Dunărea Călărași a retrogradat dramatic în Liga 2, duminică, după ce a pierdut la Sibiu, contra lui FC Hermannstadt, scor 1-2, deși în minutul 84 conducea, iar un egal îi era favorabil. Golul care a trimis-o pe echipa lui Dan Alexa în eșalonul secund l-a primit în minutul 90+6.
La finalul meciului pe care l-a terminat în tribune, după incidentele petrecute pe teren în primele minute ale prelungirilor, Dan Alexa s-a arătat dezamăgit de modul în care formația sa a retrogradat. Antrenorul Dunării a declarat și că nu și-ar fi dorit ca partida să se joace ieri, având în vedere starea terenului, care a făcut ca partida să fie amânată cu 30 de minute față de ora stabilită inițial.
„E dureros, pe lângă acel gol am avut ocazia să facem 2-0. La 0-0 am ratat de trei ori în situații de unu la unu cu portarul. Felicit Hermannstadtul, mă bucur pentru ei, le doresc succes la baraj. A fost un meci pe care, din punctul meu de vedere, l-am controlat. Am avut ocazii foarte multe. Eu nu mi-aș fi dorit să se joace, dar nu de asta am pierdut. Am avut meciul în mână, e al cincilea meci pe care îl pierdem după minutul 90”, a spus Dan Alexa, la DigiSport.
Alexa o antrenează din 2017 pe Dunărea. Alături de călărășeni a obținut promovarea în Liga 1, însă a rezistat aici doar un sezon. Acum, fostul antrenor de la Poli Timișoara, Rapid, ASA Târgu Mureș și Concordia Chiajna a evitat să ofere detalii concrete legate de formația pe care o va antrena din sezonul următor.
În iarnă, Alexa a fost pe lista echipei FCSB, însă Gigi Becali l-a preferat atunci pe Mihai Teja, cel care a fost demis la finalul acestui sezon.
„Nu știu ce se va întâmpla cu echipa, cei care decid vor lua deciziile. Nu știu dacă voi rămâne, acum sunt foarte supărat. E incredibil să retrogradezi în urma unui gol luat în minutul 90+6”, a mai spus Dan Alexa.
Alături de Dunărea Călărași, în Liga 2 a retrogradat și Concordia Chiajna. FC Hermannstadt va juca barajul de menținere/promovare în Liga 1 cu Universitatea Cluj.