Juventus București n-a avut milă de juniorii Pâncotei și, sâmbătă dimineață, în cadrul etapei a 3-a a Ligii 2, le-a administrat o înfrângere zdravănă, una rar întâlnită la acest nivel fotbalistic. Clubul din Colentina a înregistrat astfel scorul campionatului, 18-0, asta după ce în primele două runde Șoimii pierduse cu 16-0 la CS Afumați și cu 7-0 acasă cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Buhăescu (6, 17, 42), Ilin (11, 41), Mihăescu (19), Al. Vasile (22, 29, 47, 5), Stoenac (48, 67, 71, 74, 87), Val. Dima (49), Sbârcea (50) și Wallace da Silva (90+1) au punctat în poarta amărâtului Pașca, tânărul portar și ceilalți coechipieri ai săi urmând a nu uita niciodată aceste umilințe la care au fost supuși de finanțatorul Pavel Piroș.
Motivați înaintea jocului de directorul sportiv Daniel Oprița să înscrie cât mai multe goluri pentru a-și face golaveraj, 40 dacă vor putea, jucătorii echipei din Colentina n-au stat mult pe gânduri și încă din minutul 6 au reușit să deschidă scorul. Măcelul l-a început Buhăescu și l-a încheiat Wallace (90+1), între ei punctând, rând pe rând, alți șapte jucători. Căpitanul Alin Ilin, din nou Buhăescu, Mihăescu și Alexandru Vasile au dus scorul la 8-0 la pauză, iar recitalul a continuat în partea a doua. Vasile, Stoenac, Dima, Sbârcea și Wallace au dus scorul la un umilitor 18-0 și ar fi putut fi și mai drastic dacă brazilianul Wallace nu ar fi ratat de la punctul cu var în minutul 86. Pașca a apărat lovitura de pedeapsă și tot grație intervenților sale scorul n-a căpătat proporțiile dorite de Oprița.
Singurul șut al pântocanilor spre poarta șomerului Relu Stoian a fost reușit de Daniel Dan, însă mingea a trecut multe peste.
Cei 11 juniori ai clubului Șoimii se vor întoarce la Pâncota din nou umiliți, au primit 41 de goluri în 3 meciuri, și vor spera ca echipa lor să aibă o altă față începând de săptămâna viitoare ori să se desființeze. În schimb, Juventus are acum cel mai bun atac din Liga 2, 22 de goluri marcate, însă această victorie nu va conta dacă Șoimii va dispărea în acest tur de campionat.
Piroș spune că dă echipa unor italieni. Dacă negocierile pică, atunci pune lacătul pe ușă la Șoimii
Cu toate că echipa sa a pierdut cu 18-0 în această etapă și e ciuca bătăilor în Liga 2, Pavel Piroș rămâne la fel de optimist și e sigur că, începând de luni, Șoimii va fi reconstruită și va arăta mult mai bine din etapa următoare. finanțatorul clubului arădean care n-a mai fost primit la Pâncota nu exclude și varianta desființării clubului, dacă discuțiile cu italienii nu vor fi finalizate.
„Deocamdată sunt singurul finanțator al echipei. Marți vom definitiva probabil totul. Probabil, marți vor fi semnate toate documentele. Patru noi jucători au aterizat pe Otopeni și vor fi duși la Arad. Luni dimineață va apărea și antrenorul, și preparatorul fizic, și, probabil, încă trei jucători. De marți, vom începe racolarea, între ghilimele, a unor jucători din zonă pentru a face o echipă pentru meciul următor, că nu se mai poate. Eu le mulțumesc băieților, dar nu se mai poate continua. Eu am vrut să evoluăm cu orice fel de echipă, indiferent de scor, pentru a nu fi sancționați. Prefer să nu comentez declarațiile lui Oprița… Să dea 40-0 ca să nu fie satisfăcut. Știe foarte bine că am mers cu copii de 15-16 ani.
Probabil Dorin Micșa va fi cooptat în conducere, alături de alți doi-trei cetățeni români, pe lângă cei italieni. Joi am avut o întâlnire cu reprezentantul celor din Italia și s-au lămurit următoarele lucruri. Ei mi-au propus să rămân. Vom vedea ce formulă vom avea ca echipă tehnică. Vom evolua la Șiria până la finalul turului, iar, apoi, dacă vor găsi un teren în jurul Aradului, vor rămâne aici. Dacă nu, echipa se va muta, fie la Snagov, fie altundeva în jurul Bucureștiului. Asta dacă nu se va găsi înțelegere la Arad. Eu am crezut că vor veni marți, dar au ajuns abia joi. A fost o mică întârziere, dar nu e nicio problemă. Suntem în grafic și vom avea o altă față la meciul de săptămâna viitoare, cu Satu Mare.
Dacă cei de la Pâncota nu și-au dorit echipă, eu de ce să-mi doresc publicitate acolo. Ei nu mai vor fotbal la nivelul acesta, vor Liga 7. Consiliul Local a hotărât ca noi să nu mai jucăm pe terenul de la Pâncota. Eu mi-am luat bagajul și am plecat în altă parte.
Pentru mine e foarte clar. Dacă nu se concretizează aceste negocieri, punem lacătul pe ușă și s-a terminat”, a declarat Pavel Piroș la Sport Total FM.
JUVENTUS BUCUREȘTI – ȘOIMII PÂNCOTA 18-0
Buhăescu ‘6, ’17, ’42, Ilin ’11, ’41, Mihăescu ’19, Al. Vasile ’22, ’29, ’47, ’75, Stoenac ’48, ’67, ’71, ’74, ’87, Val. Dima ’49, Sbârcea ’50, Wallace ’90+1
R. Stoian – Val. Dima, Il. Morariu (E. Nica ’46), Wallace, Carabela – Măd. Mihăescu, Sbârcea, Al. Vasile, Beța, Ilin (cpt.)(Dr. Florea ’46), Buhăescu (Stoenac ’46)
Rezerve neutilizate: Fila – R. Alecsandru, Val. Bărbulescu, Fl. Cazan
Antrenor: Daniel Oprița
A. Pașca – Țugulescu, Farcaș, D. Dan (cpt.), Ștrengar, D. Lung, Dihel, Jurău, Morschl, D. Bogdan, C. Covaci
Rezerve: –
Delegat: Liviu Ilea
Stadion: Juventus (București); Arbitru: Ionuț Valentin Iugulescu (Târgoviște); Asistenți: Joszef Peter (Sfântu Gheorghe) și Răzvan Mihai Dobre (Șotânga).
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Juventus București