Universitatea Cluj traversează o situație delicată, una de criză, în acest debut de sezon, după șase meciuri având cinci înfrângeri și o victorie, iar cu cele trei puncte acumulate se situează pe penultima poziție în clasamentul Ligii 2. Vineri, de la ora 18:00, are un joc greu pe teren propriu, cu Petrolul, una dintre contracandidatele la promovare, echipă care vine după un rușinos 1-1 obținut acasă cu ultima clasată Sportul Snagov. Totuși, diferența dintre cele două echipe este una semnificativă, ploieștenii având 11 puncte în acest moment și clasându-se pe locul 7.
Derby-ul cu Petrolul va avea loc pe Cluj Arena. Acesta va fi primul meci în acest sezon desfășurat acasă de „U” Cluj, cât și cu spectatori în tribune, după ce precedentele două întâlniri de pe teren propriu, cu Viitorul Pandurii (3-0) și SCM Gloria Buzău (0-2), le-a organizat la Târgu Mureș, fără public. Totul din cauza suspendării primite din partea FRF ca urmare a incidentelor de la barajul cu FC Hermannstadt, dar și a faptului că pe cea mai mare arenă din Cluj-Napoca a avut loc festivalul Untold, iar gazonul a avut nevoie de o perioadă de timp pentru refacere.
„O infuzie de fotbaliști, mai ales străini, nu a dat roade niciodată la Universitatea Cluj”
În conferința de presă premergătoare meciului cu Petrolul, Adrian Falub a vorbit aproape o oră despre situația la zi de la Universitatea. Managerul sportiv a criticat tactica aleasă de conducători în vară, de a merge pe mâna unor impresari care au umplut lotul de jucători străini și au renunțat la majoritatea celor care au realizat, totuși, performanțe în sezonului trecut.
„Situația noastră este puțin disperată, deoarece nu avem puncte. Înainte să ajung aici, au plecat anumiți jucători și nu înțeleg de ce. Numeric, astăzi suferim, am 14 jucători la antrenament! Până la iarnă, cel puțin, vor rămâne toți portughezii. Ei au fost aduși la echipă și nu e vina lor dacă nu se potrivesc profilului clubului. Vina aparține celor care i-au adus. Repet, o infuzie de fotbaliști, mai ales străini, nu a dat roade niciodată la Universitatea Cluj, iar acest lucru îl spun din proprie experiență. Prima dată când am promovat cu „U”, am făcut aceeași greșeală. Când formezi lotul, e necesar să știi exact ceea ce vrei să joci, ce sisteme vei folosi. Lotul trebuie alcătuit de către partea sportivă, iar viitorul antrenor trebuie să fie de acord cu jucătorii propuși de club și să își asume că poate să facă performanță. Eu așa văd lucrurile”, a spus Falub, citat de fcuniversitateacluj.ro, care a vorbit și despre viitoarele transferuri: „Putem să mai aducem doar jucători liberi de contract, dar nu știu în ce măsură ei ne pot ajuta cu adevărat. Acum găsești fie jucători modești, fără contract, fie jucători buni, dar nepregătiți de câteva luni. Vom încerca să ne întărim, deoarece, repet, s-a renunțat prea ușor la anumiți băieți.”
„Jucătorii din Portugalia nu știu cum e să îi aibă alături pe suporterii noștri”
Despre revenirea pe Cluj Arena, Adrian Falub vede avantaje și dezavantaje în acest lucru. Avantaj pentru că statistica îi e favorabilă echipei când a jucat acasă pe această arenă. Dezavantaj pentru că nu știe cum se vor prezenta jucătorii străini cu publicul lui „U” Cluj în spate.
De când a fost reînființat clubul, în 2016, pe Cluj Arena a pierdut doar patru meciuri, dintre care trei oficiale (1-2 cu CS Mioveni, 2-3 cu Ripensia, 0-2 cu FC Hermannstadt, la baraj, și 0-5 cu PAOK, amical internațional) și a remizat în altele șase (1-1 cu CFR Cluj II, 1-1 cu Dinamo, în Cupa României, pierdut în prelungiri, 1-1 cu Daco-Getica, 3-3 cu Astra, în Cupa României, pierdut în prelungiri, 0-0 cu CS Balotești și 0-0 cu FC Argeș), în rest obținând victorii.
„E un avantaj, categoric, deoarece statistica arată că ai pierdut foarte puține meciuri pe Cluj Arena, și pe acelea din întâmplare. Dar să nu uităm că există jucători care nu au evoluat cu publicul lui „U” în spate. Cei din Portugalia nu știu cum e să îi aibă alături pe suporterii noștri. Sper ca presiunea existentă în acest moment la echipă să nu își pună amprenta asupra băieților. Aceasta este realitatea, iar oamenii trebuie să înțeleagă că avem nevoie de sprijinul lor, nu de tensiune. Nu doar la partida cu Petrolul, care este prima cu spectatori după suspendare, cât și la cele care vor urma”, a mai spus Adrian Falub.
„Mă bucur că revenim acasă. Parcă eram echipa nimănui. Avem nevoie de liniște acum. Trebuie să acceptăm situația și să facem lucrurile cât mai bine, dar numai cu liniște putem acest lucru”, e de părere căpitanul Dorin Goga.
„Nu aceasta e adevărata față a echipei. Chiar dacă avem probleme de lot, cred că și cu acest lot ar trebui să tratăm fiecare meci ca să-l câștigăm”, a spus și mijlocașul George Florescu, prezent la conferința de presă.
În sezonul trecut, „U” Cluj a învins-o cu 3-2 pe Petrolul pe Cluj Arena, ploieștenii reducând impresia umilinței trăite în prelungiri, când a marcat de două ori. În acest meci în care aproximativ 6.300 de spectatori au fost în tribune au marcat Octavian Ursu (13), Dorin Goga (49, 51), respectiv Nini Popescu (90+1) și Claudiu Herea (90+4). În afară de Goga, ceilalți trei jucători nu mai sunt în loturile echipelor lor.
După șase meciuri jucate în șapte etape, „U” Cluj ocupă penultimul loc în Liga 2, cu 3 puncte, după ce a înregistrat o victorie și cinci înfrângeri. Vineri, de la ora 18:00, revine pe Cluj Arena, după ce precedentele partide de acasă le-a organizat la Târgu Mureș, fără spectatori, și joacă derby-ul cu Petrolul (locul 7, cu 11 puncte), în deschiderea etapei a 8-a.
Foto: FC Universitatea Cluj