considerat o lovitură de imagine dată de Petrolul, un jucător care cu siguranță își va arăta calitatea și va marca multe goluri, așa cum a obișnuit în perioada 2012-2014, Younes Hamza (33 de ani) mai degrabă a dezamăgit în cele trei luni în care a îmbrăcat din nou tricoul galben-albastru.
Tunisianul este în acest moment pe lista jucătorilor la care conducerea clubului Petrolul se gândește să renunțe, atât din cauza evoluțiilor, cât și a salariului foarte mare pe care îl are. Younes este cel mai bine fotbalist plătit din lotul echipei ploieștene, peste media Ligii 1 chiar.
Younes Hamza a semnat cu Petrolul la mijlocul lunii septembrie, deci după începerea campionatului, a evoluat în zece jocuri în Liga 2, în opt ca titular, și nu a marcat niciun gol. A avut două apariții și în jocurile din Cupa României, cu Industria Galda (1-0) și Sănătatea Cluj (7-0), în care a și reușit să înscrie de fiecare dată.
Președintele Marius Stan nu a ascuns în conferința de prezentare a noului antrenor Costel Enache că situația lui Younes nu este stabilită. Unul dintre favoriții suporterilor urmează să aibă o întâlnire cu președintele și antrenorul pentru a explica motivul evoluțiilor sale slabe.
„Cu Younes va fi o discuție, pe care o vom avea împreună (n.r. – arătând cu privirea spre Costel Enache) și vedem ce gânduri are și el. O discuție vizavi de activitatea lui de până acum. Evident că avem ce discuta, pentru că a fost adus să facă altceva, să marcheze goluri. Lumea asta așteaptă de la el. Vedem care au fost motivele unor evoluții cu care nu cred că se poate lăuda nimeni. Au fost destul de modeste. Adică mai modeste decât așteptările noastre”, a explicat Marius Stan.
Costel Enache: „Cred că și el e foarte conștient că nu a făcut un tur de campionat așa cum se aștepta el, cel puțin, nu ceilalți”
Și antrenorul Costel Enache așteaptă clarificarea situației atacantului. Acesta îi cunoaște statutul lui Younes Hamza și vrea mai întâi să aibă o discuție cu el înainte de a luat o decizie, dacă îl mai vrea sau nu în lot.
„Într-adevăr, toată lumea a arătat spre mine: tu iei decizia finală. O decizie e greu de luat. Younes reprezintă un nume important pentru clubul nostru. E un jucător cu un trecut și un statut foarte bun. Ideea este clară, și cred că și el e foarte conștient, că nu a făcut un tur de campionat, plus ce s-a jucat din retur, așa cum se aștepta el, cel puțin, nu ceilalți. Cu el e absolut necesară o discuție pentru a vedea dacă e ceva care îl rețină. Poate ceva lucruri nu-i cad bine și, atunci, nici el nu se simte confortabil în acest proiect. E important să îl ascultăm, să își spună opinia și să tragem o concluzie după ce discutăm cu el”, a spus și Costel Enache.
În multe dintre meciurile din prima parte a sezonului, Younes a lipsit din cauza uor accidentări.
Despre achiziții, noul antrenor al Petrolului a spus că își dorește jucători care sunt obișnuiți cu presiunea, cu un public numeros în spate, care să vină de la echipe care au obiective importante, chiar contracandidate. Enache nu a exclus aducerea și jucătorilor sub formă de împrumut.
Articol scris de Marius ANGHEL