„U” Cluj a făcut un nou joc modest în acest început de sezon de coșmar în Liga 2, însă o obținut pe final, pe teren propriu, o remiză cu Ripensia, scor 1-1, reușind astfel să mai diminueze din impresia lăsată în fața suporterilor veniți în număr redus pe Cluj Arena. Echipa lui Adrian Falub a picat din nou pe loc retrogradabil după această etapă a 10-a în care are nouă meciuri disputate.
Ripensia a deschis scorul pe Cluj Arena încă din minutul 26, după ce Albert Voinea a scăpat singur cu Dur-Bozoancă și l-a învins cu un lob și apoi o lovitură de cap. Înaintea acestei faze, în mintuul 23, Rafa Miranda a lovit bara din doar 7 metri. În rest, golul timișoenilor nu le-a dat nicio reacție de orgoliu elevilor lui Falub, care au fost dominați în fața propriilor spectatori.
În partea secundă, Ripensia s-a mulțumit să se retragă în propria jumătate și să aștepte greșelile adversarilor. Clujenii nu le-au dat șansa contraatacului, însă nici ei nu și-au creat ocazii, fiind anemici în ofensivă. Pîrvulescu (72) a avut o situație bună la prima atingere după ce a intrat pe teren, dar a anticipat faza golului egalizator. Victor Dican (82) a marcat cu capul după o centrare din stânga a lui Florescu, iar în prelungiri Dorin Goga (90+1) nu l-a putut învinge pe Dobre din situație de unu la unu, din 7 metri, după ce arbitrul nu l-a semnalizat în offside-ul de patru metri în care se afla.
Cu această remiză, „U” Cluj a acumulat 11 puncte și a rămas pe locul 16, retrogradabil, acolo unde picase după meciurile de ieri. Poate ardelenii au din nou noroc și FRF îi acordă o nouă victorie la „masa verde”, pentru a-i băga din nou în cursa pentru promovare. În schimb, Ripensia, cu 12 puncte, se află pe locul 14.
––––––––––––
Singurul meci din Liga 2, programat astăzi are loc la Cluj-Napoca, de la ora 13:00, pe Cluj Arena, între Universitatea Cluj și Ripensia Timișoara, două cluburi cu nume grele din eșalonul secund. Partida contează pentru etapa a 10-a și le găsește pe cele două formații la granița dintre retrogradare și menținere în Liga 2.
Adrian Falub: „Victoria e obligatorie”
Echipa antrenată de Adrian Falub dă semne de revenire, după ce în ultimele două etape a reușit să nu piardă. Victoria cu Petrolul (4-0) a fost urmată runda trecută de o remiză la Miercurea Ciuc, 0-0 cu Csikszereda. Acum, „U” Cluj dă peste Ripensia lui Alexandru Pelici care nu se află într-o perioadă foarte bună, în acest sezon având rezultate contradictorii, cu toate că are un lot în care nu a făcut prea multe modificări față de sezonul trecut.
În ciuda absențelor din lot, Adrian Falub se gândește doar la victorie împotriva Ripensiei.
„Echipa s-a pregătit bine în această săptămână, are voință, are dorință, încearcă să dea totul. Ne așteaptă o partidă împotriva Ripensiei, cea care sezonul trecut ne-a pus probabil cele mai multe probleme dintre toate formațiile. Ea nu e foarte mult schimbată față de atunci, are un antrenor care excelează la jocul defensiv, un antrenor care știe să organizeze echipele la care lucrează. Meciul ne prinde într-un moment dificil, cu jucători care au plecat sau urmează să plece la loturile naționale, dar și cu jucători nerefăcuți. De exemplu, Florescu și Goga s-au antrenat abia azi, Telcean e la echipa națională Under 19, deși, din discuția pe care am avut-o cu el, acolo s-au prezentat doar 12 fotbaliști și cred că ar fi putut să ne ajute etapa aceasta. Apoi, mai e Crăciun, în privința căruia așteptăm un răspuns din partea Federației de Fotbal din Moldova, ca să vedem dacă vom putea să ne bazăm pe el duminică. Așadar, întâmpinăm probleme la nivelul fundașilor centrali, unde sperăm să contăm măcar pe Crăciun.
Chiar și așa, pentru noi va fi foarte important să câștigăm, victoria e obligatorie. Trebuie să urcăm în clasament, deoarece, așa cum am mai spus, suntem într-o situație disperată. Am strâns niște puncte absolut necesare, însă nu suficiente ca să ieșim din zona retrogradării. Astăzi, noi nu putem să dominăm toate echipele, pentru că avem un lot restrâns, dar trebuie să încercăm să obținem maximum din fiecare joc”, a declarat Falub înaintea jocului cu Ripensia.
Portarul Cosmin Dur-Bozoancă a fost convocat la naționala Under 21 a României, iar fundașul Tudor Telcean s-a alăturat lotului României Under 19. Iar fundașul Artur Crăciun a fost chemat și el la naționala U21 a Republicii Moldova, însă „U” Cluj speră să-l poată folosi în meciul cu Ripensia și apoi să îl lase să plece.
Atacantul Cristian Gavra simte și el că echipa este în creștere în ultima perioadă și își dorește să continue seria pozitivă.
Alexandru Pelici: „Un meci între două echipe de tradiție, chiar dacă nu mai suntem ce am fost odată”
Roș-galbenii au reușit să-și rezolve în mare parte problemele de lot, deși nu în totalitate, deoarece mijlocașul Adrian Zaluschi va lipsi în continuare. Alexandru Pelici e conștient că meciul va fi unul dificil. Medical, timișorenii mai au mici semne de întrebare cu privire la Tînc sau Gavrilă, dar, în rest, lotul e apt.
„E un meci între două echipe de tradiție, prin prisma numelui și a palmaresului, chiar dacă nu mai suntem ce am fost odată. E un meci greu, la fel ca toate celelalte. O echipă cu un antrenor experimentat, Adrian Falub. De când a venit, a obținut două victorii, chiar dacă una la «masa verde». Au bătut Petrolul, au un egal la Miercurea Ciuc”, a punctat Pelici despre viitorul adversar.
În primăvară, Ripensia i-a produs formației clujene o înfrângere la ea acasă, cu 3-2, chiar în Vinerea Mare, când „U” mai spera la promovare. „Posibil să se gândească și la revanșă, chiar dacă au mai rămas puțini jucători în lot de atunci. S-a schimbat și antrenorul. Dar au un blazon de apărat și cu siguranță vor dori să câștige”, a mai precizat antrenorul timișorean.
În sezonul trecut, „U” Cluj a luat doar un punct din meciurile cu Ripensia. La Timișoara a fost 1-1, iar la Cluj-Napoca a fost 3-2 pentru roș-galbeni, punându-le piedică clujenilor în lupta pentru promovare.
Înaintea meciului de duminică, de la ora 13:00, de pe Cluj Arena, dar după desfășurarea a șapte partide din etapa a 10-a a Ligii 2, „U” Cluj a coborât pe locul 16, ultimul retrogradabil, cu 10 puncte, iar Ripensia e pe poziția a 15-a, cu 11 puncte.
„U” Cluj și Ripensia s-au duelat în prima finală a Cupei României, în urmă cu 85 de ani.
Meciul care are loc de la ora 13:00, pe Cluj Arena, va fi arbitrat de centralul Marius Omuț (Satu Mare), iar asistenți sunt Răzvan Constantin Nistoran (Reșița) și Ovidiu Timar (Marghita). Rezervă este Octavian Ciucanu (Brașov), iar observatori sunt Constantin Gheorghe (Suceava) și Daniel Sabou (Zalău).
VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII
VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 10
COMENTARIUL LIVE:
â–º„U” Cluj: Dur-Bozoancă – R. Takacs, Jay, Art. Crăciun, Berci – Rafa Miranda (Goga 53′), Dican (Burghele 88′), G. Florescu (cpt.), Taub (Nic. Pîrvulescu 71′) – Al. Pop, Gavra
Rezerve neutilizate: Gorcea – Andre Ceitil, Inacio Miguel, Vl. Mihalcea
Antrenor: Adrian Falub
â–ºRipensia: Șt. Dobre – Ad. Popa, Hecsko (cpt.), Apro, C. Toma – Burdeț (Stoi 69′), T. Călin – C. Lungu (M. Fotescu 82′), Tudorache (M. Staicu 90′), Monea – Alb. Voinea
Rezerve neutilizate: Mociu – Chera, I. Gavrilă, Tînc
Antrenor: Alexandru Pelici
â–ºMin 90+5 Final de partidă. „U” Cluj obține pe final o remiză din meciul cu Ripensia, după un nou joc modest al jucătorilor lui Adrian Falub
â–ºMin 90+1 Șut al clujenilor, mingea e blocată și apoi dintr-un adversar sare la Goga, care se afla într-un offside de 4 metri și la șut, și din 7 metri nu-l poate învinge pe Dobre, deși era singur cu el. Portarul respinge în lateral, iar Goga își acoperă mâinile cu fața
â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu patru minute
â–ºMin 90 Ultima schimbare și la Ripensia. Iese Vlad Tudorache și intră Marius Staicu
â–ºMin 88 Ultima schimbare la U Cluj. Iese Victor Dican și intră Florin Burghele
â–ºMin 87 Albert Voinea vede și el cartonașul galben
â–ºMin 85 Rareș Takacs primește cartonașul galben după ce îl ține din spate pe Tudorache și oprește un contraatac
â–ºMin 82 Intră Marius Fotescu și iese Caius Lungu
â–ºMin 82 1-1 Florescu centrează din stânga, Victor Dican se înalță mai bine la cap, câștigă duelul aerian cu Călin, și înscrie din 7 metri la colțul lung, în stânga lui Dobre, rămas fără reacție
â–ºMin 78 Stoi trage mult peste poartă după o pătrundere pe centru până la 20 de metri
â–ºMin 72 Recentrare cu capul, Pîrvulescu e în poziție bună de finalizare, însă trimite în blocaj
â–ºMin 71 O nouă înlocuire la clujeni. Iese Carol Taub și intră Nicolae Pîrvulescu
â–ºMin 69 Pelici schimbă pentru prima dată. Intră Gabriel Stoi și iese Alin Burdeț
â–ºMin 66 George Florescu primește cartonașul galben după o intrare cu talpa sus asupra lui Tudorache
â–ºMin 65 Dican trage din 15 metri central mult în dreapta, după o acțiune în dreapta a lui Gavra și continuată de Goga
â–ºMin 64 Crăciun trage din afara careului peste poarta lui Dobre
â–ºMin 60 În sfârșit o ocazie a clujenilor. După o centrare din corner din stânga, Crăciun deviază cu capul din careul mic, însă mingea trece puțin peste transversală și pică pe plasă. Ripensia se mulțumește să se apere, în atac nemaicontând
â–ºMin 53 Falub face prima schimbare. Iese Rafa Miranda și intră Dorin Goga. Poate revenirea lui Goga pe teren schimbă ceva în jocul lui „U”
â–ºMin 53 Centrare dintr-un corner de pe stânga, Florescu reia cu capul din 10 metri pe lângă poartă. „U” Cluj a ținut de minge în această parte secundă a jocului, însă e slabă, foarte slabă
â–ºMin 46 S-a reluat meciul
â–ºMin 45+1 Pauză. Ripensia o conduce cu 1-0 pe „U” Cluj, după o primă repriză modestă, în care singurele ocazii mari au fost la bara lui Rafa Miranda și la golul lui Albert Voinea. Clujenii n-au avut reacție după ce au încasat golul din minutul 26
â–ºMin 45 Prima repriză e prelungită cu un minut
â–ºMin 45 Contraatac Ripensia, Lungu pătrunde în careu pe stânga, trimite înapoi, în centru, la 18 metri, pentru Monea, care preia și trage direct în blocajul unui fundaș aflat în fața sa, apoi clujenii resping
â–ºMin 43 Ștefan Dobre șomează. De la golul lui Voinea, „U” Cluj nu a avut reacție și nu a pus deloc probleme Ripensiei. Timișorenii chiar au posesia pe Cluj Arena. Galeria clujenilor nu mai cântă
â–ºMin 30 Kay vede cartonașul galben după ce îl ține din spate pe Caius Lungu
â–ºMin 26 0-1 La o minge lungă trimită din jumătatea Ripensiei, Albert Voinea îl depășește în viteză pe Kay, intră în careu singur cu portarul, îl lobează pe Dur-Bozoancă, urmărește mingea și apoi o împinge în plasă cu capul din 5 metri
â–ºMin 24 Victor Dican primește cartonașul galben pentru un fault
â–ºMin 23 Florescu centrează din stânga, Rafa Miranda se demarcă singur în fața careului mic, pune latul din 7 metri și trimite în bara din dreapta lui Dobre, apoi își pune mâine în cap
â–ºMin 19 Gavra preia și trage din întoarcere de la 12 metri lateral dreapta, însă mingea se duce în plasa laterală a colțului scurt
â–ºMin 13 Clujenii gafează în propriul careul, Taub îi dă peste mâini lui Dur-Bozoancă și îl face pe portar să scape mingea, aceasta ajunge în dreapta la Voinea, care centrează în partea opusă, acolo de unde Crăciun respinge cu ceva emoții la Hecsko, care trimite din 3 metri pe lângă bară
â–ºMin 10 Au trecut deja zece minute din meci și niciuna dintre echipe nu a avut vreun șut pe poartă. Clujenii au avut posesia în mare parte a timpului, însă au fost ținuți departe de buturile lui Dobre
â–ºMin 2 Rafa Miranda trage din afara careului, din dreapta, destul de mult pe lângă poartă
â–ºMin 1 A început partida de pe Cluj Arena. Asistență extrem de redusă. Maximum 200 de suporteri are „U” Cluj în galerie