Ultimele rezultate înregistrate de Rapid în campionat, printre care victoriile cu CS Mioveni (5-1) și UTA (2-0), ambele aflate pe locul 1 în momentul jocului, au urcat echipa pe podiumul Ligii 2. Clipele tensionate petrecute nu cu mult timp în urmă în curtea giuleștenilor păreau fi date uitării, însă nu și de antrenorul Daniel Pancu. După jocul bun de miercuri cu arădenii, Pancu a izbucnit și și-a luat la țintă contestatarii. Fostul internațional e convins că fără sprijinul suporterilor nu ar mai fi fost acum pe banca alb-vișiniilor și a comparat dorința celor care au vrut să nu-l mai vadă la Rapid cu un atentat asupra clubului.
În discursul său la cald, Daniel Pancu a avut un mesaj dur și pentru primari și politicieni, despre care a spus că ei sunt de vină pentru situația dezastruoasă în care a ajuns fotbalul românesc. Voit sau nu, Pancu l-a țintit cu aceste cuvinte și pe primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, cel despre care spunea că este „părintele noului Rapid”, însă care este principalul său contestatar și îi dorește plecarea din funcția de antrenor.
Nicolae Grigore: „Cred că Pancone a generalizat”
A doua zi după reacția lui Pancu, „secundul” său pe banca Rapidului, Nicolae Grigore, a încercat să drege busuiocul. Grigore, prezent la DigiSport Matinal, a spus că nu crede că Pancu a vrut să-l „înțepe” în mod direct pe primarul Dan Tudorache.
„La Rapid se trăiește intens. Mereu a fost așa. Cred că Pancone a generalizat. Nu mi-a spus niciodată că i s-a transmis să joace cineva. Ne consultăm tot timpul în privința echipei, în privința schimbărilor. Îmi amintesc și de un gest similar al lui Răzvan Lucescu, după o calificare în Europa League (n.r. – când Lucescu jr. a făcut un gest obscen spre loja lui George Copos, după victoria cu 1-0 cu Feyenoord, iar apoi a plecat de la stadion, fără să mai participe la conferința de presă).
La Rapid există un finanțator: Victor Angelescu. Primarul Tudorache sprijină clubul cu infrastructura. Acum încearcă să obțină Baza Pro Rapid. Au fost discuții privind schimbarea lui Daniel Pancu după acele meciuri slabe. După meciul de la Snagov, da”, a spus Nicolae Grigore.
Dan Tudorache: „Dacă are vreun exemplu în care eu am spus ceva despre asta, îl rog să spună”
Absent de la meciul cu UTA, primarul Dan Tudorache a reaționat după ce a auzit mesajul lui Pancu. Edilul-șef l-a felicit pentru victorie și i-a transmis să spună dacă știe ceva concret despre implicarea sa în problemele tehnică-tactice ale echipei.
„N-am reușit să merg azi la meci pentru că am avut treabă la primărie, dar m-am bucurat foarte mult pentru victorie. Bravo, Pancone, felicitări! I-am trimis mesaj și astăzi după meci. Rapidul joacă din ce în ce mai bine și asta nu poate decât să mă bucure.
Am văzut că vorbește despre implicare tehnico-tactică a primarilor. Dacă are vreun exemplu în care eu am spus ceva despre asta, îl rog să spună. Niciodată, dar niciodată nu am făcut așa ceva. Că nu mă pricep. Am recunoscut asta. Încă de când m-am implicat în proiect am spus că nu-mi doresc decât ca Rapid să ajungă în Liga 1. Iar asta trebuie să se întâmple acum, la finalul campionatului. Apoi am să fac un pas în spate, fiți siguri.
Sper că Daniel Pancu nu a rămas cu ideea că eu vreau să-l conving pe Mircea Lucescu, cu care am o relație excelentă, să preia Rapidul ca antrenor. Nu! Nu ca antrenor. Este un bun extraordinar al fotbalului românesc și trebuie să-l avem lângă noi”, a spus Dan Tudorache la DigiSport.
Rapid a acumulat 31 de puncte și a urcat pe locul 3 în Liga 2, la egalitate cu a doua clasată CS Mioveni și e la un punct în spatele liderului UTA. Giuleștenii mai au o restanță de disputat, cu Dunărea Călărași, așa cum și UTA mai are una. La finalul acestei săptămâni, în ultima etapă a turului, Rapid stă, deoarece ar fi trebuit să o întâlnească pe Daco-Getica, retrasă din campionat.
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: FC Rapid 1923 și George FILIP / Mediafax foto