Președintele Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN), Emilian Hulubei, a declarat într-o convorbire telefonică la Sport Total FM ce schimbări sunt necesare în campionatul Ligii 2 pentru ca această competiție să reînvie și să iasă din „mocirlă”.
Hulubei a stabilit în cadrul ultimului Comitet Executiv al FRF o întâlnire împreună cu șefii fotbalului românesc și cu reprezentanții cluburilor din Liga 2 pentru a discuta despre planul de acțiune pe termen scurt și lung. Acesta spune că în Liga 2 este necesar un sistem de licențiere și de monitorizare a datoriilor, unul asemănător cu cel din Liga 1. Astfel nu vor mai exista restanțe față de jucători și echipele nu se vor mai retrage la jumătatea sezonului.
„În afară de Liga 1, care, datorită sistemului de monitorizare financiară, trebuie să facă dovadă că au plătit datoriile, în Liga a 2-a și Liga a 3-a e o mocirlă totală. În ultimul Comitet Executiv am stabilit, împreună cu FRF și reprezentanții Ligii 2, o întâlnire cu toate cluburile. Se va discuta și se va face un plan de acțiune pe termen scurt și pe termen lung. Există riscul ca mai multe echipe din Liga a 2-a să se retragă din cauza problemelor financiare la mijlocul competiției.
Încercăm să facem la Liga 2 un sistem de licențiere și monitorizare ca la Liga 1. Eu o să propun să fie mai strict acest sistem de monitorizare. Din trei în trei luni, nu din șase în șase luni. Ar trebui să se taie în carne vie, să se introducă sistem de licențiere, monitorizare, să se introducă garanții. Până la urmă, cei de la Federație sunt votați de cluburi și, dacă nu joacă după cum cântă cluburile, s-ar putea să-și piardă voturile.
Astăzi am primit un telefon din partea unui președinte de club de la baschet sau handbal și vrea să facem un protest comun pentru toate sporturile pentru a atrage atenția Guvernului, că a lăsat sportul în paragină. Toate cluburile sportive pot atrage finanțare de la autoritățile locale, dar nu există norme de aplicare pentru acea lege. Dacă vor fi norme de aplicare, va fi salvată o parte din sportul românesc. Dacă vrei să faci o treabă corect trebuie să fie ceva transparent. Trebuie să existe un sistem de cheltuieli pentru a se vedea unde ajung banii de la primării.
Dacă cluburile ar fi de acord, liga ar putea să oprească bani din drepturile TV, iar dacă jucatorii nu sunt plătiți, ei ar putea să primească acei bani.
ANAF a pus sechestru asigurator pe jucători. Jucătorii sunt considerați sclavi până și de statul român”, a declarat Emilian Hulubei la Sport Total FM, în emisiunea „Execuții în direct”.
Foto principal: Ciprian PETCUȚ