După eliminarea din derby-ul cu ASU Poli („Al doilea galben a fost greșeala mea, dar primul s-a acordat foarte ușor, adversarul a intrat în mine”) , Marius Tomozei și-a ispășit etapa de suspendare la Reșița, iar acum este pregătit să revină în primul 11 pentru duelul cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, meci care are loc duminică, de la ora 14:00, la Arad. Având în vedere că Bogdan Stancu s-a reaccidentat și va fi indisponibil până anul viitor, e foarte probabil ca Tomozei să evolueze pe postul de fundaș stânga meci de meci.
Până una alta, fotbalistul sosit de la Metaloglobus alături de antrenorul său speră să-și aducă aportul la un succes cu Viitorul Pandurii. „Ne așteaptă un meci greu, contra unor jucători cu experiență, care au și meciuri în Liga 1, care au și câștigat campionatul (n.r. – e vorba de Cristian Oros, campion cu Astra). Dar, dacă noi vom fi bine mental, după meci ne vom bucura. Nu am nici o emoție, suntem mai buni decât cei de la Viitorul Pandurii. Mă simt foarte bine și în stânga și în dreapta apărării. Urmează o perioadă mai grea, dar – sincer – și plăcută, e mai frumos să joci decât să te antrenezi. Nu am mai avut vreodată un program atât de încărcat, sperăm să ieșim cu bine din aceste meciuri, de ce nu, chiar cu maximum de puncte”, a spus Tomozei, care până în iarnă apăra culorile echipei Energeticianul, actuala Viitorul Pandurii. „Cunosc o parte a băeților de acolo, pe Dragu, Gârbiță sau Cioiu, sunt jucători talentați, poate chiar vor juca pe partea mea, dar sper să nu am probleme. În general, cred că UTA nu ar trebui să aibă probleme cu Viitorul”, a adăugat fundașul lateral al arădenilor.
Dacă Tomozei nu a evoluat la Reșița, Cristian Bustea a fost pe teren o repriză, după o absență de peste o lună, din cauza unei accidentări. Acum, însă, mijlocașul și-a revenit și este o variantă de titular pentru partida de duminică. „Suntem conștienți de importanța meciului de duminică, din punctul meu de vedere întâlnim o echipă într-o formă bună, cu rezultate pozitive. La noi s-a format un grup unit, puternic, iar cine va fi pe teren la ora meciului va da totul pentru cele trei puncte. Sunt bucuros că în ultimele două săptămâni am reușit să mă antrenez alături de coechipierii mei și că am intrat în joc la Reșița. Stancu e o pierdere importantă pentru noi, mai departe nu pot spera decât ca, atât eu, cât și colegii mei, să trecem peste această perioadă încărcată fără alte probleme medicale. Urmează meciuri importante, nu contează dacă joc un meci întreg sau 10-15 minute, voi da totul pentru echipă”, a punctat și optarul utist, care a început ca titular campionatul în „alb-roșu” și a înscris două goluri, plus unul în Cupa României.
Sursa: Sport Arad