Abia așteaptă semifinala! FC Hermannstadt a pus deja în vânzare biletele pentru meciul din Cupă cu Gaz Metan Mediaș. Cât costă tichetele și de unde pot fi achiziționate

Marius ANGHEL 04 Apr. 2018, 15:20 Cupa

Chiar dacă până la meciul tur al semifinalelor Cupei României mai sunt două săptămâni, surpriza acestei ediții a competiției KO, FC Hermannstadt, a început deja organizarea partidei istorice pentru Sibiu, oraș și județ. Formația din Liga 2 întâlnește în dublă manșă Gaz Metan Mediaș în penultima fază a Cupei.

Președintele clubului sibian, Teodor Birț, a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, că au fost puse în vânzare biletele pentru meciul din prima manșă a semifinalei cu Gaz Metan Mediaș, care va avea loc marți, 17 aprilie, de la ora 17:00, pe stadionul Municipal. Oficialul FC Hermannstadt a precizat că în stabilirea prețurilor biletelor au fost luate în calcul cheltuielile pe care le are clubul cu organizarea acestei partide.

„Am luat în calcul, la stabilirea prețurilor biletelor de intrare – la fel cum am făcut-o și la meciul cu FCSB, din sferturi – cheltuielile pe care le avem cu organizarea acestui meci. Acestea sunt legate în primul rând de baremul de arbitraj, apoi de cheltuielile cu firma de pază, tipărirea biletelor, asistența medical ș.a.m.d. Datorită faptului că, spre deosebire de meciurile cu FC Voluntari și Juventus, din celelalte faze ale competiției, când am deschis doar tribuna zero, acum se va intra și în celelalte sectoare, tribuna întâi și peluzele, prețul pe care ni-l solicită firma de pază este mult mai mare. De asemenea, a crescut și baremul de arbitraj, pentru că în această fază se plătește baremul de Liga 1″, a spus Teodor Birț.

Biletele vor fi puse la vânzare și pe internet

Totodată, Birț a adăugat că, în premieră, tichetele pot fi achiziționate și online. Pentru această partidă, clubul sibian va pune în vânzare 8.000 de bilete.

„La peluză, prețul unui bilet va fi de 10 lei, la tribuna întâi, de 30 de lei, iar la tribuna zero va costa 50 de lei. Prețurile sunt mai mici decât la meciul cu FCSB, datorită faptului că nu mai avem cheltuiala cu instalația de nocturnă. În premieră, biletele se vor putea cumpăra și online, începând de astăzi. Vor putea fi cumpărate fie de pe site-ul nostru, fie de pe pagina de Facebook, sau de pe platforma kompostor.ro. (…) 4.000 de bilete vor putea fi achiziționate online, respectiv 2.000 de bilete la peluze, câte o mie la fiecare peluză, o mie de bilete la tribuna întâi și o mie la tribuna zero. De asemenea, se vor găsi bilete și la casele din incinta stadionului Municipal, începând de duminică, 15 aprilie. La case vom pune în vânzare celelalte 4.000 de bilete. Practic, am împărțit numărul de bilete în două astfel încât să putem mulțumi pe toată lumea și să se găsească bilete de toate felurile atât online, cât și la casele de bilete”, a mai declarat președintele clubului Hermannstadt.

Oficialul grupării sibiene speră ca suporterii să umple și de data aceasta tribunele, considerând că sprijinul acestora va fi un avantaj pentru jucătorii pregătiți de trioul Alex Pelici – Eugen Beza – Florin Berța: „Chiar dacă nu avem un adversar de talia FCSB-ului, sper ca sibienii să vină la stadion într-un număr cât mai mare. Sunt convins că, dacă vor veni alături de echipă, va fi un atu în plus pentru noi să putem obține un rezultat favorabil”.

Meciul retur dintre FC Hermannstadt și Gaz Metan Mediaș e programat să se dispute în jurul datei de 9 mai.

Parcursul celor două semifinaliste sibiene în această ediție a Cupei României:

FC Hermannstadt: Industria Galda (3-1), FC Voluntari (1-0, după prelungiri, 0-0 după 90 de minute), Juventus București (2-0), FCSB (3-0).
Gaz Metan Mediaș: Metaloglobus București (2-1), CS Mioveni (1-0), Astra Giurgiu (1-0).

Cealaltă semifinală a Cupei, CS Universitatea Craiova – FC Botoșani, e programată să se desfășoare pe 19 aprilie, de la ora 20:30, pe noul „Ion Oblemenco”.

Foto: FC Hermannstadt

Marius ANGHEL 04 Apr. 2018, 15:20 Cupa
Pe aceeași temă