CS Mioveni a confirmat despărțirea de Claudiu Niculescu. Argeșenii au anunțat numele noului antrenor principal

Marius ANGHEL 19 Oct. 2015, 18:18 Seria 2

Înfrângerea de sâmbătă, de pe teren propriu, din cadrul etapei a 9-a a Ligii 2, Seria 2, 0-1 cu CSM Râmnicu Vâlcea, a fost ultimul rezultat înregistrat de cuplul Claudiu Niculescu – Cornel Dobre pe banca tehnică a CS Mioveni.  Așa cum Liga2.ro scria încă de dimineață, conducerea clubului argeșean și cei doi antrenori au ajuns astăzi la un acord amiabil în privința rezilierii contractului. Formația din Mioveni a oficializat pe site-ul oficial despărțirea și a nunțat și cine va fi noul antrenor principal. Marius Stoica (foto mic) revine pe banca echipei din Liga 2.

„CS Mioveni are de astăzi un nou staff-tehnic. Astfel, conducerea clubului și antrenorul Claudiu Niculescu au ajuns la un acord privind rezilierea contractului pe cale amiabilă, în urma rezultatelor din acest sezon. Noul principal al echipei este Marius Stoica”, anunță csmioveni.ro.

„Meciul cu CSM Râmnicu Vâlcea de sâmbătă a fost ultimul pentru principalul Claudiu Niculescu și secundul Cornel Dobre, echipa suferind a treia înfrângere pe propriul teren din acest tur de campionat și a patra din toate meciurile disputate până acum.

Noul antrenor principal al Mioveniului este Marius Stoica cel are pregătea până acum formația de Juniori B aclubului. Noua echipă tehnică va fi formată strict din argeșeni, oameni care au trecutul legat de istoria clubului galben-verde. Marius Stoica este fost jucător al echipei, fost secund și antrenor principal, acesta urmând a lucra cu Iordan Eftimie și Mihai Olteanu – secunzi și Iulian Ilie – antrenor de portari. Iordan Eftimie a mai antrenat în trecut pe CS Mioveni, Mihai Olteanu este de doi ani secund, după ce s-a retras din activitate de la CS Mioveni, iar Iulian Ilie era antrenor secund la Juniorii U 19 el fiind fost portar al echipei mari, dar și fost antrenor cu portarii al galben-verzilor.
Noua echipă tehnică a fost prezentată astăzi jucătorilor, când a fost făcut și un prim antrenament.

Conducerea CS Mioveni mulțumește antrenorilor Claudiu Niculescu și Cornel Dobre pentru activitatea avută la echipă și le urează mult succes în continuare”, a fost mesajul prin care clubul argeșean a anunțat schimbările de luni.

Altfel, conform surselor Liga2.ro, conducerea CS Mioveni a discutat astăzi și despre rezilierea contractelor unor jucători importanți ai echipei ca Buhăescu, Honciu sau Deaconescu.

După nouă etape desfășurate până acum în Liga 2, CS Mioveni se află pe loc de play-out, pe 9, și are doar 11 puncte acumulate, cu zece mai puține față de liderul FCM Baia Mare.

 
 
Marius ANGHEL 19 Oct. 2015, 18:18 Seria 2
Pe aceeași temă