La meciul cu FC Bihor de sâmbătă, din etapa a doua a Ligii 2, încheiat cu o victorie, scor 2-1, suporterii sătmăreni au avut ocazia să vadă pentru prima dată galeria reunită a grupurilor Commando Oli și Sezione Ostile, denumită „Peluza Olimpia”. Fanii au cântat aproape tot meciul și i-au încurajat pe jucătorii lui Tiberiu Csik încontinuu. Atmosfera creată de aceștia a contribuit din plin la spectacolul sportiv de sâmbătă. Pe fondul rezultaltului bun din prima etapă, pe lângă galerie, peste 1.000 de sătmăreni au luat loc în tribunele stadionului Olimpia din Satu Mare.
Miercuri, Olimpia Satu Mare are programată deplasarea la Baia Mare, pentru meciul din turul V al Cupei României cu eterna rivală FCM. Pentru suporteri, la fel ca în anii de glorie a clubului, derbyul cu FCM Baia Mare este unul din cele mai importante meciuri ale sezonului.
Apariția zvonului că Olimpia ar putea să trimită echipa de juniori la Baia Mare, a stârnit rumoare printre rândurile băieților din peluză. Aceștia vor ca poziția lor față de această decizie să fie cunoscută, cer ca clubul sătmărean să respecte competiția și să trimită cea mai bună formulă de start, altfel iau în calcul posibilitatea să nu mai vină la stadion. În acest sens, supoterii au trimis un comunicat pe care îl redăm în întregime, mai jos:
„Unii privesc o echipă de fotbal prin prisma banilor, alții o privesc prin prisma imaginii pe care le-o aduce. Unii o văd ca pe un mod de a petrece timpul liber, de a-și descărca acumularile de zi cu zi. Există însă o categorie care ia tot ce se întâmplă în jurul unei echipe foarte în serios: suporterii. Ei sunt cei care țin în viață sufletul unei echipe chiar când aceasta nu mai există fizic (Satu Mare, Hunedoara, Cluj, Constanța, sunt exemple ce pot continua), ei sunt cei care o pot reînființa (Timișoara), ei sunt cei care o pot eutanasia (FCSB). Ei sunt cei care nu cer rezultate când nu se poate, nu vor să-și vadă neapărat echipa an de an pe podiumuri și în competiții bănoase atunci când nu există șanse. Nu, ei sunt cei care sunt alături de ECHIPĂ‚ indiferent de ce se întâmpla. Vine totusi momentul cand cer si ei ceva: sa le fie respectate valorile, prieteniile pe care le-au creat in timp, si cel mai important rivalitatile. Si ce rivalitate mai importanta exista pentru satmareni decat cea cu vecinii din baia mare? Daca am putut trece peste „amicale” cu echipe care nu trezesc nicio emotie in Satmarul nostru, chiar si peste „amicale” cu baimarenii (aici deja avem o contradictie in termeni), daca putem trece peste amatorismul unora care cred ca Olimpia incepe si se termina cu ei, peste conditiile oferite la stadion, nu putem trece peste intentia de a sacrifica meciul de cupa pe care-l vom juca miercuri contra baimarenilor. NU. Asa ceva este de neimaginat. Nici daca insasi existenta echipei ar depinde de acest meci, nu vom accepta sa plecam spre Baia Mare fara cea mai buna formula de echipa. NU exista scuza, NU exista motive, pur si simplu NU exista sa lasam ce e mai bun acasa. Daca anii trecuti am putut inghiti strategia asta paguboasa, daca am putut inghiti renuntarea la disputarea meciului cu Rapid pe teren propriu (cam cat de bine ne-a picat tuturor umilinta de atunci), acum pur si simplu nu se poate. Probabil ca nefiind legati de Olimpia asa cum suntem noi, unii nu inteleg aceasta rivalitate. Poate ca nu vor sa o ințeleaga, poate ca au alte interese. Dar daca nu e in interesul suporterilor, atunci cum poate fi in interesul Olimpiei? In fond si la urma urmei,de ce mai exista Olimpia? Daca nu pentru suporteri, spuneti-ne si noua . In cazul asta vom urma exemplul Timisoarei, iar lucrurile vor fi mult mai simple pentru noi. Pentru voi insa…
PS: o intrebare pentru jucatorii titulari: ati fi in stare sa stati deoparte cand aveti sansa sa jucati un DERBY, chiar daca unul local? Va spunem noi, asta e sansa voastra sa-l jucati. Pentru ca daca nu o faceti miercuri, meciurile de campionat probabil ca le veti juca fara noi”, scrie PELUZA SUD.
Articol și foto de Andrei PAȘCA