Antrenorul timișorean al echipei CSM Râmnicu Vâlcea a reușit să plece cu un punct de pe „Dan Păltinișanu” la a doua încercare din această toamnă. Dacă din postura de „principal” la FC Bihor, Alexandru Pelici, a fost bătut clar cu 3-0, la cârma lui CSM Râmnicu Vâlcea acesta s-a putut declara mulțumit cu un punct mare pentru echipa sa, mai ales că tehnicianul bănățean o vede pe ACS Poli favorită clară la câștigarea seriei.
„Un joc în care Poli a dominat în cea mai mare parte a partidei, noi am venit cu gândul de a scoate maxim ce putem la această oră. Felicit jucătorii pentru efort, pentru atitudine, pentru spiritul de sacrificiu în anumite momente. O felicit pe Poli și pe Dan pentru parcursul foarte bun din ultimele șapte etape. Nouă ne rămâne să ne vedem de pregătirea jocului, mai avem de lucrat la toate aspectele și mai avem de jucat două jocuri foarte dificile. Dacă etapa trecută la Mioveni am egalat în minutul 90 și am pierdut în 94, azi am reușit totuși să obținem un punct valoros mai mult pentru moral decât pentru situația din clasament, în fața liderului. E cea mai bună echipă din această serie. Dacă nu batem Reșița, acest punct nu va valora nimic”, a declarat Alex Pelici.
„Poli e o echipă bună, a avut două oportunități mari, prin Keita și Popescu, am avut șansă la acele situații. În rest am reușit să ne închidem bine, nu am dat spații la jucători care puteau profita, precum Bărbuț, Popovici, Henrique, care e un atacant de mare valoare și face diferența cel puțin în Liga 2”, a mai adăugat Pelici.
CSM Râmnicu Vâlcea ocupă locul 5 acum, cu 16 puncte, la egalitate cu Unirea Tărlungeni (locul 6).
Articol scris de Cornel BIHOLARI (Sport9)
Foto: Sebastian TĂ‚TARU