Bogdan Andone a fost penalizat de Comisia de Disciplină și Etică a FRF pentru declarațiile făcute după meciul cu Chindia Târgoviște, pierdut de ASU Politehnica în luna februarie. Cel care antrena atunci echipa suporterilor timișoreni a acuzat prestația centralului Marius Omuț și a sugerat că FRF stabilește promovările și retrogradările. Așa cum era de așteptat, antrenorului i s-a aplicat tehnica „pumn în gură” de federali, care l-au suspendat și amendat pentru că a îndrăznit să vorbească.
Comisia Centrală a Arbitrilor s-a sesizat cu privire la declarațiile dure ale lui Andone, iar Comisia de Disciplină a dat verdictul miercuri. Antrenorul a primit patru etape de suspendare și o amendă destul de mare, 6.700 de lei. De altfel, dacă nu pleca de la ASU Poli, Andone ar fi privit din tribună meciul cu UTA, care va avea loc la Șiria în jurul datei de 25 aprilie.
„Respinge excepția nulității sesizării și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Bogdan Andone. Admite sesizarea formulată de reclamant Comisia Centrală a Arbitrilor împotriva pârâtului Bogdan Andone În temeiul art. 52 al. 2 lit. a din RD sancționează pârâtul Bogdan Andone cu măsura suspendării pentru 4 (patru) jocuri și i se aplică o penalitate sportivă de 6.700 lei”, se arată pe site-ul FRF.
A „plâns” mult după penalty, iar când l-a primit a pierdut
ASU Poli a pierdut cu 2-1 meciul cu Chindia. Paradoxal, Omuț le-a dat bănățenilor primul penalty din acest sezon. Andone a tunat și fulgerat la final de meci: „A fost decizia care a tranșat echipa câștigătoare. Același arbitru pe care l-am avut și la Suceava, care în a doua repriză ne-a făcut praf, cu 11 metri la Mera și faultul de la golul doi și lovitura bătută de la 10 metri distanță de unde s-a bătut faultul – de acolo a și ieșit golul doi de la Suceava. Nu am discutat atunci. Probabil suntem echipa suporterilor, fără sprijin politic, fără sprijin de la patron, fără sprijin financiar să facem și noi cadouri. Dar nu se poate, de câte ori ne-a prins, ne-a curățat. Și în deplasarea de la București cu siguranță va fi tot arbitru din Ilfov sau de acolo. Nici nu vreau să mă gândesc ce ne așteaptă. Păcat de munca băieților și de acești suporteri minunați care sunt încă lângă echipă, dar încă nu suntem la nivelul la care să fim doriți la promovare.
Când ai aproape 40 de minute inferioritate numerică și echipa adversă, care, într-adevăr, are jucători de calitate, te presează, poate e normal să se ivească o greșeală. Dar aceasta este fotbalul. Din păcate, nu acea greșeală a făcut diferența, ci arbitrul, cu acea eliminare. Eu consider că au mai fost câteva faulturi care nu au fost gestionate. Înainte de eliminare, Poparadu a fost lovit cu cotul în ceafă. Ar fi fost fault și cartonaș galben pentru noi și de la acea fază a ieșit eliminare. Cred că au mai fost cinci-șase faze în prima repriză. Chiar i-am atras atenția arbitrului lor de rezervă, pentru că toate săriturile fundașilor lor erau cu cotul în capul lui Lusamba sau la Sorescu și nu s-a luat nicio măsură”, a spus Andone după joc.
După scandalul cu Omuț a mai stat un meci
Andone a insinuat și că doar Ionuț Lupescu mai poate salva fotbalul românesc. Teoretic, Comisia Centrală a Arbitrilor e independentă de conducerea FRF. „Probabil se stabilesc în mesele acestea de la Cheile Grădiștei, cu comisiile federale. Acolo se fac și promovatele și retrogradatele și brigăzile de arbitri. Acolo se organizează totul. Iar noi, din păcate, nu avem nicio forță. Nici nu știu dacă participă cineva la ședințele acestea, așa că și le pot face liniștiți. Cu siguranță venirea lui Lupescu ar fi o reșansă pentru fotbalul românesc. Ar fi singura și unica noastră șansă să ieșim din mocirla în care se află acum fotbalul românesc”, a mai spus Andone, și a fost o declarație care a deranjat prin clubul alb-violet.
Ulterior, ASU Poli nu a mers în deplasare la Metaloglobus București din cauza căderilor masive de zăpadă. Bogdan Andone a mai stat la meciul cu Academica Clinceni, terminat la scorul de 2-2. Ulterior, tehnicianul a demisionat de la club, iar locul său a fost luat de Antonio Foale.
Articol scris de Anda DELIU
Foto: Gabriel Brezeanu (Mediafax Foto)