Fără înfrângere în campionatul Ligii 2 și revenită victorioasă din deplasarea de la Timișoara, acolo unde a trecut cu 3-2 de ASU Politehnica, FC Argeș s-a făcut de râs miercuri după-amiază, la Slatina, acolo unde a fost eliminată din Cupa României. Piteștenii au considerat că au avut noroc la tragerea la sorți, atunci când s-a stabilit ca în turul 4 să întâlnească singura echipă din Liga a 4-a rămasă în competiție. Pe teren lucrurile au stat altfel, iar CSM Slatina i-a învins pe argeșeni cu 2-0.
Jucătorii trimiși de Emil Săndoi în meciul cu CSM Slatina, un mix format din titulari și alți componenți ai lotului care au prins mai puține minute în acest sezon, au dezamăgit crunt. După o ocazie mare irosită în prima parte a jocului, în care doar reflexul lui Octavian Popescu a făcut ca slătinenii să nu deschidă scorul, la un șut din apropiere al lui Constantin Radu, CSM a intrat totuși în avantaj la vestiare după ce a marcat în minutul 37. Grigore Ceapă a transformat un penalty obținut de Constantin Radu, iar echipa pregătită de Bobi Verdeș punea prima cărămidă la rezultatul contra Argeșului.
Nici schimbările ofensive făcute la pauză de Săndoi nu au produs un șoc în jocul piteștenilor, spre deosebire de echipa de Liga a 4-a, care a mai „lovit” o dată. Constantin Radu a majorat scorul în minutul 62, atunci când a reluat în plasă o minge trimită de Bîră, după o fază creată în bandă de Stănică. Slătinenii au irosit alte patru ocazii uriașe, în timp ce FC Argeș, cu trei atacanți în față, a avut o singură ocazie notabilă, o transversală a lui Nilă.
Astfel, după ce a eliminat Cozia Călimănești (3-2), U Craiova 1948 SA (2-0) și ACSO Filiași (12-11 d.l.d), CSM Slatina produce marea surpriză și în turul 4 al Cupei României, învingând-o pe FC Argeș cu 2-0 și calificându-se în premieră în faza 16-imilor, acolo unde va întâlni o echipă din Liga 1. În schimb, piteștenii părăsesc rușinos competiția după doar un singur meci jucat în acest sezon.
Săndoi: „Toți avem vină pentru această eliminare”
La final, antrenorul Argeșului, Emil Săndoi, revenit pe bancă după două partide în care a dat indicații din tribună, a dat vina pentru această eliminare rușinoasă pe oboseala acumulată de jucătorii săi, după meciul de la Timișoara, și pe faptul că cei care au evoluat mai puțin în acest sezon nu s-au ridicat la așteptările sale.
„Pentru meciul cu CSM Slatina am decis să menajez mai mulți jucători. Veneam după o deplasare grea și obositoare la Timișoara. Jucătorii acuzau o stare de oboseală și am decis ca șapte dintre fotbaliștii care au evoluat la meciul de duminică de campionat să nu intre pe teren. Îmi pare rău că cei care au intrat nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor mele și ale suporterilor. S-a văzut o lipsă de prospețime la toți cei care au fost pe teren cu Slatina. Am făcut multe greșeli individuale care ne-au costat. Acum trebuie să ne axăm doar pe campionat. Îmi doream foarte mult să ajungem cât mai sus în Cupa României, chiar dacă eram conștient de faptul că, mai devreme sau mai târziu, puteam părăsi competiția când intrau în joc formațiile de Liga 1. Toți avem vină pentru această eliminare din Cupă. Trebuie să facem uitat cât mai repede acest meci și să ne concentrăm pentru partida cu U Cluj, de luni seară”, a spus Emil Săndoi.
Luni, de la ora 18:00, FC Argeș joacă pe teren propriu cu Universitatea Cluj.
CSM SLATINA – FC ARGEȘ 2-0
Grigore Ceapă 37′ – pen., Constantin Radu 62′
Gavriș (Priseceanu 42′) – I. Preda, Scheau, Bărbuți, Mih. Stancu – Ov. Popescu, Cr. Tudor, C-tin. Radu (Cr. Preda 73′), Precup (cpt.) – Stănică, Ceapă (Bîră 65′)
Rezerve neutilizate: – Turlea, Mateiași, M. Manea, Ed. Belu
Antrenor: Bobi Verdeș
Oct. Popescu – Tofan, Vișa, Gugu – Șerbănică, Alin Popa (Buhăescu 46′), Tăbăcariu, I. Șerban (cpt.) – Ct. Stan (C. Mihalache 65′), Ct. Barbu (Buleică 46′), Nilă
Rezerve neutilizate: N. Grecu – Turda, Hreniuc, , D. Oancea,
Antrenor: Emil Săndoi
Stadion: 1 Mai (Slatina – Olt); Arbitru: Viorel Nicușor Flueran (Craiova); Asistenți: Pompiliu Costinel Barbu (Craiova) și Marilena Cătălina Nan (Alexandria).
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Gazeta Nouă