Partida din „16”-imile de finală ale Cupei României dintre Fortuna Poiana Câmpina și Dinamo București se va juca miercuri, 24 septembrie, de la ora 20.30, la dorința televiziunii care deține drepturile de transmisie pentru această competiție. Din punct de vedere al locului desfășurării acestui meci, singura certitudine este că nu se poate juca pe arena „Fortuna” din Poiana Câmpina.
Oficialul clubului Fortuna, Hacic Garabet, a precizat cum stau lucrurile la acest moment în privința locului de desfășurare al partidei: „Am fost înștiințați de aseară că televiziunea care deține drepturile de transmitere a partidelor din Cupa României dorește difuzarea meciului nostru, ceea ce din punct de vedere sportiv ne onorează, pentru că înseamnă că echipa noastră prezintă interes. Din punct de vedere organizatoric, însă, întâmpinăm o serie de dificultăți. Conform regulamentului, ar trebui să jucăm într-o localitate apropiat unde există teren cu nocturnă. Prima noastră opțiune a fost Ploieștiul, dar la arena „Astra”, instalația de nocturnă nu mai corespunde din punct de vedere al numărului de lucși, care trebuie asigurați pentru desfășurarea și transmiterea unei partide. Ne-am orientat spre arena „Ilie Oană”, unde în momentul de față discutăm condițiile destul de împovărătoare. Eu am mai propus ca variante și unul dintre terenurile de la bazele de la Mogoșoaia sau Buftea, iar în cel mai rău caz Brașovul, dar oricare dintre aceste soluții nu este în favoarea spectatorilor noștri obișnuiți ai meciurilor din campionat. În cursul acestei zile sper să ajungem la o soluție, pe care s-o comunicăm FRF”.
Sursa: Sport Câmpina