FCSB a fost eliminată din sferturile de finală ale Cupei României după umilința de la Sibiu. FC Hermannstadt a jucat mult mai bine din primul până în ultimul minut și a câștigat cu 3-0, provocând surpriza și calificându-se în semifinalele competiției.
La finalul partidei, noul portar al FCSB-ului, Cristian Bălgrădean, a surprins cu un discurs în care a lăsat impresia că nu e foarte afectat de umilința suferită.
„Ce să se întâmple? A fost un meci pe care nu ni-l doream. Clar au fost mai buni decât noi, merită să meargă mai departe. Debut trist, îmi pare rău că nu mi-am putut ajuta echipa, dat asta e viața. Nu mă așteptam, sincer, dar, cu siguranță, și-au dorit mai mult victoria”, a spus cel poreclit „Pufi”.
În ciuda prestației lamentabile, Bălgrădean este convins că lucrurile vor fi mai bune în campionat, acolo unde FCSB va juca contra Viitorului în prima etapă din play-off: „E bine că s-a amânat etapa din weekend, iar în play-off vom arăta altcumva. Trebuie să uităm acest meci cât mai repede, nu mai putem întoarce nimic. Cu siguranță vom avea altă față în play-off”, a mai spus Bălgrădean.
Foto: Lucian DANCIU