Mulțumit de elevii săi, supărat pentru rezultat, dar optimist în privința confruntărilor viitoare. Asta degaja antrenorul Adrian Mihalcea la finalul meciului cu Berceniul.
„Aș tinde să spun că astăzi am pierdut două puncte, dar avănd în vedere că am egalat pe final se poate spune și că meciul s-a terminat cu un punct câștigat de noi. Am dominat de la un căpat la altul, dar fotbalul se joacă pe goluri. Nu pot decât să-mi felicit băieții pentru atitudinea pe care au avut-o în joc. Am avut multe ocazii, dar ne-au lipsit șansa și claritatea în fazele fixe. Mergem înainte și căutăm pe cât posibil să câștigăm fiecare meci. La victorie vom merge și în etapa viitoare, cu Farul Constanța, o echipă pe care o cunoaștem foarte bine. Obiectivul pe care l-am trasat este foarte greu de atins, dar vă asigur că ne vom lupta, iar în final, când se va trage linie, sper că vom fi acolo unde ne-am propus.”, a spus după meci Adrian Mihalcea.
Articol și foto de Daniel GHEORGHE