După o strădanie de mai bine de doi ani de zile, conducerea Național Sebișului reușeste să dea o lovitură în ultima zi de vară. Anunțat ca o glumă de primarul Feieș în postura de președinte de onoare al clubului în barul prietenului Piroș, dar prins la un moment dat și în planurile lui Marțian la UTA, Ionuț Popa a acceptat funcția de director tehnic al ACS Național Sebiș cu obiectivul clar de accedere în liga a doua.
Seriozitatea edililor sebișeni, implicarea și lotul alcătuit în această vară l-au convins pe cel mai experimentat antrenor arădean să pună și el umărul la împlinirea visului locuitorilor de la poalele Codrului Moma.
De asemenea, consemnăm și revenirea în iarbă după o nemeritată absență a simpaticului Sandu Țamboi care va fi antrenorul cu portarii al clubului Național. De luni, Mister, Petcuț și Țamboi alături de toată lumea din jurul echipei va fi conectată la derbyul de vineri cu Șoimii Pâncota, când prietenia va fi prietenie, dar fotbalul se va juca pe goluri.
Sursa: Sport Arad