Aurul nu pălește!

Marius ANGHEL 14 Aug. 2013, 18:28 Stiri
Aurul** nu pălește!

Specialist în penalty-uri. La fel ca în precedentul joc din Cupa României cu FC Hunedoara, Codruț Mihăilă a închis tabela din lovitură de pedeapsă de la 11 metri.
 
A curs șampania ieri seară pe stadionul din „Botău”. Aurul Brad echipa de suflet a moțiilor din Zarand s-a calificat în Turul 4 al Cupei României!
 
Susținută frenetic din tribune de cei peste 300 de spectatori, Aurul Brad a învins aseară, în prelungiri, scor 2-1, pe FC Caransebeș și s-a calificat în Turul 4 al Cupei României ediția 2013-2014! În timpul regulamentar de joc scorul a fost egal, 1-1, rezultat stabilit încă din prima repriză.

Golul calificării a fost marcat de „veteranul” Codruț Mihăilă (foto) care în minutul 102 a transformat cu siguranță penalti-ul scos de Lupea care a fost faultat în suprafața de pedeapsă de Albert. De menționat că cei doi jucători brădeni care au lucrat la golul victoriei au fost introduși în teren în timpul jocului.

Moții mai tari pe final

Altfel, jocul a fost unul echilibrat în care finalurile de repriză au aparținut gazdelor. Bănățenii au deschis scorul în minutul 39 prin Feneș – șut din 6 metri. Moții au restabilit egalitatea înainte de pauză prin Vurdea – șut din 16 metri sub bara transversală.

În repriza secundă gazdele au mai trimis încă o dată mingea în poarta lui Ciologa  prin Lupea însă a fost anulat pe motiv de ofsaid (86). Nici oaspeții nu au stat cu mâinile în sân, însă șansa nu a fost de partea lor. Mingea șutată de la distanță de Artean a lovit bara porții apărate de Robciuc (72).  
 
Alții la rând

FC Caransebeș este a treia echipă la rând de Liga a III-a pe care Aurul Brad a reușit s-o elimine din Cupă în actuala ediție după Vulturii Lugoj (scor 3-1) și FC Hunedoara (scor 2-0). Turul 4 al Cupei României, la care vor participa cele 19 echipe calificate din Turul 3 și 19 echipe din Liga a 2-a, ediția 2012-2013, este programată să aibă loc miercuri 28 august, ora 17:30. Cel mai probabil în Turul 4 la Brad va veni o echipă din Liga2!
 
150 lei au avut promiși primă („dublă”) la victorie jucătorii Aurului Brad
 
Aurul Brad        2 (1,1)
Robciuc – Lup (71M. Raț), Bănărescu (88 Polvrea), Filipaș, Bisorca – Nedea, Leaha, Almașan, Miclean (cpt;) – Vurdea (81 C. Lupea), Rotariu (61 C. Mihăilă).
Antrenor: Alin Gomoi
 
FC Caransebeș       1 (1,1)
Ciologa – R. Artimon, Firan (54 Albert), Todoran, Zele – Suru (cpt;), Șandru, Feneș (55 Bona), Artean – Negoescu, B. Steop.
Antrenor: Alin Artimon

Au marcat: Vurdea (45), C. Mihăilă (102-pen;)/Feneș (39).
Arbitru: Dorian Barzuca (Lugoj. Asistenți: Cristian Drăguț și Cristian Pleșa (ambii din Timișoara).

Articol și foto de Sami Tamaș

Marius ANGHEL 14 Aug. 2013, 18:28 Stiri
Pe aceeași temă