Cristian Popovici a debutat cu dreptul la noua sa echipă din Liga 2, la o săptămână distanță după ce s-a despărțit de Aerostar Bacău. Metaloglobus a câștigat la limită, cu 1-0, sâmbătă, pe teren propriu, meciul cu CS Balotești, una dintre adversarele cu care se va lupta până la final pentru a evita retrogradarea, la o zi distanță după ce a bătut palma cu noul antrenor principal.
Vlăduț Vlad a fost unicul marcator al meciului din etapa a 14-a, după ce a preluat o minge trimisă în diagonală de Ovidiu Herea, a pătruns în careu pe partea stângă și a șutat cu exteriorul la colțul lung al porții apărate de Fulga. Faza s-a petrecut în minutul 54 al jocului din cartierul Pantelimon și a adus cele trei puncte extrem de importante bucureștenilor în duelul cu ilfovenii aflați pe loc retrogradabil.
Pentru Metaloglobus, victoria cu Balotești a venit la momentul oportun, fix în fața unui adversar cu care se va lupta pentru menținerea în Liga 2, după trei etape consecutive în care a pierdut. Cu UTA (1-6), Academica Clinceni (0-1) și Sportul Snagov (0-3), formația bucureșteană a mers pe mâna interimarului Gigel Coman, după ce Bogdan Andone a plecat la Energeticianul.
Un alt adversar pentru menținerea în eșalonul secund al Metaloglobusului va fi și fosta echipă pe care a pregătit-o antrenorul Cristian Popovici. Aerostarul l-a numit pe Florin Bratu ca principal și tot sâmbătă a câștigat cu 2-0 jocul cu Ripensia.
După 14 etape, Metaloglobus ocupă locul 12, cu 17 puncte, iar în următorul meci o va întâlni pe Pandurii, la Târgu Jiu, sâmbătă, de la ora 11:00. CS Balotești a rămas cu 11 puncte și se află pe poziția a 18-a. Sâmbătă, tot de la ora 11:00, va întâlni pe teren propriu liderul Chindia Târgoviște.