Oprița: „Am venit la Pitești pentru a obține un punct și am reușit”

Marius ANGHEL 14 Sep. 2014, 16:38 Campionat
Oprița:**

Antrenorul principal al echipei Metalul Reșița, Daniel Oprița, a fost sincer la finalul meciului de la Pitești, 0-0 cu CS Mioveni, și a declarat că este mulțumit pentru punctul obținut în Trivale. Acesta spune că jucătorii săi și-au îndeplinit obiectivul, acela de a nu pierde.

„Am știut că vom avea un meci foarte greu pentru că cei de la Mioveni au o echipă bună și dacă le lași spații atunci ai mari probleme. Am încercat să luăm măsuri și am reușit să ne apărăm foarte bine. Am avut și noi două mari ocazii de gol, dar trebuie să recunoaștem că un punct este foarte bun pentru noi. Sincer, am venit la Pitești pentru a obține un punct și am reușit să facem acest lucru. Cred că puteam și să câștigăm, dar nu știu dacă meritam. Ne-am atins obiectivul principal, acela de a nu pierde pentru că am jucat și pe terenul unei echipe cu pretenții reale”, a declarat Daniel Oprița.

Cu acest egal, primul semieșec al echipei în acest sezon, Metalul a urcat pe primul loc al Seriei a II-a, profitând de înfrângerea lui ACS Poli la Râmnicu Vâlcea. În următoarea etapă, bănățenii vor juca acasă tocmai cu învingătorii timișorenilor, CSM.

Articol scris de Andrei Zevedei
Foto: Sport Argeș

Marius ANGHEL 14 Sep. 2014, 16:38 Campionat
Pe aceeași temă