Niculescu: „Sper să fac performanță, la fel cum am făcut ca jucător”

Conducerea echipei CS Mioveni l-a prezentat marți pe noul antrenor principal. După experiențele avute la FC Bihor, Damila Măciuca și CSM Râmnicu Vâlcea, Claudiu Niculescu preia o nouă echipă din Liga a 2-a. Tehnicianul, completat de președinții Dumitru Olteanu și Constantin Stancu au vorbit despre obiectivele clubului în noul sezon. Conducătorii argeșeni au vorbit și despre motivele pentru care Niculescu și staff-ul său au fost aleși pentru a o antrena pe CS Mioveni.

„Mulțumesc conducerii clubului că s-a gândit la mine. Am venit aici să muncesc. Sunt un antrenor tânăr, antrenez de doi ani și jumătate și sper să fac performanță, la fel cum am făcut ca jucător. Obiectivul meu personal este să fac echipa să joace și să cresc în același timp niște jucători tineri, pentru că avem mai mulți fotbaliști tineri care sunt de mare perspectivă. Iar, un alt obiectiv este să ne ridicăm la nivelul primarului acestui oraș, care este un suporter înfocat al echipei și iubește foarte mult fotbalul. Eu, împreună cu echipa dorim să face în așa fel încât să plece mulțumit de la stadion”, a spus Niculescu, citat de csmioveni.ro.

Olteanu: „Avem o conducere tehnică tânără în care noi avem mare încredere”

„În acest an competițional CS Mioveni va fi pregătită de Claudiu Niculescu, Cornel Dobre și Marius Stoica, în timp ce antrenor cu portarii va fi Nicolae Bratu. Avem o conducere tehnică tânără în care noi avem mare încredere. Claudiu Niculescu își dorește să facă performanță, îi place ceea ce face și sper să aibă rezultate. Obiectivul în primul rând este reconstrucția echipei, apoi clasarea în primul an în primele șase și apoi, în al doilea an, promovarea în Liga 1. Sper că banca tehnică va îndeplini aceste obiective și le doresc succes” a spus și Dumitru Olteanu.

Stancu: „Am vrut să aducem un nume pe banca tehnică”

„Alegerea lui Claudiu Niculescu a plecat de la ideea că am vrut să aducem un nume pe banca tehnică și el este unul din foștii jucători și actuali antrenori care au un nume. Am plecat de la ideea că a făcut performanță ca jucător, că este un nume important al fotbalului românesc și eu sper să fie și un antrenor important al fotbalului românesc. Sunt premise foarte bune, vrea să facă performanță, este tânăr… aceste lucruri ne-au determinat să-l alegem. Sper ca împreună să realizăm obiectivele care ni le-am propus” au fost cuvintele lui Telu Stancu.

Pe aceeași temă