După Dennis Man, cedat în toamnă la Steaua, UTA Bătrâna Doamnă se pregătește de un alt transfer important în următoarea perioadă. Arădenii nu-l mai pot opri din dat goluri pe Adrian Petre (18 ani), un atacant care a explodat după ce mai tânărul său coechipier Man a prins transferul la cea mai titrată echipă din România.
Petre a făcut meciul vieții astăzi la Balotești, acolo unde a învins de unul singur echipa ilfoveană. Condusă pe tabela de marcaj, UTA a revenit în joc și s-a distanța apoi la 4-1 prin cele patru goluri date de Adrian Petre (27, 47, 75, 84 – pen.). Arădeanul știa că toate privirile din tribune erau îndreptate către el. Diverși conducători și agenți de jucători din România, dar și apropiații lui Florin Răducioiu, respectiv Omar Milanetto, șeful departamentului de scounting de la Genoa Calcio (Serie A Italia) și Donato di Campli, cunoscut agent, cel care îl reprezintă printre alții pe Marco Veratti, mijlocașul lui PSG, au venit la Balotești să vadă noua perlă a Aradului, scrie Sport Arad.
Cu cele patru goluri date în meciul cu CS Balotești, Adrian Petre a ajuns să aibă 17 goluri în acest sezon de Liga 2 și a devenit noul golgheter al campionatului, la egalitate cu Attila Hadnagy, care și el a înscris astăzi la Brăila. Atacantul utist este pe lista mai multor cluburi din străinătate și ar putea prinde un transfer chiar în această iarnă.
„I-am văzut și eu pe acei domni în tribună, am aflat doar după meci cine sunt. Mă bucur de interesul lor și prin dânșii al unor grupări importante din Europa, dar eu nu știu nimic deocamdată despre vreun posibil transfer. Știu doar că mai am de disputat câteva meciuri până la iarnă pentru echipa cu care am contract, îmi propun să dau totul pentru ea, prin goluri, pase, sau orice ceea ce este nevoie pentru cât mai multe victorii”, a spus Petre pentru Sport Arad.
Vârful arădenilor a descris și desfășurarea meciului dintre Balotești și UTA: „A fost o partidă de luptă, ceva în genul ultimelor noastre meciuri acasă. Paradoxal, am jucat mai bine când am atacat în suprafața de teren mai proastă, mai mocirloasă. Probabil, că ne-am obișnuit cu condițiile de pe Motorul și astfel ne-a fost mai simplu să jucăm bine și să găsim golurile victoriei. Sunt trei puncte mari, necesare pentru noi”.
Petre nu vrea să se gândească acum dacă la Balotești a făcut sau nu meciul vieții. „Poate, la 37 de ani, când mă voi uita în spate, pot vorbi despre un meci sau altul ca și meciul vieții. Am doar 18 ani, toată cariera în față, sper să reușesc performanțe mai importante ca cea de azi”, a concluzionat talentatul utist.