După ce Neagu a fost eliminat de pe teren și Țabără a ieșit de pe teren din pricina unei accidentări, Ovidiu Popescu a rămas singurul utist care bifat toate minutele oficiale în acest sezon. Mijlocașul împrumutat de la Școala de Fotbal Marcel Băban a început partida cu Bistrița ca mijlocaș dreapta și, ca de fiecare dată, a avut o prestație bună. Talentatul fotbalist a fost cel care a centrat la reușita lui Sălăjan, pentru ca ultimele 20 de minute să-l găsească fundaș central alături de francezul Sidney.
Cel care este cel mai în măsură să-l caracterizeze pe Popescu este George Neagu, care l-a antrenat pe timișorean o aproape o lună de zile, dar îl cunoaște și din postură de coleg. „Orice i-ai spune și oriunde l-ai pune să joace, Popescu execută fără să comenteze nimic. Îi place prea mult fotbalul, e profesionist sută la sută, merită cu prisosință să joace în Liga a 2-a, la un club important ca UTA. Pentru mine, care-l cunosc bine, evoluțiile sale bune nu sunt o surpriză. Aveam încredere în el, chiar dacă nu e puțin lucru să faci dintr-odată un salt de două eșaloane”, a spus căpitanul utist despre „Piciul” arădenilor.
Sursa: Sport Arad