Rapid va disputa în această seară, de la ora 19:30, primul meci amical al iernii, contra maghiarilor de la Ferencvaros Budapesta.
Giuleștenii traversează o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, jucătorii având restanțe salariale de câteva luni.
Daniel Pancu se teme de faptul că noii finanțatori nu vor mai putea ține clubul, iar acesta e posibil să intre în faliment. „Normal că îmi e teamă, cum să nu îmi fie? Ca o echipă să intre în faliment… Nu că ar fi prima din lume, sau că nu s-ar mai fi întâmplat la echipe mai mari…
Nu știu care e procedura, din ce ligă va începe Rapidul după aia, dar oricum nu are cum să dispară. Niciodată, pentru că e o stare de spirit! Avem suporterii pe care-i avem… Obligatoriu înainte!”, a spus Pancu pantru Dolce Sport.
Pancu este unul dintre jucătorii care au rămas cu inima alături de clubul din Giulești și spune că ar evolua pentru Rapid și în liga a patra. „Dacă mă ține patronul rămân și în liga a 4-a. Nu e niciun fel de problemă, am pus foarte multă pasiune și suflet când a fost vorba de Rapid. Cred că aș fi capabil să joc și în liga a 4-a”, a mai spus Pancu.