Echipele ce se înfruntă sâmbătă, la Șiria, în prima etapă anului în liga secundă, au avut o politică similară în această iarnă. Ambele au renunțat la „piesele grele”, scumpe, și au reîntinerit masiv lotul. Clinceniul a oficializat despărțirea de nu mai puțin de nouă jucători și anume: portarul Niga, fundașii Samson, Pulhac, Deaconescu și Bg. Matei, mijlocașii Simion, Balgiu și Drăghici și atacantul M. Constantinescu.
În locul lor au fost transferați nu mai puțin 15 fotbaliști pe absolut toate posturile: portarul Vâlceanu (Domnești), fundașii dreapta Săftescu (Chiajna II) și Băniță (Afumați), fundașii centrali Răuță (Balotești) și Hreniuc (Craiova II), fundașul stânga Achim (Olimpia), mijlocașii Dobrescu, Târșă, Pațurcă (toți de la Domnești), Petriș (ASA Târgu Mureș), Chitaș (Olimpia), Teuț (ex. ASU Poli) și atacanții Al. Popescu (Craiova II), S. Moldovan (Poli Iași) și Curelea. Acesta din urmă este și antrenor secund lângă noul „principal”, Ilie Poenaru. Acesta este cunoscut pentru trecutul său dinamovist, dar mai ales e cel care a promovat Voluntariul în Liga 1, în stagiunea 2014-2015.
Poenaru recunoaște că e greu de anticipat ce va întâmpla într-un meci UTA – Clinceni la această dată, cu ambele echipe aflate în plin proces de reconstrucție. „Știu doar că și arădenii au schimbat mult la nivel de lot și merg în special pe jucători tineri, ca și noi, de altfel. Probabil, ambele echipe vom suferi la capitolul omogenitate și ne vom baza mai mult pe dorința de afirmare a fotbaliștilor de mare potențial la acest prim meci al anului. Cel puțin pentru noi, mai intervine o problemă, căci ne-am cam antrenat pe suprafețe sintetice în această iarnă, iar vremea nu se anunță prea bună de azi încolo. Sper, totuși, să fie un meci frumos, plăcut ochiului spectator și să venim cu un rezultat bun de la Șiria. Nu avem presiunea niciunui obiectiv din partea conducerii, dar eu și jucătorii ne dorim să rămânem cel puțin pe locul (n.r. – 6) pe care suntem acum, dar – bineînțeles – am mai vrea să urcăm, dacă se poate. Oricum, prioritară rămâne creșterea și lansarea tinerilor din lot spre fotbalul mare și închegarea unei echipe pentru la anul”, spune noul antrenor al Academiei, care l-a înlocuit pe banca trupei ilfovene, Erik Lincar, plecat lângă Baciu la Juventus București.
Fostul fundaș al celor de la Poli, retras din activitate în 2011, susține că nu știe prea multe despre noua echipă a UTA-ei, dar: „Cam știu ce pot Marius Curtuiuș, un vârf foarte bun și mai ales Darius Buia. L-am avut elev la Dinamo II pe Buia, dar l-am și văzut crescând din postura de fost coleg de echipă cu tatăl său. E un fotbalist bun care poate face oricând diferența, nu avem voie să-i permitem să joace prea multe minge. Dar, sunt sigur că vom da peste o formație arădeană bună în toate compartimentele, dornică de afirmare, așa că trebuie să dăm totul din nou pentru a obnține un rezultat bun sâmbătă”, a adăugat Poenaru.
Tot la capitolul noutăți la Academica Clinceni îl includem și pe Sorin Paraschiv. După despărțirea de Turnu Măgurele, fostul mijlocaș al Stelei este manager general al grupării ilfovene și, asemenea lui Poenaru, își dorește o clasare cât mai bună la finalul prezentei ediții de campionat.
Sursa: Sport Arad