Olimpia Satu Mare a trecut la pas de ultimul adversar din perioada de pregătire. Sâmbătă, pe terenul de la Decebal, jucătorii lui Bogdan Andone au câștigat cu 7-0 meciul amical cu trei reprize împotriva echipei Viitorul Ulmeni, a opta clasată din Seria a 5-a a Ligii 3.
Superioară la toate capitolele, Olimpia a obținut o victorie de moral înaintea debutului în sezonul de primăvară al Ligii 2. Scorul a fost deschis de fundașul Duruș (30) cu un șut din unghi, de la 20 de metri, sub transversală, iar Ursu (37) a marcat un alt gol spectaculos, șut de la 25 de metri în vinclu, acesta fiind și rezultatul pauzei. În partea a doua, Carlo Erdei (52) a majorat scorul la o diferență de neprezentare cu o finalizare din 4 metri după o pasă a lui Ursu, în timp ce Duruș (77) a reușit „dubla” cu un șut de la 20 de metri, în diagonală, pe jos, la colțul lung.
În cea de-a treia repriză, atunci când Olimpia a apelat la alți 11 jucători, jucătorii au dorit să-l impresioneze pe Andone, și-au sufocat adversarul și au înscris de trei ori, prin Faur, de două ori, și Kanaloș.
În primele două reprize, pentru Olimpia au evoluat: Șuta – Duruș, Fl. Mureșan, Heil, Iuhas, Onicaș, Sil. Pană, Krausz, Erdei, Ad. Voicu, Oct. Ursu. În repriza a treaia au intrat: Dascălu – Ciul, Villand, Daminuță, Bura, R. Rus, I. Roșu, Tudoran, Ludușan, V. Pop, Kanaloș.
Al treilea portar al Olimpiei, Anca Trip, a fost menajat, deoarece este ușor accidentat.
Sâmbătă, de la ora 12:30, Olimpia Satu Mare joacă primul meci oficial din 2017, în etapa a 22-a, la FC Brașov.
Foto: Satu Mare online