România poate fi exclusă de la EURO din cauza Rapidului! FIFA: „Vă cerem să ne trimiteți imediat dovada deducerii punctelor”. FRF nu aplică sancțiunea

Marius ANGHEL 19 May. 2016, 20:55 Liga 2

Rapid a contractat un împrumut de 56.150 de euro pentru a-și achita datoria față de Obed, dar a trimis la FRF doar un acord cu jucătorul și nu dovada plății. ProSport a intrat în posesia actului prin care Comitetul creditorilor de la Rapid era convocat luni de urgență, pentru a aproba un împrumut pe 6 luni „pentru plata unei obligații salariale jucător, în sumă de 55.975,29 euro + 180 euro – dobânda până la momentul plății”.

Departamentul de comunicare al FRF a explicat însă, joi dimineață, că Rapid a trimis doar copia unui acord cu fotbalistul, și nu dovada plății. Clubul a trimis acest acord la FRF, care le-a trimis mai departe, la FIFA. În acest moment, toată lumea așteaptă răspunsul forului mondial.


ProSport a obținut documentul prin care administratorul judiciar al Rapidului convoca adunarea creditorilor pentru a obține un împrumut în cazul Obed. Cel de-al doilea punct pe ordinea de zi, după cum se poate observa, este o expertiză contabilă asupra contractelor semnate pe durata mandatului lui Radu Birlică, fostul administrator special

Pe 11 mai 2016, după un an și jumătate de adrese rămase fără răspuns din partea Rapidului, FIFA a trimis la FRF o scrisoare ultimativă, în care cerea pe un ton imperios depunctarea imediată a clubului. Motivul sancțiunii era acela că nu se plătiseră despăgubirile către Rhema Obed, fotbalist care câștigase la FIFA, în octombrie 2014, un proces cu Rapid.

„Niciodată, dar niciodată în istoria FIFA nu s-a întâmplat ca, după ce a fost trimisă o astfel de scrisoare unei federații naționale, să fie schimbată decizia depunctării”

Un expert în regulamente internaționale consultat de ProSport a menționat însă că șansele ca FIFA să se răzgândească în privința depunctării Rapidului sunt mai degrabă teoretice. „Niciodată, dar niciodată în istoria FIFA nu s-a întâmplat ca, după ce a fost trimisă o astfel de scrisoare unei federații naționale, să fie schimbată decizia depunctării. Am citit, în ultimele zile, o puzderie de aberații spuse de diverși așa-ziși oameni care se pricep la fotbal. Cum că ar mai fie existat cazuri în Rusia, cum că ar mai fi nu știu ce termen. Am citit și eu scrisoarea și, după părerea mea, Rapid va fi depunctată. Dacă federația își asumă acest risc, de a sfida FIFA, e problema celor de acolo, nu mă mai miră nimic. Dar când se specifică faptul că FRF poate fi exclusă din toate competițiile organizate de FIFA, sancțiunea vizează și Euro, chiar dacă acest turneu este al UEFA”, a explicat specialistul la care a apelat ProSport.


După cum se poate vedea, mesajul FIFA este pe un ton ultimativ. Se cere depunctarea imediată a Rapidului și prezentarea dovezilor că s-a aplicat această sancțiune. „Tonul folosit arată că în această speță a existat și o corespondență anterioară cu federația”, a comentat specialistul în relațiile cu FIFA și UEFA consultat de ProSport 

Rămâne absolut surprinzătoare, în acest caz, atitudinea FRF. „Vă cerem să ne trimiteți imediat dovada deducerii punctelor, în particular clasamentul diviziei respective, în care să se poată vedea că șase (6) puncte au fost deduse de la echipa mare a clubului SC FC Rapid București în campionatul intern. Vă rugăm să ne permiteți să vă reamintim că, în cazul în care asociația voastră nu va aplica decizia, Comitetul Disciplinar al FIFA va pronunța o sancțiune împotriva FRF. Aceasta poate duce la excluderea din toate competițiile FIFA.” Acesta este finalul amenințător al scrisorii prin care forul mondial cerea FRF, pe 11 mai, sancționarea imediată a Rapidului cu șase puncte în cazul Obed.

De atunci au trecut opt zile și federația încă nu s-a conformat somației FIFA. Modalitățile de temporizare au fost dintre cele mai diverse.

Motive românești să tragem de timp: nu e șefu’; a venit șefu’, dar mai dăm 48 de ore; e prea târziu azi, vorbim mâine

Mai întâi, timp de cinci zile, federația n-a mișcat un deget pe motiv că președintele Răzvan Burleanu e plecat la congresul FIFA din Mexic.

Apoi, luni, 16 mai, la cinci zile după acest ultimatum, Comitetul Executiv al FRF a decis să dea curs cererii Rapidului de a suspenda ordinul FIFA! „Ia act de solicitarea FIFA din 11 mai 2016 cu privire la depunctarea clubului Rapid București precum și de Adresa FC Rapid S.A. prin care se solicită suspendarea executării acestei decizii. Mandatează Serviciul Juridic al FRF să solicite clubului Rapid documentele relevante, clubul având obligația de a prezenta FRF și FIFA respectivele documente într-un termen de 48 de ore”, scrie în comunicatul postat de FRF pe site-ul său luni.

Acest nou termen, acordat de federație deși mesajul FIFA era cât se poate de clar, ar fi trebuit să expire miercuri. Numai că, surpriză, Departamentul Juridic al FRF, condus de Adrian Stângaciu, a mai temporizat o dată toată povestea și a decis să nu înștiințeze Rapidul luni, atunci când s-a publicat comunicatul pe site-ul www.frf.ro, ci cu o zi întârziere, adică marți. Termenul limită acordat de FRF s-a mutat astfel cu încă o zi, iar cele 48 de ore stabilite în Comitetul Executiv au devenit 72.

Aparent, aceste mici amânări și tergiversări sunt prea puțin importante. În realitate, orele câștigate prin deciziile luate de juristul federației, Adrian Stângaciu, au fost determinante. Luni, 16 mai, consiliul creditorilor de la Rapid a aprobat împrumutul pentru a fi plătit Obed. Marți și miercuri s-au căutat modalități de a obține acest împrumut. În tot acest timp, avocații familiei Moraru au negociat cu reprezentanții fotbalistului. Așa s-a ajuns ca abia joi să se poată trimite la FRF un acord semnat de jucător, care miercuri, 18 mai, încă mai declara pentru ProSport că nu s-a ajuns la nicio înțelegere!

Violeta Moraru, patroană la Rapid, mărturisea luni pentru ProSport că are încă speranțe că va reuși să evite depunctarea, chiar dacă își dă seama că e foarte-foarte greu și că șansele sunt mici.

Preferințele lui Burleanu și Stângaciu

Două sunt însă anomaliile în atitudinea FRF față de acest caz.

Prima ar fi că Burleanu și Stângaciu expun nejustificat federația unor sancțiuni din partea forului mondial. FIFA n-a cerut, în mesajul trimis la FRF pe 11 mai, nici alte lămuriri, nici documente suplimentare, ci aplicarea sancțiunii, dar Răzvan Burleanu a decis să încerce o negociere. „Nu știu pe ce se bazează ei când încearcă această tocmeală cu FIFA. Repet că nu mă mai miră nimic. Ce e acolo… Este foarte riscant ce fac”, a menționat specialistul consultat de ProSport.

A doua anomalie este că, prin această atitudine, Burleanu și Stângaciu se dovedesc părtinitori. Dacă în alte cazuri FRF a fost drastică, aplicând imediat sancțiuni decise de comisii fără a veni vreo somație de la FIFA, de data aceasta încearcă să scape Rapidul cu orice preț. Dezavantajate sunt Dunărea Călărași și Dacia Unirea Brăila, contracandidatele giuleștenilor la promovarea în Liga 1.

FIFA a trimis, înaintea ultimatumului, patru somații de plată

Rapid a pierdut în 2014 un proces la FIFA cu fotbalistul britanic Rhema Obed, proces în urma căruia s-a stabilit că trebuie să plătească 52.737,99 euro. Banii n-au fost plătiți în ciuda repetatelor somații trimise de forul mondial în noiembrie 2014, ianuarie, martie și aprilie 2016. Între aceste somații a mai fost o înștiințare, în toamna lui 2015, în care forul mondial spunea că a suspendat cazul până la ieșirea Rapidului din insolvență. Informația a fost furnizată ProSport de Violeta Moraru și confirmată din alte surse.

Fotbalistul a cerut, pe 27 aprilie, depunctarea Rapidului. FIFA a dat curs solicitării, conform regulamentului, pe 11 mai. Pe 19 mai, Rapid a trimis, potrivit FRF, un document care atestă că ar fi ajuns la un acord cu fotbalistul. Sursele ProSport spun că acel acord semnat de jucător și trimis la FRF menționează că plata ar trebui făcută cel târziu vineri.

Potrivit regulamentului FIFA, dacă Rapid continuă să nu plătească datoria, pasul următor depunctării ar fi excluderea din competiție.

Articol scris de Matei UDREA

Marius ANGHEL 19 May. 2016, 20:55 Liga 2
Pe aceeași temă