„Nu am venit să joc la mișto!” N”Doye e fotbalist cu acte în regulă în Liga 3. Tănase își pune speranțele în senegalez: „Aveam nevoie de un lider”

Ousmane N”Doye (38 de ani) a fost prezentat, la CNS Cetate Deva, azi, în cele din urmă, după două luni de incertitudine în privința vizei și a permisului de muncă în România. Fostul fotbalist de la Vaslui, Dinamo, Săgeata și ASA Târgu Mureș a fost adus de președintele Cristi Bobar.

Senegalezul a petrecut ultimele două luni, în Senegal, unde și-a rezolvat problema vizei, iar azi a ajuns la Deva, unde a fost prezentat oficial, la Stadionul „Cetate”: „Ousmane nu a ajuns mai repede nu din motivul că nu ar fi vrut să vină sau nu am fi vrut noi să-l aducem. Este o problemă cu încadrarea jucătorilor extracomunitari în România și toate cluburile se lovesc de asta. Este foarte important că a ajuns și cred că e unul din cei mai importanți jucători care au jucat la Deva. Până la finalul turului nu va încasa niciun ban, a fost dorința lui, a venit să ne ajute. Din iarnă, în funcție de clasarea echipei, vom discuta și acest aspect”, a declarat președintele de la CNS Cetate Deva, Cristi Bobar, cel cu care Ousmane are o relație foarte apropiată.

N”Doye va purta tricoul cu numărul 78. „Eu m-am născut cu fotbalul în sânge și nu va fi o problemă să mă adaptez la acest nivel. Joc oriunde, chiar și la Liga a V-a. Nu am venit aici să joc la mișto, dacă era așa, nu veneam aici. Am avut multe oferte dar mi-am dat cuvântul lui Cristi Bobar și pentru mine e foarte important să mi-l țin. Eu și Cristi Bobar suntem ca frații, nu am avut niciodată o relație de șef-subaltern, și mi-a spus, când eram la Tg. Mureș, că mă va lua la următorul său club. Când a venit la Deva m-a sunat și i-am spus că vin pentru că și el m-a ajutat când am avut nevoie. Vom vedea ce va fi până în iarnă și sper să rămân încontinuare, să ne îndeplinim obiectivele”, a spus Ousmane N”Doye, citat de hunedoarasport.ro.

Tănase: „Aveam nevoie de un lider, atât în teren cât și în vestiar”

Noua achiziție a echipei din Deva ar putea debuta la CNS Cetate chiar vineri, atunci când va juca pe teren propriu, de la ora 14:00, cu Millenium Giarmata, în etapa a 10-a a Ligii 3.

La conferința de presă de prezentare a lui Ousmane N”Doye a fost prezent și antrenorul Viorel Tănase, care speră ca senegalezul să fie liderul de care echipa are nevoie. „Am stat de vorbă cu Ousmane și mi-a spus că s-a antrenat în această perioadă. Oricum are o condiție fizică de invidiat, o să-mi dau seama mai bine la antrenament, dar, după cum se știe, la mine nu joacă numele, joacă valoarea. Vreau să-i urez bun venit la Deva, este un jucător exponențial în fotbalul românesc. Ne bucurăm că a ajuns la noi un jucător de asemenea valoare. Aveam nevoie de un lider, atât în teren cât și în vestiar. Cred că echipa va crește în ultimele patru etape și cu ajutorul lui Ousmane. Eu sper ca meciul de vineri să-l câștigăm, avem nevoie de puncte pentru a ne clasa în primele șase locuri”, a spus și Tănase.

Articol scris de Dan MIREA
Foto: Hunedoara Sport

Pe aceeași temă