Rufă: „Nu mai avem motive să ne dăm cap în cap, Timișoara este marea favorită”

Adrian MUJEA, Mihai Andries 26 Nov. 2014, 14:51 Campionat
Rufă:**

Fostul patron din Zăvoi, Cătălin Rufă speră ca duelul de sâmbătă, dintre fostele echipe ale Vâlcii, CSM – Metalul să fie un joc spectaculos și să atragă un public mai numeros.

„Noi venim după o perioadă mai puțin bună, Vâlcea e pe o pantă ascendentă, probabil va fi un meci echilibrat, între două echipe bune, un joc deschis oricărui rezultat. Noi am dovedit în timpul turului că putem pune probleme oricui, Vâlcea are unul dintre cele mai bune loturi din serie, probabil va fi un meci frumos pentru microbiști. Și noi, la Reșița și Vâlcea vrem să promovăm, dar e foarte greu în acest an, împotriva lui Poli. Mie Mioveniul îmi place cel mai mult, dacă începea mai bine, punea mari probleme Timișoarei, iar Claudiu Niculescu e un antrenor foarte bun, la Vâlcea s-a bătut la promovare, anul acesta se luptă din nou, are realizări. Sunt echipe bune la noi în serie a comentat acesta

Fostul investitor din Zăvoi spune că vechea rivalitate dintre cele două formații a dispărut complet.

Nu mai avem motive să ne mai dăm cap în cap, Timișoara este marea favorită a seriei, ca lot, ca buget, iar de play-off, nu cred că se pune problema ca noi și Vâlcea să nu îl prindem. Nu mai sunt rivalități, sper să mergem împreună în play-off. Vâlcea a rămas în sufletul meu, nu am cum să mă dezic de perioada petrecută la Vâlcea. Sper să vină lumea la stadion, am înțeles că lumea nu mai vine în Zăvoi, să vadă un meci de calitate, indiferent de cine învinge, dacă e un joc de calitate, poate vine lumea și apoi. Lumea nu mai iubește fotbalul, la primele șase echipe din serie, abia vin câte 200 de spectatori, este deplorabil, te întrebi dacă mai merită să cheltuiești banii cu fotbalul. CSM a avut un început slab, dar e în revenire, mai e mult de jucat, cei de la Vâlcea au încercat să facă lucruri bune. Însă, trebuie să fii și realist să îți propui promovarea, nu cred că Vâlcea își permite un buget de 3 milioane de euro, ca să se lupte cu Poli, pentru că despre asta vorbim, despre bani. Anul trecut au promovat echipele cu bugetul cel mai mare, anul acesta, echipa cu bugetul cel mai mare domină seria, trebuie să fim și realiști. Nu e ușor nici pentru Vâlcea, să declari toată vara că promovezi și să te trezești apoi că nu bați pe nimeni, a fost un efect de bumerang, normal că s-a creat tensiune a explicat Rufă

Cătălin Rufă crede că Vâlcea va fi mult mai puternică cu antrenorul Alex Pelici, pe care îl va oferta și în viitor, ori de câte ori i se va ivi ocazia.

„Pelici e unul dintre cei mai buni antrenori din România, nu doar din Liga a II-a, îl știți pe Alex, în primul rând nu ia gol, dacă dă, bine, dar nu ia. Alex organizează perfect totul. Eu nu l-am lăsat să plece de la Reșița, dumnealui a plecat, eu l-am așteptat o săptămână să îi treacă supărarea, am avut eu atunci o părere nelalocul ei, dar era doar o părere. De atunci, ne-am împăcat, îmi doresc enorm să mai lucrez cu el, mereu l-am ofertat, el știe foarte bine că îl apreciez foarte mult. Un om la care țin foarte mult, un om pe care nu ai cum să nu îți dorești să îl ai în preajma ta, îmi doresc să mai am posibilitatea să lucrez cu el, vom vedea în viitor ce va mai fi. Îl iubesc pe Pelici ca om, îmi doresc să îmi petrec cu el și timpul liber, atât îmi e de drag” s-a confesat patronul Metalului

Partida CSM Râmnicu Vâlcea – Metalul Reșița se dispută sâmbătă, 29 noiembrie, de la ora 11.00, în Zăvoi.

 

Articol scris de Adi GEORGESCU

Adrian MUJEA, Mihai Andries 26 Nov. 2014, 14:51 Campionat
Pe aceeași temă